Actualizare 17:00 - Într-o declarație pentru Europa Liberă, președinta Federației Române de Gimnastică, Carmencita Constantin, a spus că forul românesc a cerut TAS acordarea medaliilor de bronz pentru Ana Bărbosu și Sabrina Maneca Voinea.
Actualizare 16:35 - Tribunalul de Arbitraj Sportiv a amânat audierile pentru sâmbătă, ora 09:00, ora României, potrivit golazo.ro. Federația Internațională de Gimnastică (FIG) a cerut amânare pentru depunerea documentelor și a obținut-o până astăzi, la ora 18:00. Federația de gimnastică a SUA și Comitetul Olimpic American au cerut și ele amânare pentru depunerea de noi documente. Până la ora 19:00, ambele tabere, FIG și avocații gimnastelor din România trebuie să prezinte lista persoanelor care vor fi audiate sâmbătă.
Știrea inițială
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, spune că nota sportivei va crește cu siguranță.
Gimnasta româncă Sabrina Voinea (17 ani), clasată pe locul 5 în finala probei de sol în concursul de gimnastică artistică de la Jocurile Olimpice de la Paris, desfășurată luni, a contestat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, Elveția, nota primită în finala olimpică.
Sabrina Voinea a obținut un punctaj de 13.700, la fel ca nota celeilalte românce din concurs, Ana Bărbosu, care a avut însă o notă mai mare la execuție și s-a clasat pe locul 4 în finala olimpică.
Titlul mondial a fost cucerit de Rebeca Andrade (Brazilia), cu nota 14.166, în timp ce pe 2 s-a clasat Simone Biles (SUA), cu 14.133.
La încheierea concursului, Ana Bărbosu a fost pentru câteva zeci de secunde pe locul 3, cu medalie de bronz, însă juriul a acceptat o contestație depusă de Jordan Chiles, din SUA, care a obținut în cele din urmă 13.760 și a câștigat ea medalia de bronz.
Clasată pe locul 5 în finala de la Paris, Sabrina Voinea a considerat că a fost dezavantajată de juriu - care ar fi depunctat-o pentru că ar fi călcat în afara covorului, lucru care ar fi infirmat de înregistrările video disponibile - și a depus contestație la TAS.
Sportiva a contestat nota și imediat după concurs, însă nu a fost acceptată de jurați, în condițiile în care în competițiile de gimnastică poate fi contestat doar punctajul acordat pentru gradul de dificultate al exercițiului, nu și cel de execuție.
Multipla campioană olimpică la gimnastică Nadia Comăneci, prezentă la concursul olimpic, a spus, după discuții la fața locului cu juriul, că jurații s-au bazat pe imagini realizate de sus, care dădeau impresia că sporiva atinsese cu călcâiul zona din afara covorului, lucru infirmat de imagini de la nivelul picioarelor, obținute chiar de Comăneci.
Îți mai recomandăm Jocurile Olimpice 2024. Exercițiul Sabrinei Maneca-Voinea la sol ar putea fi reanalizatVerdictul privind nota Sabrinei Voinea, așteptat de la o zi la alta
Un verdict al TAS era așteptat inițial încă de miercuri, dar tribunalul a decis să amâne o decizie, pentru a putea fi studiate toate declarațiile necesare, conform Euronews.
Inclusiv Federația Internațională de Gimnastică (FIG) ar fi transmis o solicitare de amânare către TAS, pentru ca studierea probelor și declarațiilor să fie completă, potrivit Golazo.ro.
Vineri, dezbaterea cazului era în desfășurare, iar la audieri urmau să participe și reprezentanți ai delegației SUA, pentru lămuriri legate de procedura depunerii contestației - acceptate de juriul din concurs - depuse de Jordan Chiles, a scris Euronews.
Strângerea probelor s-a încheiat joi seară, un verdict fiind așteptat începând de vineri seară până cel târziu în ultima zi a Jocurilor Olimpice, duminică, conform publicației,
Potrivit gsp.ro, dacă o decizie favorabilă - prin care Voinea va urca pe locul 3 în clasamentul probei olimpice de sol - va veni înaintea încheierii Jocurilor de la Paris, sportiva ar putea avea parte de o ceremonie specială de premiere.
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat pentru Euronews că este convins că TAS va accepta contestația Sabrinei Voinea, iar nota acesteia va crește.
El a făcut afirmația după ce a discutat cu președintele FIG, care i-a transmis că se va asigura că toate demersurile vor face ca nota româncei să fie cea corectă. COSR a informat TAS despre situația creată, a mai spus Covaliu.
Contestația se bazează pe probe video și fotografii care arată că Sabrina Voinea nu a ieșit din suprafața de concurs, contrazicând ideea că un element ar fi fost realizat doar în proporție de 80%, a adăugat el.
„Acel element care se spune că a fost executat în proporție de 80%, toți specialiștii din gimnastică au spus că a fost executat corect și trebuie acordată cotația pentru reușita acelui element”, a spus președintele COSR, conform sursei citate.
„Nota va fi modificată și nu știm dacă va fi bronz, dacă va fi argint, dar suntem siguri că va fi o creștere a notei pe care sportiva noastră a obținut-o”, a conchis Mihai Covaliu.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI