Cu cât crește prețul la electricitate de la 1 iulie| Ce se întâmplă dacă nu ai schimbat contractul

De la 1 iulie prețul energiei electrică va crește cu 3% - 13% pentru cei care nu și-au schimbat contractele

1 iulie este data la care intră în vigoare noile prețuri la electricitate, după ce piata de energie electrică a fost liberalizată complet. Consumatorii care nu au apucat să-și schimbe contractele până la 30 iunie pot să facă acest lucru și după această dată.

Ceea ce trebuie să știe consumatorii este că atunci când încheie noile contracte nu mai este obligatorie prezentarea actului de proprietate, ci numai o declaraţie pe propria răspundere. Autoritatea de Reglementare în Energie (ANRE) a aprobat, în şedinţa Comitetului de reglementare de miercuri, Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 82/2021 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la clienţii finali.

Încheierea contractului de furnizare a energiei electrice se realizează pe baza:

  • acordului solicitantului exprimat în scris, aferent cererii de încheiere a contractului, sau telefonic, conform dispoziţiilor legale în vigoare; copiei actului de identitate/certificatului de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului al solicitantului;
  • declaraţiei pe proprie răspundere a solicitantului privind deţinerea unui drept locativ, cu precizarea calităţii sale (proprietar/coproprietar, unic moştenitor, comoştenitor, soţ, chiriaş, beneficiar rentă viageră etc); privind faptul că nu există litigii locative cu privire la spaţiul pentru care se solicită încheierea contractului, iar în cazul în care se dovedeşte contrariul, exprimarea acordului pentru rezilierea contractului, cu posibilitatea actualizării declaraţiei, dacă este cazul, atât prin mijloace de comunicare la distanţă, cât şi prin acord tacit.

Prețul nu se mai poate schimba cât contractul este în vigoare


O altă schimbare adusă de ANRE se referă la oferta-tip de furnizare publicată de furnizor pe pagina proprie de internet şi la punctul unic de contact. Această ofertă nu poate fi modificată în perioada de valabilitate a acesteia, iar clientul final poate încheia contractul de furnizare a energiei electrice în baza ofertei-tip, dacă data transmiterii de către clientul final a cererii de încheiere a contractului în baza ofertei-tip este în perioada de valabilitate a ofertei-tip şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în aceasta, după caz.

Ce alte schimbări mai sunt:

  • Convenţia de consum încheiată de către furnizor cu clientul final devine obligatorie, datele de consum înscrise în aceasta vor fi utilizate şi pentru facturarea serviciilor de distribuţie în cazul în care nu este citit/autocitit indexul echipamentului de măsurare;
  • Datele de consum transmise furnizorului de către operatorul de distribuţie se stabilesc de către operatorul de distribuţie, după caz, pe baza consumului de energie electrică înregistrat la locul de consum în perioada similară a anului precedent sau a consumului de energie electrică determinat ţinând cont de cele mai recente citiri efectuate de operatorul de distribuţie;
  • Profilul de consum specific este determinat de operatorul de distribuţie pentru categoria respectivă de client final, în cazul în care pentru locul de consum nu există istoric de consum.
  • Operatorii de distribuţie au obligaţia de a asigura accesul gratuit fiecărui client final şi al furnizorului acestuia la informaţiile din baza de date prin accesarea paginilor web ale acestora, astfel încât fiecare client final de energie electrică să îşi poată accesa propriul istoric de consum.

Ce trebuie să știe consumatorul casnic

Preţul energiei electrice va creşte de joi, 1 iulie, cu procente cuprinse între 3% şi 13% pentru consumatorii casnici care nu au semnat încă un contract de furnizare pe piaţa liberă.

Cei care nu au schimbat încă acest contract o pot face oricând. Pe site-ul ANRE există un comparator de preţuri unde se găsesc toate ofertele, pe judeţe, în ordinea crescătoare a preţurilor.

Cei care nu semnează noi contracte vor rămâne în aşa-numita piaţă de serviciu universal, adică vor primi în continuare energie de la vechiul lor furnizor, la un preţ care este mai mare decât cel din piaţa liberă.

Până acum,peste jumătate din consumatori casnici sunt deja în piaţa liberă, concurenţială, a anunţat vicepreşedintele ANRE, Zoltan Nagy-Bege, la o conferință de specialitate de zilele trecute. Pentru aceștia prețurile nu vor crește. Pentru ceilalţi preţul va creşte cu 3% - 13%.

La 1 ianuarie, dintre cei 8,9 milioane de consumatori, circa 3 milioane erau deja cu contracte noi semnate, deci o treime din consumatori. În primele cinci luni ale acestui an, alţi 1,3 milioane consumatori au semnat un contract concurenţial, am ajuns la o pondere de 48%. Având în vedere că suntem la finalul lunii iunie şi avem o medie de 200-250.000 de noi contracte, deja putem spune că la finalul lunii iunie avem peste jumătate dintre consumatorii casnici din România cu un contract concurenţial semnat", a arătat Zoltan Nagy-Bege.

Preţurile sunt în creştere, atât pe pieţele angro, cât şi pe cele cu amănuntul. Pentru cei patru mari furnizori de ultimă instanţă, de la 1 iulie, va fi o creştere între 3 şi 13%, vorbim strict de preţul energiei", a mai spus vicepreședintele ANRE.

De ce cresc prețurile

Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România (AFEER), arată că preţurile din piaţa de energie din România sunt în creştere în linie cu ce se întâmplă cu toate mărfurile de care depinde preţul energiei şi la fel se întâmplă cu preţul energiei în toată Europa. Aşadar, scumpirea nu are legătură cu liberalizarea care se întâmplă acum în România.

Astfel, pe Piaţa pentru Ziua Următoare a bursei de energie din ţara noastră, preţul în iunie 2021 a fost 289 lei pe MWh, mai mare cu 141% faţă de de iunie 2020 (120 lei pe MWh).

Cotaţiile la energie electrică din contractele pentru întregul an următor sunt, în iunie 2021, de 360 de lei (73 de euro) pe MWh, în creştere cu 40% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, când era 253 lei pe MWh (52 euro).

Spre comparaţie, în Germania, preţul mediu era în iunie 2021 de 71 de euro pe MWh, în creştere cu 78% faţă de iunie 2020, când era 40 de euro pe MWh.

Preţul energiei este mare acum în primul rând din cauza preţului certificatului de emisii, care a ajuns la 55 de euro, faţă de 25 de euro anul trecut. De ce contează? Pentru că, dacă astăzi preţul certificatului este 55 de euro, preţul energiei pleacă de la acest nivel, nu mai pleacă de la zero, iar tranzacţiile se fac la preţul marginal. Adică şi Hidroelectrica va vinde energie tot la preţul acesta, nu la altul mai mic, pentru că acesta este preţul pieţei", a explicat Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor.

Pe piaţa din România, oferta cea mai ieftină pentru consumatorii casnici este de 246 lei pe MWh în iunie 2021, în scădere cu 1% faţă de oferta care era cea mai ieftină în aceeaşi lună a anului trecut, respectiv 250 lei pe MWh, potrivit datelor din comparatorul de preţuri de pe site-ul ANRE. Cea mai scumpă ofertă este de 370 de lei pe MWh în iunie 2021, faţă de 370 de lei pe MWh în aceeaşi lună a anului trecut.

Unii au spus că vinovaţi pentru creşterea preţurilor sunt furnizorii, eu vreau să discutăm şi suntem foarte deschişi să arătăm că de fapt e o conjunctură de piaţă care se manifestă în toată Europa, cel puţin în zona noastră. De fapt liberalizarea de la 1 ianuarie 2021 este o reliberalizare, însă acum doi ani lucrurile s-au întâmplat bine, pentru că exista o tendinţă de scădere a preţurilor. Acum fiind tendinţă de creştere şi pe fondul celebrei ordonanţe 114, lucrurile nu au fost aşa simple", a arătat Lungu.

La ce trebuie să fim atenți când încheiem un nou contract


Specialiștii spun că marea majoritate a consumatorilor sunt interesaţi de preţ, însă, dacă preţul e prea mic, înseamnă că există un risc mare şi atunci trebuie să fim foarte atenţi la clauzele contractului pe care îl semnăm. Când ne alegem o ofertă, foarte important este să ştim cât consumăm pe lună. Dacă avem un consum mediu spre mare, adică în jur de 100 kWh sau peste, cea mai potrivită este o ofertă cu un abonament pe lângă preţul energiei. Dacă încheiem un contract pentru o locuinţă unde stăm doar periodic, spre exemplu, iar consumul e redus, atunci cel mai bine este să alegem o ofertă fără abonament.

Odată ce ne hotărâm asupra uneia sau mai multor oferte, trimitem un mail la respectiva companie sau companii, pentru a solicita o ofertă nominală. Furnizorii au termen legal 15 zile pentru a trimite un răspuns, însă, de regulă, fac acest lucru în următoarele 2-3 zile.

Contractul trebuie citit cu mare atenţie şi, de asemenea, foarte important este să ne interesăm care sunt modalităţile companiei de comunicare cu clienţii: există site, call-center, aplicaţie mobilă, reprezentanţă sau magazin, unde se găsesc fizic acestea, precum şi modul de plată a facturii.

Îți mai recomandăm

Cum îți schimbi contractul la electricitate ca să plătești mai puțin | Toți pașii pe care trebuie să-i parcurgi