Emanoil Savin este cunoscut drept „fost primar în Bușteni” sau „finul lui Liviu Dragnea”. În calitate de senator nu s-a remarcat cu foarte multe lucruri, deși se laudă că datorită lui PNL a putut să treacă în 2019 proiectul prin care s-au dublat alocațiile pentru copii.
În ultimii 15 ani a trecut pe la toate partidele importante, neratând nici un nume mare. Ultimul pe lista sa este PNL, în care s-a înscris recent. Și-a început activitatea în Partidul Umanist Român, iar apoi s-a mutat rapid dintr-o parte în alta. Deși este un traseist veritabil, senatorul susține că nu este vina lui că a schimbat atât de multe partide, iar ideologia nici nu contează foarte mult pentru electorat.
„Din PNL automat ne-a făcut PDL. Din PDL ne-a făcut PNL, că ne și încurcăm. Din PC, din PUR s-a făcut PC, din PD s-a făcut PDL și din PDL s-a făcut PNL. Ăsta mai e traseism? S-au transformat partidele”, se încurcă senatorul când începe să își amintească pe la ce partide a fost membru. În PC a stat până în 2006, apoi a trecut la PD și PDL, iar după fuziune în PNL.
În ultimii trei ani, Savin a activat în PSD din partea căruia a candidat și la alegerile din 2016 pentru o poziție de senator. A votat cot la cot alături de foștii săi colegi toate legile propuse de social-democrați. Când este întrebat de votul dat pentru legile justiției, modificările aduse Codurilor Penale și de Procedură Penală, Savin este lovit de amnezie.
„La legile justiției nu eram noi în Parlament, nu eram în Parlament”, susține Savin, iar după ce i se readuce aminte că este senator din 2016, nuanțează declarația.
„Am fost, am fost, dar nu am avut de votat. Au fost Codurile Penale care au fost contestate la Curte și eu nu sunt în Comisia Juridică. Eu am fost detașat trei ani la PSD și acum m-am întors în PNL”, se apără Savin.
Cunoscut în opinia publică drept finul lui Liviu Dragnea și un personaj care trimitea dedicații cu lăutari liderilor PSD, Emanoil Savin se dezice de fostul lider social-democrat.
„Principalul vinovat al tuturor problemelor din PSD, de la Shhaideh până la Dăncilă, a fost vinovat numai Liviu Dragnea. A dorit să bage partidul în două buzunare, nu se poate să conduci în halul ăla. Cu plutonul ăla de execuție care este CEX-ul, automat s-a dărâmat totul”, este analiza proaspătului membru PNL.
Nici despre noul partid nu are însă numai cuvinte de laudă. Se autocaracterizează ca provenind din mediul de afaceri, unde contează mai puțin ideologia, dacă ai valențe de stânga sau de dreapta.
„Toți de la PNL pe care îi cunosc eu au fost secretari de partid. De unde au trecut ei dintr-o dată din secretari de partid să fie membri PNL sau dreapta sau stânga? Dumneavoastră vedeți că doctrina se respectă? De unde și până unde?”, susține Savin în declarația dată pentru Europa Liberă.
Visul său este să ajungă din nou primar în Bușteni, motiv pentru care s-a și reîntors în PNL. A mai fost ales de patru ori edil în acest oraș, dar după ultima victorie a preferat să meargă în Parlament, întrerupându-și mandatul după numai șase luni.
Negocierile pentru această poziție le-a purtat în timpul prăbușirii guvernului PSD. I-a păcălit pe cei de la PNL și nu a votat moțiunea de cenzură care a dus la căderea guvernului Dăncilă, preferând să meargă la vânătoare. S-a prezentat însă la vot când a fost învestit guvernul Orban, contribuind la strângerea numărului de voturi pentru instalarea noului Executiv.
Îți mai recomandăm Guvernul și-a asumat răspunderea pentru alegerea primarilor în două tururi. PSD depune moțiune de cenzură, dar nu are voturi suficienteAcum, și-ar dori însă ca primarii să fie aleși într-un singur tur.
„Sunt un susținător al primarilor, nu sunt de acord să fie primari în două tururi pentru că trebuie să rămână tot într-un singur tur și primarii sunt cei care dau tot timpul nas în nas cu parlamentarii. Gândiți-vă că sunt două runde de alegeri și nu știu ce o păți USR-ul când o să ajungă prin teritoriu, prin comune, ce o să pățească cu primarii. O să îi fugărească pe acolo că au vrut să le ia pensiile și să-i aleagă în două tururi”, afirmă categoric senatorul Savin.
Poziția sa contrazice flagrant poziția oficială a PNL. Declarația senatorului Savin a fost făcută pentru Europa Liberă la doar câteva minute după ce guvernul Orban și-a angajat răspunderea pentru primari în două tururi. Savin era în sală să susțină noul partid.
„Domnule, nu sunt de acord, asta e opinia mea personală. Nu contează. Dacă politica e să votezi, votezi”, își exprimă crezul politic senatorul Emanoil Savin.
Cine este Emanoil Savin
Senatorul s-a născut în 1958 și a absolvit în 1980 liceul industrial numărul 3 din Galați. După 21 de ani de la terminarea liceului, Emanoil Savin termină și Facultatea de Comerț din cadrul ASE. În 2004, este absolvent al Colegiului Național de Apărare, iar din 2011 este doctor în domeniul managementului în cadrul ASE.
Din 1992 intră în afaceri conducând mai multe firme, iar din 2004 face pasul spre politică la vârf, fiind ales pentru prima oară în fruntea orașului Bușteni.
Îți mai recomandăm Iritare în grupul PSD din cauza lui Meleșcanu. Senator PSD către Viorica Dăncilă: „E țeapă cu Meleșcanu, nu îl votez” Îți mai recomandăm EXCLUSIV. PSD a cumpărat „pachete turistice” de aproape 200.000 de euro, liderii USR și-au plătit diurnă dublă