Igor Rubinștein a acordat din Israel un interviu video online pentru Current Time, televiziunea de limbă rusă a Europei Libere, la două zile după anunțul președinției de la Chișinău conform căruia membrii trupei rusești anti-război, care au fugit din Rusia, au cerut cetățenia moldoveană.
Managerul artiștilor a spus că, deocamdată, nu poate dezvălui identitatea celor care au solicitat cetățenia moldoveană. Acest lucru se va întâmpla când „toate procedurile vor fi epuizate”.
El recunoscut că muzicienii pe care îi reprezintă s-au aflat în legătură cu șeful administrației prezidențiale de la Chișinău, Adrian Băluțel, înainte de a depune cererile, pentru a afla actele necesare.
„Am furnizat aceste documente și eram în așteptare, iar prima veste că dosarele sunt în curs de procesare a venit chiar din partea domnului Băluțel”, spune managerul Bi-2.
„A fost foarte îmbucurător să citim acest mesaj și putem spune că ne oferă motive să fim prudent optimiști”.
Publicația rusă „Verstka” a scris recent că au cerut cetățenia moldoveană trei muzicieni și membrii familiilor lor - în total șapte persoane - dar nu și liderii trupei - Leova (Egor Bortnik) și Șura (Aleksandr Uman).
Bi-2 a plecat din Rusia în Israel, în 2023, după ce Egor Bortnik a fost declarat „agent străin”.
Necazurile formației au început în aprilie 2022, când a refuzat să cânte pe scena unui concert unde erau afișate simboluri ale invaziei rusești în Ucraina, ulterior alte concerte ale artiștilor fiind interzise.
„De ce în R. Moldova?” „De ce nu?”
„De ce nu?”, a reacționat managerul trupei Igor Rubinștein la întrebarea Current Time de ce au ales membrii trupei să ceară tocmai cetățenia moldoveană, adăugând că sălile de spectacole sunt mereu pline când Bi-2 cântă în R. Moldova.
„Relația noastră cu Moldova este într-adevăr una foarte caldă și durează deja de foarte mulți ani”, a spus Rubinștein, adăugând că Bi-2 lucrează și cu artiști moldoveni.
După plecarea din Rusia, trupa a lansat un nou album, „Aleluia”, iar concertul de lansare în debutul unui turneu internațional a avut loc la Chișinău, în martie 2023.
Întrebat cum se simt muzicienii Bi-2 în străinătate, la doi ani de la plecarea din Rusia, Rubinștein a spus că le vine greu logistic, dar le este și ușor pentru că pot spune adevărul.
„Membrii trupei locuiesc în țări diferite, în orașe diferite, se întâlnesc doar înainte de concerte. Din punct de vedere logistic, este mult mai complicat. Dar este ușor și plăcut să poți spune adevărul”.
Anunțând primirea cererilor de cetățenie din partea membrilor trupei Bi-2, șeful administrației prezidențiale de la Chișinău, Adrian Băluțel, a spus că ele vor fi examinate prin prisma „acordării cetățeniei în interesul Republicii Moldova”.
Președinta Maia Sandu, care condamnă invazia rusească în Ucraina și acuză Moscova de „război hibrid” împotriva R. Moldova, nu a făcut deocamdată comentarii publice cu privire la acest subiect.
Șefa statului poate acorda străinilor cetățenia prin procedură simplificată în interes național, fără ca noii cetățeni să fi îndeplinit condițiile obișnuite, cum ar fi aceea de a fi locuit în R. Moldova o perioada îndelungată.
Îți mai recomandăm Câți ruși au solicitat azil în România de când a început războiul? Val de cereri pentru obținerea cetățeniei și în Republica MoldovaArticol scris cu contribuția Current Time și a lui Alexandru Eftode, jurnalist al Biroului de la Chișinău al RFE/RL.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI