Bani de la stat pentru rata la casă a procurorilor și judecătorilor. Cum justifică inițiatorul legii

Imaginie generică de la audierile în Consiliul Superior al Magistraturii instituția care se ocupă de soarta profesională a magistraților.

O inițiativă legislativă permite statul să plătească ratele la bancă ale magistraților, în locul chiriei. Inițiatorul spune că statul ar face economie la buget, iar magistrații ar fi aduși la același nivel cu polițiștii și militarii, care deja au această facilitate.

Deputatul liberal de Iași Alexandru Muraru este inițiatorul propunerii legislative care ar da voie statului să plătească ratele la bancă magistraților care au credite bancare. El spune că propunerea este un preambul la deschiderea unei discuții mai ample despre anularea pensiilor speciale ale magistraților.

„Mi se pare onest și practic politic ca, atunci când vom începe serios discuția despre anularea pensiilor speciale la magistrați sau ajustarea lor în funcție de principiul contributivității, să creăm anumite pârghii de compensare”, explică Muraru.

Inițiatorul modificării legislative, deputatul ieșean Alexandru Muraru, spune că polițiștii și militarii beneficiază deja de plata ratelor la case de către stat, într-un anumit cuantum.

Parlamentarul ieșean e de părere că statul trebuie să creeze niște facilități care să arate că mediul politic nu dorește stigmatizarea magistraților, nu dorește izolarea lor, marginalizarea lor financiară, ci dorește să aibă un corp de magistrați complet independent.

Nu poți să tratezi o categorie, chiar dacă nu am creat noi acele pensii speciale nu poți dintr-o dată pur și simplu să le tai. 
Alexandru Muraru, deputat, inițiator al legii

Consideră că plata ratelor la bancă nu face altceva decât să ajusteze un drept pe care magistrații îl au deja - dreptul la chirie.

„Suma aferentă chiriei care variază astăzi între o sută și șase sute de euro în rate va merge la creditul bancar, lucru care mai este făcut și pentru poliție și pentru militari. Politic vorbind, este un lucru care poate deschide calea de asemenea facilități create, spre exemplu, pentru profesori - care reprezintă categoria care a fost marginalizată și dezavantajată în ultimii ani”, arată Muraru.

Măsura „curajoasă și pragmatică”, cum o numește Muraru, ar mai aduce un beneficiu statului - ar fideliza magistrații la nivel local și ar tempera tendința generalizată a judecătorilor și procurorilor de a migra către orașe mai mari sau către Capitală. Ministerul de Justiție nu ar mai trebui nici el să se ocupe de achiziția de locuințe de serviciu, iar o parte dintre magistrații pensionari nu ar mai putea să aibă facilitatea unei astfel de locuințe.

Expert anticorupție - magistrații or să își ia case mult mai scumpe față de ce își permit

Experta în anticorupție Laura Ștefan explică faptul că, atunci când a fost propusă această variantă de compensare a plății chiriei în forma actuală, în 2002, logica a fost ca ea să fie oferită magistraților aflați la început de carieră repartizați într-o altă localitate decât cea de domiciliu și pe o perioadă limitată de timp.

„Rațiunea legii ar fi fost aceasta de a de a motiva magistrații să meargă inclusiv în în zone mai puțin atractive, toate cu posibilitatea ca acest acest cost să fie compensat de către stat. S-a ajuns la o generalizare a acestui beneficiu și o folosire a lui pe o perioadă destul de îndelungată, am putea spune nedeterminată”, arată Laura Ștefan cum s-a schimbat în practică filozofia din spatele intențiilor inițiale.

Îți mai recomandăm Interviu | Camelia Bogdan, judecătoare exclusă din magistratură: Nu avem, în România, un stat de drept

Ștefan spune că inițiativa este un nou pas în direcția greșită pentru că nu face altceva decât să îmbogățească patrimoniul magistraților cu bani de la stat.

„Nu mai vorbim despre compensarea cheltuielilor, chiria, ci despre achitarea sau contribuția statului la achitarea creditelor bancare luate de magistrați pentru a cumpăra apartamente, deci practic pentru un bun care intră în patrimoniul magistraților urmează să plătească statul rata, ceea mie mi se pare exagerat, nepotrivit, inadecvat.”

De această facilitate ar urma să beneficieze o categorie profesională care are deja beneficii suplimentare și salarii performante, chiar comparativ cu cele ale colegilor europeni. La începutul lui 2022, salariile magistraților români au crescut în medie cu 20%.


La Curtea de Apel, de exemplu, un judecător cu peste 20 de ani de vechime încasa 23.000 de lei pe lună, iar cel cu 6 ani vechime 17.000 de lei. Nici comparativ cu salariul mediu, România nu se încadrează în tendința țărilor europene. Salariile magistraților sunt de trei ori mai mari ca salariile medii din societate.

Această măsură este jignitoare pentru toți ceilalți oameni care lucrează sectorul public și în sectorul privat în România. 
Laura Ștefan, expert anticorupție

„Sunt oameni care se chinuie o viață întreagă să strangă bani ca să dea un avas pentru un apartament”, spune Laura Ștefan.

Experta anticorupție crede că măsura va creea un cerc vicios. Dacă până acum magistrații preferau să stea în chirie până ieșeau la pensia anticipată, acum va exista o altă practică.

„Ei nu își vor lua o casă pe care și-o primit, ci își vor lua o casă pe care și-o permit plus șase sute de euro pe lună sau cât e baremul în acest moment, ceea ce nu este corect”, mai spune Laura Ștefan.

Inițiativa nu este avizată de asociațiile profesionale

Președinta Asociației Magistraților din România, Andreea Ciucă, spune că nu au fost consultați în privința proiectului de lege, iar pe lista de revendicări a magistraților nu se afla o astfel de solicitare. Judecătoarea precizează că nu au încă un punct de vedere cu privire la această inițiativă.

Polițiștii sunt o categorie profesională care beneficiază de această facilitate. Ei pot deconta din rata la casă contravaloarea oferită de stat pentru chirie, numai că sumele sunt modice în comparație cu cele primite de magistrați.

Îți mai recomandăm Salariile judecătorilor: CSM vrea o creștere cu 25%

„Chiria, în momentul în care termini școala de agenți de poliție, este de 385 de lei, atât au primit polițiștii care au fost încadrați acum o lună la Poliția Capitalei”, a declarat președintele sindicatului Europol Cosmin Andreica pentru Europa Liberă.

Alexandru Muraru spune că proiectul nu a fost depus în procedură de urgență și cel mai probabil va ajunge să fie votat și adoptat în sesiunea din toamnă.

Inițiativa legislativă va putea suferi modificări. Deja asociația grefierilor s-a arătat interesată de a fi inclusă în proiect. Grefierii beneficiază în acest moment de decontarea chiriei, dar nu au fost nominalizați în proiectul de lege.