Spionii din Occident încearcă de ani de zile să intre în mintea lui Vladimir Putin și să-i înțeleagă mai bine intențiile. Agenții de securitate susțin că înțelegerea stării de spirit a președintelui de la Kremlin este vitală pentru a evita escaladarea crizei într-un teritoriu și mai periculos, potrivit unei analize BBC.
Cu toate că au existat multe speculații că liderul Rusiei a fost bolnav, mulți analiști cred că el a devenit de fapt izolat și închis oricăror opinii alternative.
Analiștii spun că, în situația actuală, când trupele rusești sunt aparent blocate în Ucraina, necesitatea de a înțelege în ce stare de spirit se află Putin a devenit cu atât mai necesară cu cât e de văzut cum va reacționa el sub presiune.
Îți mai recomandăm Forțele terestre ruse bat pasul pe loc. Ce plănuiește PutinSpionii susțin că izolarea liderului de la Kremlin a fost evidentă din imaginile întâlnirilor sale, cum ar fi aceea când l-a întâlnit pe președintele Emmanuel Macron. Cei doi au stat la o distanță considerabilă, fiind despărțiți de o masă lungă. Această izolare a reieșit și din imaginile de la întâlnirea lui Putin cu propria sa echipă de securitate națională în ajunul războiului.
Un spion occidental explică faptul că planul militar inițial al lui Putin arăta ca ceva conceput de un ofițer KGB. Însă, cu toate că a fost creat în mare secret, rezultatul acestui plan a fost haosul. Comandanții militari ruși nu erau pregătiți și unii soldați au trecut granița fără să știe ce fac.
„Provocarea înțelegerii mișcărilor Kremlinului este că Putin este singurul factor de decizie la Moscova”, explică John Sipher, care a condus anterior operațiunile CIA în Rusia. Și, deși opiniile lui Putin sunt adesea clarificate prin declarații publice, a ști cum va acționa în legătură cu acestea este o provocare dificilă în domeniul informațiilor, mai spune spionul.
Putin e izolat într-o bulă creată de el
Cu toate că unii au surse care le-au dezvăluit planurile lui Putin, spionii occidentali consideră o adevărată provocare înțelegerea mișcărilor viitoare ale liderului Rusiei.
„Este extrem de greu într-un sistem atât de bine protejat ca Rusia să ai o informație bună cu privire la ceea ce se întâmplă în capul liderului, mai ales când atât de mulți dintre oamenii lui nu știu ce se întâmplă”, a declarat pentru BBC Sir John Sawers, fost șef al MI6 din Marea Britanie.
Agenții de securitate spun că Vladimir Putin este izolat într-o bulă creată de el, în care pătrund foarte puține informații din exterior, în special cele care ar putea contesta ceea ce crede.
„Este o victimă a propriei sale propagande, în sensul că ascultă doar un anumit număr de oameni și blochează orice altceva. Acest lucru îi oferă o viziune ciudată asupra lumii. Dacă este o victimă a unui grup, gândiți-vă că trebuie să știm cine face parte din acest grup", spune Adrian Furnham, profesor de psihologie și co- autor al unei cărți care urmează să apară „Psihologia spionilor și a spionajului”.
Îți mai recomandăm În timp ce în Ucraina bombardează civili, Putin sărbătorește pe stadion 8 ani de la invadarea CrimeeiBBC arată că cercul celor cu care vorbește Vladimir Putin nu a fost niciodată mare, dar când a fost vorba de decizia de a invada Ucraina a rămas doar o mână de oameni, cei cu „adevărat credincioși” care împărtășesc mentalitatea și obsesiile lui Putin.
Spionii spun că discursul său de dinante de invadarea Ucrainei este al unui bărbat furios și obsedat de Ucraina și de Occident.
Când directorului CIA, William Burns, i s-a cerut să evalueze starea psihică a lui Putin, el a spus că „este un amestesc de victimizare și ambiție de mulți ani”, iar opinia lui Burns a fost „întărită” și de faptul că Putin a fost „mult mai izolat” din alte puncte de vedere.
