Atacarea unei baze militare aeriene din nordul Israelului, lansat de luptătorii Hezbollah din Liban, este cel mai recent eveniment care ar putea întări poziția Chinei în Orientul Mijlociu, consideră analiștii.
Atacul, petrecut pe 6 ianuarie, este cel mai recent dintr-o serie din ce în ce mai intensă de violențe: de la atacurile forțelor Houthi din Yemen asupra navelor comerciale din Marea Roșie, la atacurile grupurilor asociate cu Iranul asupra bazelor americane din Irak, un bombardament soldat cu mulți morți în sudul Iranului revendicat de Statul Islamic, până la războiul din Gaza.
Toate acestea semnalează o instabilitate crescândă, iar Statele Unite și aliații vestici ar putea pierde ușor controlul asupra situației delicate.
În acest mediu sensibil, observatorii au evidențiat potențialele oportunități diplomatice și politice pentru China, a cărei influență în Orientul Mijlociu a crescut considerabil în ultimul deceniu – de la deturnarea atenției SUA de la Indo-Pacific până la posibilitatea de a-și prezenta potențialul ca lider diplomatic.
Criza umanitară la scară largă și numărul tot mai mare de victime civile din Gaza (peste 23.000 după trei luni de conflict) a fost o oportunitate pentru China de a blama politicile americane asupra regiunii pentru instabilitatea de acolo.
În cadrul organismelor internaționale, cum ar fi Organizația Națiunilor Unite, Beijingul a țintit Washingtonul și l-a acuzat de standarde duble.
Experții consideră că face parte dintr-o campanie menită nu doar să îi sporească influența în Orientul Mijlociu, ci și în întreg sudul global.
Dar cât de multă influență are Beijingul în Orientul Mijlociu și cât de bine poziționată este China pentru a-și promova obiectivele sale în regiune și nu numai?
Cum abordează China criza din Orientul Mijlociu
China a stabilit o politică prudentă pe tema războiului Israel-Hamas, apărând ca parte neutră și non-intervenționistă – în încercarea de a se deosebi de SUA. Beijingul nu a condamnat acțiunile Hamas și a devenit din ce în ce mai critic față de campania Israelului în Gaza.
Această abordare nu a rămas fără recompense diplomatice.
Pe 20 noiembrie, ministrul chinez de externe Wang Yi a găzduit o conferință la Beijing cu mai mulți miniștri arabi și musulmani, ca parte a unui efort diplomatic pentru a pune capăt războiului din Gaza. Este, potrivit experților, o mișcare prin care a încercat să profite de lacunele din politica occidentală.
„China este un bun prieten și frate al țărilor arabe și islamice”, a declarat Wang. „Am protejat întotdeauna cu fermitate drepturile și interesele legitime ale țărilor arabe [și] islamice și am susținut întotdeauna cu fermitate cauza justă a poporului palestinian.”
În celelalte crize din regiune, Beijingul a căutat în mod similar să se plaseze de partea păcii, urmărindu-și în același timp propriile interese.
Ministerul de Externe al Chinei a condamnat rapid dublul atentat cu bombă din 3 ianuarie din Iran, care a ucis zeci de persoane, dar nu a comentat atacurile din Irak, care au vizat baze americane și care au fost comise de grupări de miliție susținute de Iran.
Beijingul a vorbit în termeni vagi despre atacurile cu rachete ale Hezbollah în nordul Israelului și despre un asasinat din Beirut atribuit Israelului, făcând apeluri vagi la calmarea tensiunilor, fără a menționa în mod explicit niciun grup.
În privința atacurilor Huthi asupra transportului maritim comercial din Marea Roșie, China a urmat o cale ușor diferită.
O navă cu steag de Hong Kong a fost atacată de rebelii huthi în decembrie, iar Cosco, gigantul chinez de stat care deține o cotă de aproape 11% din piața comercială, a suspendat la 8 ianuarie transportul maritim către Israel prin Marea Roșie.
Unii analiști chinezi, cum ar fi Jiang Limeng de la Institutul Chinez de Relații Internaționale Contemporane, afiliat cu Ministerul Securității de Stat, au avertizat că problemele din Marea Roșie ar putea dăuna intereselor chineze prin creșterea prețurilor la energie, reducerea comerțului global și contribuția la instabilitatea din Orientul Mijlociu. Însă alți experți chinezi văd atacurile ca pe o oportunitate.
Într-un videoclip postat la sfârșitul lunii decembrie pe Douyin, aplicația chineză soră a platformei de socializare TikTok, Xiao Yunhua, profesor la Universitatea Națională de Apărare a Armatei Populare de Eliberare, a susținut că rebelii houthi „au făcut involuntar o mare favoare Chinei”, deoarece blocarea căilor de navigație va duce probabil la creșterea utilizării căilor ferate construite și susținute de chinezi pentru comerțul terestru între China și Europa.
„Huthi au contribuit indirect la trecerea transportului de pe mare pe uscat, subminând supremația maritimă a SUA și promovând strategia internațională [a Beijingului] de multipolaritate globală”, a declarat Xiao.
Crește influența Chinei?
China și-a creat imaginea de jucător neutru în politica Orientului Mijlociu iar, în ultimii ani, s-a apropiat de giganți regionali precum Iranul și Arabia Saudită.
Un motiv important pentru care Beijingul s-a apropiat de aceste state este energia, în special petrolul.
