Spitalele private ar putea refuza să mai semneze contractele cu CNAS în lipsa coplății. Ce soluție propun

Cristian Hotoboc, președinte PALMED

Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED a transmis, joi, că ia în considerare să nu mai semneze contractele anuale cu Casa Națională de Sănătate, pe baza cărora se decontează serviciile în sistemul privat, nemulțumit de decizia Guvernului de a proroga termenul pentru coplată până la 1 aprilie 2021.

Furnizorii de servicii private de sănătate, adică spitale, clinici și laboratoare, susțin că această coplată, o contribuție pe care o plătesc pacienții, introdusă de Guvernul Dăncilă în aprilie 2019, este „esenţială” pentru acoperirea costurilor reale ale unei spitalizări în mediul privat.

Aceștia susțin că, în prezent, costurile decontate de CNAS sunt, în multe cazuri, mult mai mici decât cele reale.

„Cele mai mari diferenţe se înregistrează la spitalizarea continuă, acolo unde preţul corect este de două şi chiar de trei ori mai mare decât cel decontat”, susține PALMED, într-un anunț publicat pe contul de Facebook.

În aceste condiții, furnizorii de servicii medicale private vor analiza, în perioada următoare, dacă este oportun să semneze contractul din acest an cu CNAS.

Dacă acest contract nu va fi semnat, toate servicii medicale în regim privat, din clinici și spitale, vor fi doar contra cost.

Pe lângă spitalizare, patronatele din sistemul medical privat susțin că îi costă mult investigațiile imagistice (RMN, computer tomofrag etc), dar și anumite analize medicale.

„O situaţie similară regăsim şi la investigaţii imagistice de înaltă performanţă - imagistică prin rezonanţă magnetică, investigaţii computer tomograf, la analizele medicale de imunologie şi de bacteriologie, în cazul cărora diferenţa poate fi de la câteva zeci la sute de lei. O decontare justă este vitală pentru ca sistemul medical, incluzând aici şi unităţile publice, să poată funcţiona normal, iar pacienţii să beneficieze de un serviciu medical adecvat, la timp şi în condiţii similare”, afirmă Cristian Hotoboc, preşedintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private.

Spitalele private vor majorarea tarifelor decontate de stat

Soluţia pe care o propune PALMED este „alinierea tarifelor decontate de stat la costurile reale” ale serviciilor din sistemul sanitar.

„În caz contrar, cele peste cinci milioane de pacienţi care ajung anual în mediul privat ar putea să fie nevoiţi să achite în totalitate serviciile de care beneficiază”, avertizează reprezentanții spitalelor private.

Furnizorii de servicii medicale susțin că una din cinci intervenţii chirurgicale complexe are loc în spitale private.

Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a anunţat, marți noaptea, că termenul pentru plata contribuțiilor personale (coplata) de către pacienții care apelează la servicii medicale private a fost prorogat până în aprilie 2021, măsura fiind inclusă în ordonanța de urgență privind liberalizarea programelor naționale de sănătate.

Ministerul Sănătății a precizat, joi dimineața, că, potrivit ordonanței de urgență privind liberalizarea programelor de sănătate, „pacientii nu vor plăti nimic”, fie că vor alege să se trateze într-un spital privat, fie într-unul de stat și că „nu se privatizează niciun serviciu medical”.

Ministerul Sănătății susține că, prin modificările aduse, pacienții în stare critică potbeneficia mai repede de intervențiile de care au nevoie, putând alege între un sptal de stat și unul privat.

„Pacienții nu vor plăti nimic dacă vor alege să se trateze într-un spital privat sau într-unul de stat, iar numărul vieților salvate va fi în creștere. Nu se privatizează niciun serviciu medical!”, a precizat ministerul într-un comunicat de presă transmis joi.

Precizările Ministerului Sănătății vin pe fondul criticilor aduse atât de politicieni, cât și de sindicate, principalele puncte de atac fiind că doar pacienții cu venituri mari se vor putea trata la un spital privat, pentru că li s-ar solicita să plătească anumite servicii, și că ministerul a pregătit privatizarea sistemului de sănătate.

Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa” a cerut, miercuri, Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională împotriva OUG care permite accesul clinicilor private la programele naționale de sănătate și a anunțat că va sesiza DNA împotriva ministrului Sănătății, Victor Costache, pe care-l acuză de abuz în serviciu.

Confederația pune „graba guvernului” de a adopta ordonanța pe seama faptului că „joacă toate cărțile pe mâna sponsorilor privați, sacrificând interesele majorității populației”, potrivit unui comunicat de presă semnat de președintele sindicatului, Bogdan Hossu.

Avocatul Poporului și-a exprimat deja un punct de vedere, încă din perioada în care proiectul de ordonanță era pus în dezbatere, considerând că propunerile privind liberalizarea programelor naționale de sănătate sunt făcute „fără a asigura echilibrul în sistemul sanitar" și fără garanții prin care „să se evite inechitățile dintre sistemul public și cel privat".

Citește și: