Kievul încearcă să reia negocierile mediate de Qatar, care au ajuns aproape de realizarea unui acord, în luna august a acestui an, înainte de a fi deturnate de invadarea, de către Ucraina, a Kurskului, spun surse citate de Financial Times, printre care și înalți oficiali ucraineni.
Patru oficiali ucraineni au declarat pentru Financial Times că Kievul și Moscova au ajuns la un „acord tacit” toamna trecută pentru a nu-și mai ataca infrastructura energetică.
„Există discuții foarte timpurii despre posibila repornire a ceva”, a spus un diplomat informat despre negocieri. „Acum se vorbește despre instalațiile energetice.”
Un acord ar marca cea mai semnificativă detensionare a războiului de când președintele rus Vladimir Putin a ordonat invazia pe scară largă a Ucrainei la începutul anului 2022.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luna aceasta că un acord pentru protejarea instalațiilor energetice ar putea semnala dorința Rusiei de a se angaja în discuții de pace mai ample.
Moscova și Kievul și-au redus deja frecvența atacurilor asupra infrastructurii energetice a celeilalte în ultimele săptămâni, ca parte a unei înțelegeri la care au ajuns agențiile lor de informații, potrivit unui înalt oficial ucrainean.
Odată cu apropierea iernii, Ucraina se confruntă cu provocări grave din cauza loviturilor ample cu rachete rusești, care au decimat aproape jumătate din capacitatea sa de generare de energie.
Ucraina se bazează acum în mare măsură pe instalațiile sale de energie nucleară și pe importurile de energie de la partenerii europeni.
Atât Kievul, cât și Moscova au admis până acum că stoparea atacurilor asupra rețelei electrice a Ucrainei și asupra capacității de rafinare a petrolului a Rusiei este în interesul lor reciproc.
Dar este puțin probabil ca Putin să accepte un acord până când forțele rusești nu vor alunga trupele ucrainene din regiunea Kursk, unde acestea încă controlează aproximativ 600 km pătrați de teritoriu, potrivit unui fost înalt oficial de la Kremlin care este la curent cu discuțiile pe această temă.
„Atâta timp cât [ucrainenii] călcă în picioare pământul din Kursk, Putin va lovi infrastructura energetică a lui Zelenski”, a spus acesta.
Totuși, Ucraina intenționează să mențină ca ținte rafinăriile de petrol, pentru a face presiuni asupra Rusiei, potrivit înaltului oficial ucrainean.
Dincolo de capacitățile de atac pe distanță lungă ale Kievului, care i-au permis să lovească ținte energetice și instalații militare din interiorul Rusiei, „nu avem prea multe pârghii pentru a [forța rușii] să negocieze”, a adăugat sursa citată.
Invadarea Kurskului a dus la retragerea Moscovei dintr-o rundă anterioară de discuții în august, exact când oficialii au început să planifice o întâlnire la Doha.
Qatarul a început să medieze aceste negocieri în iunie, după ce Zelenski a organizat un summit de pace în Elveția – la care Rusia nu a fost invitată.
Putin a declarat săptămâna trecută că Rusia este pregătită să ia în considerare „orice variații ale acordurilor de pace bazate pe realitățile de pe teren” și a cerut Ucrainei să predea controlul deplin asupra a patru regiuni din prima linie pe care Moscova le ocupă doar parțial, precum și anularea completă a sancțiunilor occidentale.
Ucraina consideră că aceste condiții nu sunt un început pentru eventualele discuții de pace.
Putin a spus că Turcia, care a contribuit la medierea unui efort eșuat de a negocia încheierea războiului în primăvara lui 2022, a făcut recent noi propuneri de pace pe care Ucraina le-a respins imediat. „E clar că nu sunt încă pregătiți. Mingea este în terenul lor”, a spus președintele rus.