România a notificat Comisa pe 28 mai 2021 cu un plan de restructurare a companiei aeriene de stat, care stabilește un pachet de măsuri de raționalizare a operațiunilor companiei, de reînnoire a flotei sale învechite și de reducere a costurilor.
În iulie 2021, Comisia a deschis o investigație aprofundată pentru a evalua dacă măsurile de restructurare adoptate de România în favoarea TAROM ar fi în concordanță cu normele UE privind ajutoarele de stat.
În cursul investigației aprofundate, România a actualizat planul de restructurare pentru a răspunde preocupărilor exprimate în decizia de inițiere a procedurii.
Îți mai recomandăm TAROM s-ar putea diviza, iar datoriile sunt garantate cu vânzarea sloturilor de la LondraÎn prezent, măsurile de restructurare notificate includ:
- anularea unei datorii de aproximativ 49,53 milioane de euro, adică 246,19 milioane de lei, corespunzătoare valorii ajutorului pentru salvare, aprobat de Comisie în februarie 2020, plus dobânzile aferente;
- o injecție de capital de aproximativ 45,77 milioane de euro, adică 227,50 milioane de lei.
Evaluarea Comisiei
Comisia a evaluat măsurile în temeiul Orientărilor sale pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate și a constatat că:
- Ajutorul contribuie la obiectivul de interes comun de a asigura conectivitatea regională pentru cetățenii și întreprinderile din România;
- TAROM, grație acestui ajutor, își va putea restabili viabilitatea prin punerea în aplicare a planului său de restructurare;
- Măsurile de restructurare abordează problemele care au cauzat dificultățile financiare ale TAROM, mai ales prin reînnoirea flotei sale învechite și prin reducerea costurilor;
- Măsurile sunt proporționale, pentru că TAROM aduce o contribuție proprie semnificativă de aproximativ 77,66 milioane de euro, adică 381,12 milioane de lei sub formă de venituri din vânzarea de aeronave și dintr-un contract de leasing financiar încheiat în condițiile pieței;
- Ajutorul este însoțit de garanții pentru a limita denaturarea concurenței pe piața unică.
- Printre acestea se numără:
- reducerea numărului de rute pe care TAROM operează, precum și a numărului de aeronave,
- menținerea unei capacități reduse care să limiteze prezența sa pe piață pe întreaga durată a perioadei de restructurare, adică până la 31 decembrie 2026.
Pe această bază, Comisia a concluzionat că măsurile aplicate de România respectă normele UE privind ajutoarele de stat.
Normele UE privind ajutoarele de stat permit statelor membre să sprijine întreprinderile aflate în dificultate, în anumite condiții stricte.
Orientările permit intervenția statului într-o întreprindere aflată în dificultate financiară numai în anumite condiții. Întreprinderea trebuie să aplice un plan de restructurare solid pentru a asigura restabilirea viabilității sale pe termen lung pentru ca întreprinderea să contribuie la costul restructurării sale, ca denaturările concurenței să fie limitate și ca măsura să contribuie la un obiectiv de interes comun.
Planul de restructurare TAROM, depus inițial la Comisia Europeană
Costul total al restructurării este evaluat la 408,4 de milione de euro si cuprinde o serie de măsuri:
- reînnoirea flotei - 286,9 de milioane de euro;
- optimizare comercială - 6,5 de milioane de euro - vizează, in principal optimizarea rutelor - începând cu anul 2020, 31 de destinatii se operează cu un număr redus de zboruri și 10 rute se închid;
- menținerea business-ului de companie de linie cu zboruri regulate, în condițiile în care va fi eliminat din prețul biletelor bagajul si catering-ul, care vor fi comercializate separat;
- renegocierea contractelor cu furnizorii;
- închiderea de agenții neprofitabile - vor râmâne doar 6 agenții interne (de la 16) si 2 agenții internaționale (de la 14);
- măsuri de eficiență organizațională - 5,5 de milioane de euro - constând, în principal, în reducerea numărului de personal cu aproximativ 400 de persoane (de la 1.537, la 1.137 persoane), respectiv optimizarea Directiei Tehnice a TAROM;
- măsuri de optimizare a costurilor - 2,8 de milioane de euro - constând în reducerea consumului de combustibil și a costurilor de handling, precum și în măsuri legate de relocarea angajaților și închirierea actualului sediu pentru generarea de venituri;
- acoperirea deficitului de numerar - 66,1 de milioane de euro;
- ajutorul de salvare, transformat în ajutor de restructurare - 40,6 milioane de euro.
Din costul total al restructurerii, 217,7 de milioane de euro (53% din costul total) reprezintă aportul propriu al TAROM la finanțarea măsurilor de restructurare și constă în:
- vânzari de active, în speță aeronave (ATR, B 737-300, A318, B 737-700), evaluate la 51,8 de milioane de Euro;
- darea în plată a unor participații, în contul unor datorii către Compania Națională Aeroporturi București, evaluate la 15 milioane de euro;
- obținerea unui leasing financiar pentru finanțarea achizitiei aeronavelor BMAX, în cuantum de 150,9 de milioane de euro.
Ajutorul de stat ce se intenționează a se acorda este de 190,7 de milioane de euro si reprezintă:
- 40,6 de milioane de euro - ajutorul de salvare, la care se adaugă dobânda aferentă;
- 57,2 de milioane de euro - subvenții;
- 92,9 de milioane de euro - majorare de capital, prin care se acoperă plățile în avans pentru aeronavele B 737 - MAX.
Durata de implementare a planului de restructurare este de cinci ani, respectiv 2020-2025.
Potrivit documentației, TAROM devine viabilă începând cu anul 2024;