Surse guvernamentale: România instalează tabere doar în caz de urgență

Refugiații din Ucraina s-ar putea îndrepta spre Polonia, România, Ungaria sau Slovacia. ONU estimează că cinci milioane de persoane urmează să plece din Ucraina din cauza războiului declanșat de Rusia.

Surse guvernamentale au declarat pentru Europa Liberă că taberele mobile pentru posibilii refugiați din Ucraina nu vor fi ridicate până când nu există o cerere fermă pentru acestea. Prefecții din județele de nord au recunoscut că aceste tabere nu au fost amplasate până joi la orele 18.00.

Războiul din Ucraina, declanșat de agresiunea Rusiei, poate aduce la granițele României un aflux de refugiați, susțin organizațiile internaționale, dar și oficialii guvernamentali.

Deși s-a vorbit insistent despre ridicarea unor tabere mobile pentru eventualii refugiați care fug din cauza războiului, niciun județ nu are instalat, până joi, la ora 18.00, un astfel de centru de ajutor.

Pregătiri pentru instalarea unei tabere erau în curs, din informațiile Europei Libere, doar în Siret/jud. Suceava. Acolo, autoritățile locale așteptau, joi după-amiază, ordinul autorităților centrale pentru a începe efectiv pregătirile. Prefectul din Suceava a precizat pentru Europa Liberă că nu a primit, până la orele 18.00, ordinul privind demararea operațiunilor de instalare a taberei mobile.

Your browser doesn’t support HTML5

Siret/ jud. Suceava | Locul unde ar putea fi amplasat prima tabără de refugiați din România

Imagini cu populația ucraineană care fuge din zonele bombardate de Rusia au apărut deja pe rețelele de socializare, dar și în informările corespondenților de război.

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a vorbit, marți, despre capacitatea României de a prelua până la 500.000 de refugiați, dar nu a dat informații certe despre unde se află aceste locuri de cazare. Oficialii din Polonia au anunțat că pot prelua până la un milion de refugiați.

Surse guvernamentale de la București au precizat pentru Europa Liberă că România nu va ridica toate taberele mobile în județele de graniță până nu există o cerere masivă din zona Ucrainei.

Nu facem chestii de genul: veniți că avem 3.000 de locuri pregătite. Vom ridica taberele doar când suntem convinși că este nevoie”, au precizat surse guvernamentale pentru Europa Liberă. Discuția a avut loc până la orele 15.00, dar după ședința CSAT de la ora 11.00.

Potrivit acestora, bărbații din Ucraina nu au voie să părăsească țara și urmează să fie opriți la graniță chiar de către grănicerii ucraineni. În acest moment, conform publicațiilor locale, refugiații au început să vină în zona Sighet, Siret și Tulcea.

Îți mai recomandăm Mii de ucraineni au devenit refugiați

Decizia de la București, potrivit surselor citate, este să nu se grăbească cu operaționalizarea tuturor taberelor pentru refugiați. Șeful IGSU a precizat, în joi dimineață, în jurul orei 08.00, că nu există un ordin pentru operaționalizarea planului legat de taberele mobile.

„Nu vrem să invităm la un flux de refugiați. Dacă vor apărea refugiații, vom asigura condițiile necesare, dar nu facem invitații ca refugiații să vină în România”, au precizat surse politice pentru Europa Liberă.

Taberele mobile care ar putea fi instalate pentru primirea refugiaților din Ucraina se află în dotarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, dar Guvernul trebuie să dea un ordin pentru instalarea lor.

Îți mai recomandăm Rusia a invadat Ucraina | 392 bombardamente. 137 de persoane ucise, 316 răniți. Noi sancțiuni internaționale

Potrivit datelor furnizate de generalul de brigadă Cristian Radu, prim-adjunctul inspectorului general al IGSU, o tabăra mobilă poate găzdui până la 201 persoane și are în dotare corturi, perne, pături, cearșafuri și toate utilitățile care permite cazarea temporară a unor cetățeni. România deține 39 de astfel de tabere mobile, achiziționate cu fonduri europene.

Autoritățile locale au precizat pentru Europa Liberă că un refugiat care ar sosi într-o astfel de tabără mobilă ar putea să fie cazat pentru 72 de ore, după care să fie mutat într-un centru special dedicat refugiaților.

„Nu avem vreo tabără mobilă operaționalizată în județul Botoșani. Sunt într-o legătură directă cu toate structurile de siguranță și ordine din județul Botoșani. În momentul de față, avem o atenție sporită pe acest fenomen, dacă va fi”, a declarat prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, în jurul orelor 11.00.

Instalarea unei tabere mobile durează 12 ore din momentul în care a containerul IGSU a ajuns la locul decis pentru amplasare. Oficialii din prefecturi și cei ai ISU au făcut un plan în teritoriu pentru a se identifica locurile pentru ridicarea unor astfel de tabere mobile pentru refugiații care ar putea sosi din Ucraina.