VIDEO. 30 de ani de la achitarea datoriei externe a României. Adrian Vasilescu, BNR: Consecințele s-au simțit și după 1990

Într-un scurt dialog cu Europa Liberă, Adrian Vasilescu, consilier de strategie în cadrul Băncii Naționale a României, a explicat de ce acel moment este departe de a fi unul de sărbătoare și de ce costurile s-au resimțit chiar și după 1990.

„Noi avem, în 200 de ani, două momente mari și late de încetare de plăți: unul a fost în 1933, la sfârșitul crizei, și altul, în 1981. Altele în istoria noastră nu mai avem”, compară Adrian Vasilescu situația României cu cea a altor state care „au înroșit” calendarele în dreptul momentelor în care au intrat în incapacitate de plată.

Datoria acumulată de România în cea de-a doua jumătate a secolului trecut, care s-a ridicat la peste 11 miliarde de dolari, a fost făcută în timpul regimului lui Nicolae Ceaușescu pentru industrializare. În momentul în care ar fi avut nevoie de finanțare pentru retehnologizare, România a intrat în incapacitate de plăți, în contextul în care trebuia să achite mai multe scadențe care s-au suprapus și nu a reușit să se mai împrumute pentru a achita vechile datorii.

Totuși, momentul 1981 a lăsat urme adânci nu doar în viața de zi cu zi a românilor, prin raționalizarea alimentelor, lipsa curentului electric și a căldurii, ci și în capacitatea țării de a se dezvolta – forțarea exporturilor și o industrie rămasă și așa în urmă, care avea nevoie de tehnologii noi, accentuează handicapul față de nivelul celorlalte state din spațiul sovietic. Supărat pe bănci pentru dobânzile mari pe care trebuia să le achite pentru creditele în curs, Ceaușescu decide să forțeze nota și să scape complet de datorii.

Încheiată la finalul lunii martie 1989 și consfințită prin anunțul lui Nicolae Ceaușescu de la jumătatea lunii aprilie, prin care România ar fi vrut să continue să se dezvolte prin forțe proprii, fără credite străine, plata anticipată și integrală a datoriei externe a avut consecințe care s-au resimțit și după 1990.

Adrian Vasilescu explică faptul că, în 1981, Clubul de la Paris sancționează România pentru gestul ei. Este vorba despre grupul informal de state creditoare, stabilit din 1956, al căror rol era să găsească soluții pentru țările care se aflau în dificultatea de a rambursa datoriile publice.

Adrian Vasilescu, BNR: România, interdicție 15 ani la împrumuturi pentru plata anticipată a datoriei externe

Astfel că Bucureștiul nu mai are voie, până în 1996, să se împrumute de pe piețele internaționale. „(Timp de) 15 ani România nu a avut dreptul să intre și să se împrumute pe piețele internaționale, într-un moment în care aveam nevoie ca de aer de bani”, explică Adrian Vasilescu.

Și alte state din fostul spațiu sovietic aveau datorii de rambursat, însă nu au luat modeul României. Polonia, de pildă, spune Adrian Vasilescu, a avut o datorie externa mai mare decât România: „Nu și-a plătit datoria, a găsit-o noul regim cu datorii mari, pe România cu datorii zero. Ce a facut Polonia? A întins antenele și a fost ajutată de țările occidentale să își acopere datoria neplătită”.

„Mai este o poveste: aveau datorii mari în vremea aceea, înainte de a-și plăti datoria, Mexicul și România. Și președintele Mexcului a luat avionul, s-a dus pe Wall Street, s-a întâlnit cu bancherii, și-a scos buzunarele și le-a spus: „Sunt goale. Nu am cu ce să vă plătesc datoria, ajutați-mă să mă dezvolt și vă plătesc datoria”. Și l-au ajutat să se dezvolte și și-a plătit datoria. Noi eram tot cu buzunarele goale, dar cu datoria plătită”, mai explică Vasilescu.