Întrebarea dacă președintele rus este nebun și-au pus-o mulți occidentali. Un psiholog cu expertiză în domeniu a spus că ar fi o greșeală să presupunem că Putin e nebun doar pentru că nu putem înțelege o decizie precum invadarea Ucrainei.
Îți mai recomandăm Putin, tot mai „delirant”. Începe la Kremlin „noaptea cuțitelor lungi”?CIA are o echipă care efectuează „analiza de leadership” a factorilor de decizie străini, bazându-se pe o tradiție care datează din încercările de a-l înțelege pe Hitler. Ei studiază fundalul, relațiile și sănătatea, bazându-se pe serviciile secrete. O altă sursă pentru analiza sunt opiniile celor care au avut contact direct, cum ar fi alți lideri.
În 2014, Angela Merkel i-a spus președintelui Obama că Putin trăiește „în altă lume”. Între timp, când s-a întâlnit recent cu Vladimir Putin, președintele Macron l-a găsit pe liderul rus „mai rigid, mai izolat” în comparație cu întâlnirile anterioare.
Ce s-a schimbat între timp? Unii speculează, fără prea multe dovezi, că ar fi la mijloc o posibilă stare de sănătate sau impactul medicamentelor. Alții indică factori psihologici, cum ar fi sentimentul că timpul său se scurge pentru a-și îndeplini ceea ce Putin vede ca fiind destinul său în protejarea Rusiei sau restabilirea măreției acesteia. În același timp, unii arată că liderul rus s-a izolat de ceilalți în timpul pandemiei de Covid, iar acest lucru ar fi putut avea și un impact psihologic.
„Probabil că Putin nu este bolnav mintal și nici nu s-a schimbat, deși este mai grăbit și mai izolat în ultimii ani”, spune Ken Dekleva, fost medic și diplomat al guvernului SUA, citat de BBC.
Teoria „nebunului”
BBC reamintește ce Vladimir Putin însuși a povestit în urmă cu mai mulți ani, cum a încolțit un șobolan când era băiat. Când l-a băgat într-un colț, șobolanul a reacționat atacându-l și forțându-l astfel pe tânărul Vladimir să fugă. Întrebarea pe care și-o pun factorii de decizie din Occident este ce se întâmplă dacă Vladimir Putin se simte încolțit acum?
„Întrebarea este dacă brutalitatea va crește și mai mult și Putin escaladează în ceea ce privește sistemele de arme pe care este pregătit să le folosească”, a spus un oficial occidental.
Cea mai mare îngrijorare a Occtidentului este că Putin că ar putea folosi arme chimice sau chiar o armă nucleară tactică.
Vladimir Putin însuși poate juca rolul nebunului, având sentimentul că este periculos sau chiar irațional. Aceasta este o tactică bine-cunoscută, numită teoria „nebunului”, în care cineva care are acces la arme nucleare încearcă să-și facă adversarul să dea înapoi, convingdu-l că ar putea fi suficient de nebun încât să le folosească, chiar dacă toată lumea va pieri.
Îți mai recomandăm Războiul Rusiei contra Ucrainei | O școală din Mariupol, bombardată de ruși. Armata rusă anunță că a folosit din nou rachete hipersoniceSpionii și factorii de decizie din Occident consideră că înțelegerea intențiilor și mentalitatea lui Vladimir Putin este foarte importantă pentru a afla cât de departe îl pot împinge fără a declanșa o reacție periculoasă.
„Conceptul de sine al lui Putin nu permite eșecul sau slăbiciunea. El disprețuiește astfel de lucruri. Un Putin încolțit și slăbit este un Putin mai periculos. Uneori este mai bine să lași ursul să fugă din cușcă și să se întoarcă în pădure”, conchide fostul diplomat al guvernului SUA, Ken Dekleva.