Taxa de poluare impusă de primarul general Gabriela Firea șoferilor care circulă prin București se aplică abia din luna martie. Deocamdată șoferii se află într-o perioadă de grație și nu sunt sancționați, deși vinieta Oxigen a intrat în vigoare de la începutul anului. Totuși, șoferii își pot cumpăra deja vinieta Oxigen, iar peste 100 au și făcut-o. Controversele se întețesc deja: ce taxează de fapt Gabriela Firea – poluarea, accesul sau proprietatea? Ce se întâmplă cu șoferii de mașini vechi care locuiesc în centrul Capitalei?
Taxa impusă de primarul Capitalei, Gabriela Firea, șoferilor care circulă prin București, are ca singur criteriu de aplicare norma Euro a autovehiculelor, fără să țină cont de capacitatea motorului sau de tipul de combustibil folosit. De altfel, poluarea este taxată de Primăria Capitalei doar în timpul săptămânii, în intervalul orar 7-22. În rest, în weekend, de sărbătorile legale și noaptea, șoferii pot polua Bucureștiul gratis. De asemenea, Capitala este împărțită de vinieta Oxigen în două mari zone: ZACA (Zona de Acțiune pentru Calitatea Aerului) și restul străzilor din București.
Străzile care delimitează ZACA sunt: Piața Victoriei - Bd. Iancu de Hunedoara – Șos. Ștefan cel Mare – Str. Polonă – Str. Mihai Eminescu – Str. Traian – Bd. Nerva Traian – Bd. Gheorghe Șincai – Str. Lânăriei – Calea Șerban Vodă – Bd. Mărășești – Str. Mitropolit Nifon – Bd. Libertății – Calea 13 Septembrie – Șos. Pandurilor – Șos. Cotroceni – Splaiul Independenței – Str. Ştirbei Vodă – Str. Berzei – Str. Buzești – Piața Victoriei.
Cât costă vinieta Oxigen și cine este obligat să o cumpere
Conform hotărârii Consiliul General al Capitalei, de la 1 ianuarie 2020, în ZACA, adică practic în zona relativ centrală a Capitalei, nu mai au acces autovehiculele cu motoare non-Euro, Euro 1 și Euro 2. Pentru a circula cu ele pe restul străzilor din București, este nevoie de vinieta Oxigen aferentă. În principiu, în cazul autoturismelor, acestea sunt mașini de 20 de ani sau mai vechi, produse până în anul 2000 inclusiv (din 2001 a intrat obligativitatea normei de poluare Euro 3).
Mașinile Euro 3 pot circula prin ZACA și pe restul străzilor din Capitală, doar cu vinieta Oxigen.
Mașinile Euro 4 circulă liber prin București, până la 1 ianuarie 2021, de când ar urma să plătească și ele vinietă Oxigen.
Mașinile Euro 5, Euro 6, electrice și hibride, precum și motocicletele și scuterele nu au nevoie de vinietă Oxigen.
Amenda pentru neplata vinietei Oxigen este cuprinsă între 1.500 și 2.000 de lei, însă până în martie 2020 nu se dau amenzi.
Normă poluare |
1 zi |
30 zile |
6 luni |
1 an |
Non Euro |
15 lei |
300 lei |
1.100 lei |
1.900 lei |
Euro 1 |
15 lei |
250 lei |
1.000 lei |
1.700 lei |
Euro 2 |
15 lei |
200 lei |
900 lei |
1.500 lei |
Euro 3 |
5 lei |
100 lei |
450 lei |
700 lei |
Euro 4 (din 2021) |
5 lei |
80 lei |
350 lei |
500 lei |
În viitor, vor apărea noi restricții și mai drastice. Mașinile non Euro, Euro 1 și Euro 2 ar urma să fie interzise în București din 2022, iar cele Euro 3 din 2024.
Situații absurde, neluate în calcul: ce fac șoferii care domiciliază în perimetrul ZACA?
Un punct pe care proiectul primarului Gabriela Firea nu îl ia în calcul este situația șoferilor care domiciliază în perimetrul ZACA și au în proprietate o mașină Euro 2 sau mai veche. Practic, ei sunt scoși în afara legii, pentru că nu mai pot parca la domiciliu o astfel de mașină, accesul lor fiind interzis în perimetrul ZACA. Chiar și în situația ipotetică în care nu ar mai folosi aceste mașini, ci doar le-ar ține parcate la domiciliu, acest lucru tot nu ar mai fi posibil.
Normele de aplicare ale hotărârii privind taxa Oxigen nu acoperă în niciun fel aceste situații absurde.
Unde se plătește vinieta Oxigen și câți șoferi au plătit deja
Municipalitatea lucrează deocamdată la implementarea sistemului de plată a vinietei Oxigen, deși ea a intrat deja în vigoare. Teoretic, taxa se va plăti online, în benzinării, prin SMS sau printr-o aplicație online special dezvoltată de Primăria Capitalei.
Deocamdată, Oxigen se poate lua doar de pe internet, pe un site partener al Companiei Naționale de Autostrăzi care vinde și rovinietele naționale: roviniete.ro. Siteul are un anunț greu lizibil pe pagina de start, care nu este afișat dacă folosiți un soft de tip „ad blocker”, astfel că potențialii clienți cu greu pot accesa pagina de plată.
Deși nu se aplică deocamdată sancțiuni pentru neplata vinietei Oxigen, mai mulți șoferi au plătit-o deja, conform datelor prezentate luni de primarul Gabriela Firea:
- pentru Euro 3, 69 de viniete de o zi, 12 pentru o lună, 3 pentru 6 luni și una pentru un an.
