Vaccinarea obligatorie | Cancelarul Austriei: A trecut timpul convingerii, obligațiile trebuie impuse forțat

Cancelarul Schallenberg spune că Austria nu mai are timp. Vaccinarea obligatorie este legală, nu este o noutate iar oamenii trebuie să înțeleagă că au obligația de a proteja societatea din care fac parte.

La 20 de luni de la izbucnirea pandemiei de Covid, Europa continuă să înregistreze cifre grave ale deceselor, cazurilor noi și cazurilor grave. La aproape un an de când vaccinul este disponibil pentru țările Uniunii Europene, numărul celor nevaccinați este încă unul ridicat.

Cele mai mici rate de vaccinare din Uniunea Europeană se înregistrează în Bulgaria și România, țări care s-au aflat în ultima lună în topurile statisticilor Covid, cu recorduri de morți și îmbolnăviri.

Dar state în care vaccinarea a mers mult mai bine, precum Germania și Austria, au înregistrat, de asemenea, evoluții grave ale îmbolnăvirilor. Populațiile acestor țări s-au vaccinat în proporție de sub 70% iar autoritățile reintroduc măsuri restrictive.

În Austria, carantina generală, intrată în vigoare de luni, este dublată de anunțarea deciziei că vaccinarea anti-Covid va deveni obligatorie din luna februarie. Protestele de la sfârșitul săptămânii au vizat tocmai aceste măsuri.

Îți mai recomandăm Proteste anti-restricții în mai multe țări europene. Avertismentele OMS

„Avem și obligații, nu doar drepturi”, spune cancelarul Austriei, Alexander Schallenberg, într-un interviu pentru BBC, în care explică nevoia societății de a se proteja, așa cum a făcut și în trecut, prin alte vaccinării obligatorii.

Potrivit acestuia, este prea târziu pentru campanii de convingere a populației. La o rată de vaccinare sub 70%, o comunitate nu poate ieși din cercul vicios al valurilor pandemice și al introducerii și eliminării restricțiilor.

Îți mai recomandăm Covid | Europa, îngenuncheată de Covid. Austria impune vaccinarea obligatorie

„Multe țări au vaccinare obligatorie cu alte tipuri de vaccin, unele țări au introdus vaccinarea obligatorie și pentru Covid în anumite condiții. Noi avem doar 66% din populație vaccinată. Este prea puțin și este prea târziu. Vrem să ieșim din acest cerc vicios al valurilor pandemiei și al discuțiilor despre carantină. Singura cale de scăpare este vaccinul.

[Reporter:] Este vaccinarea obligatorie legală?

Da, este legală. am mai avut vaccinări obligatorii în trecut, pentru diferite afecțiuni, și nu este vorba despre o nouă pârghie legală pe care o introducem. Îmi pare rău să spun că trebuie să alegem această cale. Aș prefera să existe altă soluție. Am avut 10 luni de campanii, de încercări să convingem populația, dar încă avem aproape o treime din populație care ezită. Și avem o forță politică în această țară, Partidul Libertății, care face o campanie activă împotriva vaccinării și care spune că vaccinul nu e bun și îi îndeamnă pe oameni să nu se imunizeze. Deci avem această situație specifică, care ne-a făcut pe noi, împreună cu cel mai mare partid de opoziție, Partidul Socialist, să spunem împreună: vrem și avem nevoie de acest lucru.

[Reporter:] Am vorbit cu numeroși oameni, vaccinați și nevaccinați care spun ’este alegerea mea personală dacă mă vaccinez sau nu’. Ce le spuneți acestor oameni?

Aș fi de acord, sigur, dar suntem o societate, trăim împreună. Nu avem doar drepturi, avem și obligații. Și dacă ignori aceste obligații, mai devreme sau mai târziu ele trebuie impuse forțat. Avem un scop ’superior’: sănătatea Austriei. Nimeni nu vrea o situație în care să nu aibă acces la un pat de terapie intensivă pentru că paturile sunt pline cu persoane care nu s-au vaccinat și au Covid-19. Toată lumea are de suferit în această situație.

[Reporter:] Dacă cineva refuză să se vaccineze, care va fi pedeapsa?

Nu vor fi pedepse cu închisoarea. Vor fi amenzi, va trebui să plătești. Este vorba despre a le arăta oamenilor că este o situație serioasă, la care trebuie să ne gândim serios. Toți avem o responsabilitate comună. Provocările pe care le avem în față nu sunt doar ale guvernului federal sau regional. Este o provocare pentru fiecare dintre noi. Trebuie să încercăm să ne protejăm pe noi, să ne protejăm familiile, pe cei pe care îi iubim, să ne protejăm colegii de serviciu și prietenii. Și dacă nu sunt suficienți oameni care iau această decizie, cred că este corect ca societatea însăși să spună: ’Vrem să faceți acest lucru. Chiar vrem să faceți acest lucru’. Aceasta este discuția pe care o purtăm acum în Austria”, a spus Alexander Schallenberg pentru BBC.

Îți mai recomandăm Covid-19 | Cum se pregătește România pentru valul V pandemic