Împrumutul, care a fost asigurat luna aceasta în urma negocierilor îndelungate la Varșovia și va fi aprobat curând de către directorii FMI, va fi cel mai mare pachet de finanțare al Ucrainei.
Noua regulă FMI le permite să acorde împrumuturi țărilor care trec prin șocuri care nu pot fi rezolvate de autoritățile naționale și politicile lor economice.
„Invazia Rusiei în Ucraina are în continuare un efect devastator asupra economiei: activitatea s-a contractat cu 30% în 2022, o mare parte din capital a fost distrus și nivelul sărăciei a crescut. Programul a fost gândit conform cu noua politică FMI de a împrumuta țărilor care trec prin momente de nesiguranță excepțională, iar noi ne așteptăm la siguranță de finanțare din partea donatorilor, inclusiv G7 și Uniunea Europeană”, a declarat reprezentantul FMI Gavin Gray.
Premierul Ucrainei a precizat că aceste fonduri vor ajuta țara să-și asigure stabilitatea macroeconomică.
Programul se va desfășura în două etape de finanțare. Primele 12-18 luni vor construi stabilitatea fiscală și a prețurilor, în timp ce următorii patru ani vor crea un echilibru de lungă durată și vor ajuta la reconstrucție.
Secretarul Trezoreriei americane, Janet Yellen, a fost unul dintre susținătorii acestui împrumut. Mare parte din donațiile străine s-au dus către partea militară sau ajutoare, dar țara va avea nevoie de o sumă mare care să o țină pe linia de plutire după un an în care multe sectoare cheie și zone industriale au fost paralizate sau chiar distruse.
Îți mai recomandăm Xi Jinping la Moscova. Expert: China și Rusia sunt unite pentru a contesta dominația occidentală asupra lumii