- pentru Euro 2, 4 viniete pentru o zi, una pentru o lună, una pentru 6 luni.
- pentru non Euro, doar 2 viniete de o zi.
Cine nu plătește vinieta Oxigen
Nu plătesc taxa Oxigen șoferii cu motoare Euro 5 și 6, electrice și hibride, dar și mașinile Euro 3 dotate cu instalație de GPL.
Mai sunt exceptate de la taxă motocicletele și scuterele, autovehiculele persoanelor cu dizabilități, cele folosite de posturile radio și tv la transmisiuni. Mai sunt exceptate de la taxă și categorii în care se regăsesc deseori mașini vechi, care poluează masiv: autovehiculele poliției, pompierilor, jandarmeriei, poliției de frontieră, ANAF, serviciului de ambulanță sau medicină legală, protecției civile, Armatei, SRI, SPP, STS SIE, Penitenciarelor, precum şi mașinile de serviciu ale procurorilor.
Mai intră la excepții serviciile publice comunitare pentru situații de urgență, Crucea Roşie din România, serviciile de ambulanță, Societatea de Transport București STB, mașinile folosite la intervenții la căile de comunicație și rețele edilitare, vehiculele istorice.
Cum afli norma Euro a mașinii tale
Pentru șoferii care și-au înmatriculat mașinile în anii recenți, norma Euro se regăsește foarte simplu în cartea de identitate a vehiculului, conform Registrului Auto Român (RAR): în dreptul numărului de omologare al mașinii sau la „numărul național de registru”, în cazul celui mai nou model de carte a mașinii
În cazul vehiculelor vechi, care sunt de altfel și cele mai aspru taxate, cel mai probabil că proprietarii au modele vechi de carte de identitate a mașinii, în care norma Euro nu este trecută explicit. Ea se află la ultimele două simboluri din numărul de identificare al mașinii (codul VIN), pe care îl găsiți în talonul sau în cartea mașinii, astfel:
- Euro 1 – E1, R1, K1, T1, H1
- Euro 2 – E2, R2, K2, T2, H2, X1, X2, X3, X4, X5, X6, Y1, Y2, Y3, D3;
- Euro 3 – E3, R3, T3, H3
- Euro 4 – E4, R4, K4, T4, H4
- Euro 5 – E5, R5, RE, T5, H5
- Euro 6 – E6, R6, T6.
Cine a votat introducerea taxei Oxigen și cum poate fi atacată
Programul Oxigen a fost inițiativa primarului general Gabriela Firea (PSD), iar pentru a introduce taxa a fost nevoie de voturile majorității consilierilor municipali, în luna octombrie 2019.
Astfel, în favoarea taxei Oxigen au votat pentru 31 de consilieri PSD, ALDE și PMP. S-au abținut o parte din cei ai PNL și USR, în total 13. Au votat împotrivă consilierii USR (cinci) și PNL (doi).
Taxa Oxigen nu este introdusă printr-o lege, așa că nu există posibilitatea atacării la Curtea Constituțională. Este vorba despre o hotărâre administrativă, astfel că ea poate fi atacată doar în instanțele obișnuite, de contencios administrativ.
Controverse: ce taxează Firea – poluarea, accesul în oraș sau proprietatea?
Introducerea vinietei Oxigen a trezit deja controverse. Primarul general Gabriela Firea și-a apărat proiectul, argumentând că este menit să reducă poluarea provenită din traficul rutier.
Cu toate acestea, modul de taxare introdus prin vinieta Oxigen nu ține cont de capacitatea motorului mașinii, nici de combustibilul folosit. Astfel, un motor de capacitate mică, cu normă de poluare Euro 3 sau mai mică, poate polua mai puțin decât un motor de capacitate mare, dar cu normă Euro 4 sau 5. Motorina poluează mai mult decât benzina, însă acest lucru nu este luat în calcul la taxare.
Mai mult, faptul că vinieta Oxigen este obligatorie în funcție de zonă sau doar în intervalul 7-22, în timpul săptămânii și în afara sărbătorilor legale, tinde să transforme taxa într-una de acces în București, mai degrabă decât una care pedepsește poluarea.
Faptul că sistemul de taxare nu ține cont de proprietarii de mașini vechi care locuiesc în perimetrul ZACA dă vinietei Oxigen și o valență de restricție a proprietății. Mașinile Euro 2, Euro 1 sau non Euro sunt practic „scoase în afara legii” în perimetrul ZACA, iar proprietarii lor care locuiesc în acest perimetru nu se știe ce ar trebui să facă cu mașinile lor – să le caseze, să le parcheze la întâmplare în diverse alte zone necentrale ale Capitalei?
Din 2024, în această situație ar urma să intre și posesorii de mașini Euro 3 care domiciliază în perimetrul ZACA.
Câte mașini vechi sunt în București și Ilfov
Primarul Gabriela Firea a prezentat situația mașinilor înmatriculate în București și Ilfov, la nivelul lunii octombrie 2019. În total, erau înmatriculate peste 1,6 milioane de mașini. Nu se știe însă câte dintre acestea aparțin categoriilor exceptate de la plata vinietei Oxigen, adică unor instituții și servicii publice.
- Euro 4: 440.000
- Euro 3: 213.061
- Euro 2: 113.729
- Euro 1: 7.188
- non Euro: 261.749.