China este statul care cumpără cel mai mult petrol din Arabia Saudită – al doilea cel mai mare producător la nivel global, după SUA. Jumătate din importurile de petrol ale Chinei și peste o treime din tot petrolul consumat în China provine din Golful Persic, potrivit Kpler, o firmă de consultanță în securitate globală.
De asemenea, China a crescut de mai mult de trei ori importurile de petrol iranian în ultimii doi ani, potrivit Kpler.
De asemenea, China a promis Iranului, în 2021, că va investi acolo suma de 400 de miliarde de dolari în schimbul livrărilor de petrol și combustibil, deși sancțiunile occidentale împotriva Teheranului au împiedicat Beijingul să îndeplinească termenii acestui acord.
Beijingul a fost, de asemenea, din ce în ce mai activ din punct de vedere diplomatic.
În iunie 2023, China și-a ridicat relația cu Autoritatea Palestiniană la rang de „parteneriat strategic” – al doilea cel mai înalt rang în interacțiunile diplomatice ale Beijingului, iar liderul chinez Xi Jinping a oferit o propunere în trei puncte pentru o soluție cu două state menită să realizeze „o soluție justă și durabilă la problema Palestinei”.
În martie 2023, Beijingul a intermediat un acord pentru a ajuta Iranul și Arabia Saudită să restabilească relațiile, ceea ce a contribuit la creșterea poziției Chinei ca pacificator în regiune.
Analiștii spun că acest lucru a creat o așteptare ca China să joace un rol diplomatic mai mare după izbucnirea războiului din Gaza, dar Beijingul nu s-a ridicat până acum la înălțimea acestor așteptări.
Fan Hongda, profesor de studii ale Orientului Mijlociu la Universitatea de Studii Internaționale din Shanghai și un cunoscut cercetător al regiunii, a scris în noiembrie că Beijingul s-ar putea confrunta cu numeroase probleme dacă războiul dintre Israel și Hamas continuă și dacă instabilitatea se extinde în alte țări.
„Având în vedere că Beijingul acordă deja o mare atenție problemei palestiniene, alte țări – și în special Orientul Mijlociu – analizează cu atenție capacitatea Chinei de a răspunde la războiul dintre Gaza și Israel”, a scris expertul. „Aceasta este în mod clar o provocare și pentru China”.
Acest avertisment s-a adeverit între timp. Eforturile de mediere ale Chinei s-au diminuat în mare parte după conferința din noiembrie, iar reprezentantul Chinei în Orientul Mijlociu, Zhai Jun, a intrat în umbră după singura sa vizită în regiune în octombrie.
Războiul din Gaza a afectat, de asemenea, relația Beijingului cu Israelul, care devenise anterior un partener din ce în ce mai apropiat în Orientul Mijlociu. Companiile chineze au investit masiv în tehnologii de ultimă generație și în porturi strategice în Israel.
Oportunități pe termen scurt versus riscul pe termen lung
Fan a avertizat, de asemenea, că instabilitatea crescândă este împotriva interesului Chinei, deoarece ar îndepărta regiunea de la comerț și investiții economice – de care Beijingul este interesat și ar îndrepta-o din ce în ce mai mult spre securitate.
„[Dacă] situația din Orientul Mijlociu continuă să se înrăutățească, liderii din Orientul Mijlociu se vor concentra în mod inevitabil mai mult pe securitatea națională, care nu este un domeniu central al cooperării dintre China și Orientul Mijlociu”, a scris el.
Deși China a demonstrat că poate răspunde oportunităților, Fan a avertizat că un conflict prelungit ar putea expune limitele Beijingului pe termen lung.
Statele Unite par a fi singurul actor cu suficientă putere diplomatică pentru a se implica în totalitate în Orientul Mijlociu.
Secretarul de stat Antony Blinken se află în prezent într-un turneu regional care include Iordania, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Israel, Cisiordania, Egipt, Turcia și Grecia.
Între timp, apare întrebarea dacă Beijingul este dispus sau capabil să exercite presiuni asupra Teheranului sau a partenerilor săi pentru a reduce tensiunile.
„China nu poate face mare lucru pentru a convinge Iranul să oprească Hezbollah din atacurile asupra Israelului în nord și nici să oprească milițiile [șiite] irakiene din a hărțui trupele și diplomații americani”, a scris Ahmed Aboudouh, cercetător la Atlantic Council.
„Chiar dacă ar putea, chinezii nu s-ar strofoca și nu și-ar pune în pericol relațiile cu partenerii strategici pentru a oferi Washingtonului o victorie gratuită”, a adăugat el.
Această situație s-ar putea întoarce în cele din urmă împotriva Chinei dacă instabilitatea va continua să se extindă, a scris Niu Xinchun, director al studiilor despre Orientul Mijlociu la Institutul Chinez pentru Relații Internaționale Contemporane, care este condus de Ministerul Securității de Stat din China și are sediul la Beijing.
„Dacă Orientul Mijlociu se scufundă cu adevărat în turbulențe la scară largă, China – cel mai mare partener comercial al regiunii și cel mai mare cumpărător de petrol din Orientul Mijlociu – se va dovedi a fi cea mai mare victimă”, a scris el.
Niu a adăugat că China rămâne singurul membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU care nu are o bază militară sau trupe staționate în Orientul Mijlociu și va avea din ce în ce mai puțină influență pe care să o folosească pe măsură ce conversația se va îndrepta către probleme de securitate națională.
„Influența [Chinei, n.r.] asupra apariției și amplorii crizelor din regiune este limitată”, a scris el
