Aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea Escadrilei 48 Vânătoare din cadrul Bazei 71 Aeriană, transmite Ministerul Apărării Naționale într-un comunicat remis presei vineri.
Cu cele trei aeronave F-16 sosite vineri, Forțele Aeriene Române au recepționat, până în prezent, nouă din cele 32 care au fost achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, împreună cu pachetul de bunuri și servicii aferent. Finalizarea recepției întregului lot este estimată pentru finalul anului 2025.
Ministrul român al apărări naționale, Angel Tîlvăr, spune că achiziția a încă 32 de aeronave F-16 de la Guvernului Regatului Norvegiei, care vor echipa două escadrile ale Forțelor Aeriene Române, permite finalizarea primei etape a programului „Avion multirol al Forțelor Aeriene”.
Cele două escadrile de aeronave F-16, la Câmpia Turzii și Mihail Kogălniceanu, vor contribui la întărirea securității României și flancului estic al NATO, prin executarea de misiuni de apărare a spațiului aerian național și aliat de pe trei baze aeriene, prin Serviciul de Luptă Permanent de Poliție Aeriană, spune Tîlvăr.
El a accentuat importanța înființării Centrului European de Instruire F-16 de la Fetești, despre care spune că a sporit semnificativ capacitatea Forțelor Aeriene de a-și pregăti într-un timp mult mai scurt piloții care să opereze aceste aeronave.
„Disponibilitatea Țărilor de Jos și a firmei americane Lockheed Martin de a contribui la înființarea și funcționarea unui asemenea Centru de pregătire, unic pe teritoriul european, a reprezentat o șansă pentru România de a avansa mult mai repede în procesul de operaționalizare a escadrilelor doi și trei de aeronave F-16”, spune Tîlvăr.
Guvernul României a atribuit Guvernului Regatului Norvegiei contractul de achiziție a 32 de aeronave F-16, cu suport logistic inițial, și a unui a pachet de bunuri şi servicii complementar de la Guvernul Statelor Unite ale Americii.
Avioanele vor fi livrate în stare operațională, resursa disponibilă a acestora asigurând operarea lor pentru o perioadă de tranziție, de minimum 10 ani, către avioanele de generația a V-a, F-35, ceea ce face ca achiziția avioanelor de luptă norvegiene să reprezinte, în fapt, un transfer de capabilitate între două țări NATO aliate, spune MApN.
Îți mai recomandăm Șapte aeronave F-18 Hornet finlandeze au aterizat la Mihail KogălniceanuEuropa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.