Blinken se va întâlni cu șefii mai multor companii înainte de discuțiile cu omologul său chinez, ministrul de externe Wang Yi, și este posibil să se întâlnească și cu președintele Xi Jinping.
Vizita lui Blinken este cel mai recent contact la nivel înalt dintre cele două națiuni care, împreună cu grupurile de lucru pe probleme de la comerțul global la comunicarea militară, au temperat rivalitatea dintre cele două țări, care au ajuns cu relațiile la un minim istoric la începutul anului trecut.
Washingtonul și Beijngul au făcut puține progrese în limitarea aprovizionării Chinei cu substanțe chimice folosite pentru a produce fentanil.
Taiwanul rămâne un punct de tensiune în continuare, ca și sprijinul pe care China îl acordă Moscovei în războiul dus de Putin în Ucraina invadată.
Deși este puțin probabil un progres semnificativ în timpul vizitei, ambele țări doresc „linii deschise de comunicare pentru a evita scenariile incomode”, a declarat Alfred Wu, profesor asociat la Lee Kuan Yew School of Public Policy din Singapore.
Blinken va pune presiune pe China să-și oprească firmele să mai alimenteze baza industrială de apărare a Rusiei.
Moscova a invadat Ucraina pe 24 februarie 2022, la doar câteva zile după ce a convenit asupra unui parteneriat „fără limite” cu Beijingul.
Deși China a evitat să furnizeze arme Moscovei, oficialii americani avertizează că companiile chineze trimit tehnologie care sprijină războiul dus de Rusia în Ucraina.
Fără să ofere detalii, un înalt oficial al Departamentului de Stat al SUA a informat vineri presa că Washingtonul este pregătit să „ia măsuri” împotriva firmelor chinezești despre care consideră că dăunează securității americane și europene.
Statele Unite au discutat înainte de vizita lui Blinken despre aplicarea de sancțiuni băncilor chinezești care sprijină Rusia, dar oficialii au declarat pentru Reuters că nu au încă un plan și cum anume o vor face.
Washingtonul nu s-a oprit până acum să sancționeze marile bănci chinezești – considerate mult timp de analiști o opțiune „nucleară” – din cauza efectelor pe care le-ar putea avea asupra economiei globale și asupra relațiilor SUA-China.
Un oficial chinez al ministerului de externe citat de agenția de presă de stat Xinhua a declarat marți că relațiile dintre cele două țăro arată „o tendință de oprire a declinului și de stabilizare”, de când Biden și Xi s-au întâlnit la San Francisco în noiembrie anul trecut.
Însă, oficialul a criticat ceea ce China numește „strategia încăpățânată a Washingtonului de a controla China”, precum și „declarațiile și acțiunile sale eronate, de amestec în afacerile interne ale Chinei, care pătează imaginea Chinei și subminează interesele Chinei”.
Vizita vine și după ce Congresul SUA a adoptat în acest weekend un proiect de lege care include noi finanțări pentru Taiwan, cu mai puțin de o lună înainte ca insula guvernată democratic să titularizeze un nou președinte, Lai Ching-te, care, la fel ca predecesorul său, respinge supremația Chinei asupra insulei din Pacific.
Efortul de a forța compania chineză ByteDance să vândă aplicația de social media TikTok, cu riscul de a se confrunta cu o interdicție a SUA dacă nu o face, câștigă, de asemenea, teren în Congresul american, semn al apetitului tot mai mare al Washingtonului de a se confrunta cu Beijingul pe probleme economice.
Se așteaptă, de asemenea, ca Blinken să aducă în discuție problema respectării drepturilor omului în China, inclusiv tratamentul acordat de China musulmanilor uiguri din regiunea Xinjiang.
Alți oficiali americani s-au întâlnit sau au vorbit la telefon cu omologii lor chinezi, ca parte a efortului mai larg al SUA de a menține deschise liniile de comunicare.
Secretarul Trezoreriei, Janet Yellen, a fost la Beijing la începutul acestei luni, iar săptămâna trecută, secretarul Apărării Lloyd Austin a vorbit cu omologul său chinez la telefon, pentru prima dată în 18 luni.
Consilierul pentru securitate națională al lui Biden, Jake Sullivan, a purtat, de asemenea, discuții regulate cu Wang, urmărind, așa cum spune administrația, să gestioneze în mod responsabil competiția dintre cele două puteri.
În ciuda tensiunilor, au existat încercări de a găsi un teren comun pe probleme precum conflictul din Orientul Mijlociu.
Îți mai recomandăm Poate beneficia China de pe urma instabilității din Orientul Mijlociu?După o presupusă lovitură israeliană asupra unei facilități consulare iraniene din Damasc la începutul acestei luni, Blinken a vorbit și cu Wang în legătură cu situația Iranului, „pentru a clarifica faptul că escaladarea nu este în interesul nimănui și că țările ar trebui să îndemne Iranul să nu escaladeze” conflictul, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat pe 11 aprilie.
Wang Huiyao, fondator și președinte al think tank-ului Centrul pentru China și Globalizare din Beijing, a declarat pentru Reuters că contactul a arătat potențialul celor două țări de a lucra împreună.
„Își vând tot petrolul Chinei”, a spus Wang despre Iran, „deci când China spune: „OK, oprește-te”, atunci trebuie să se gândească la asta”.