VIDEO Teia Ciulacu și atelierul ei luptă să dezvețe România de pungile de plastic

Teia Ciulacu, 41 de ani, conduce Asociația Viitor Plus, sub umbrela căreia s-a născut, în urmă cu zece ani, Atelierul de Pânză, o întreprindere socială unde sunt cusute sacoșe din bumbac sau din deșeuri textile, tocmai din nevoia de a le oferi oamenilor o alternativă la consumul excesiv al pungilor de plastic.

„Ce să facem să avem o alternativă la pungile de plastic, care sunt nebiodegradabile, cele mai multe dintre ele, nereciclabile, de unică folosință și ne sufocă?”, aceasta a fost întrebarea la care a încercat să răspundă atunci când a descoperit că, în România, sunt comercializate cinci miliarde de pungi de plastic.

Absolventă a Academiei de Studii Economice, drumul ei a dus către mediul ONG. „Deși părinții mă împingeau într-o direcție, clasică, cred, în România: mi s-a spus să mă fac sportivă, om de afaceri sau politician, că astea sunt meseriile care îți asigură un viitor financiar, iar eu am fost fix la polul opus. Mi-am dorit să fac lucruri care să nu fie despre bani, să fie cu sens”, povestește ea.

După facultate, a stat timp de doi ani în Costa Rica, țară în care a ajuns din întâmplare. A vrut, de fapt, să plece în Germania, unde găsise un job în domeniul resurselor umane. Dar, pentru că în acea perioadă, unui român îi era foarte greu să obțină viza de lucru deoarece România nu era membră a UE, a ales America Latină.

„Atunci am zis, de frustrare, mă duc acolo unde nu are legătură cu dezvoltarea profesională, mă duc să mă simt bine, să înțeleg cultura. Am ales Costa Rica”, își amintește ea.

A descoperit acolo o țară care, deși are o suprafață destul de mică, are 6% din biodiversitatea la nivel mondial. Și, tot atunci, și-a făcut o promisiune: că se va întoarce în România și va încerca să schimbe atitudinea față de problemele de mediu.

Așa s-a născut Viitor Plus, în urmă cu mai bine de zece ani, iar împreună cu ceilalți fondatori ai asociației a pus bazele Atelierului de Pânză, căruia s-au gândit să îi dea și o misiune socială. Astfel, pe lângă componenta legată de mediu, la Atelierul de Pânză, o parte dintre angajați sunt persoane cu dizabilități, dar și persoane care au învățat în cadrul Atelierului să lucreze la mașina de cusut.

Au pornit cu un sediu mic, de câțiva metri pătrați, într-un spațiu oferit de un alt ONG – Ateliere fără Frontiere – undeva în zona Republica din București. De altfel, cei de la Ateliere fără Frontiere au fost cei care i-au ajutat cu forța de muncă la început. După puțin peste un an, Atelierul de Pânză a plecat pe cont propriu.

Prețul unei sacoșe pornește de la 25 de lei, iar pentru gama de produse din deșeuri textile – săculețe, huse pentru tablete, sacosă cu mânere reglabile, borsete etc. – de la 27 de lei.

Munca într-un ONG este grea și de multe ori „solitară”, după cum mărturisește Teia Ciulacu, însă își respectă una dintre promisiunile făcute în momentul în care a ales să revină în țară. Unul dintre cele mai grele momente pentru Atelierul de Pânză și pentru întreaga asociație a fost în 2017, când Guvernul a decis să scoată o facilitate fiscală de care beneficiau unitățile protejate.

„De exemplu, atunci a trebuit să dăm afară jumătate din oameni. A fost singura dată în istoria organizației de 14 ani și pe orice proiect în care am dat oameni afară. A fost crunt. Cred că ne-a picat jumătate din cifra de afaceri și totul s-a întâmplat de pe o zi pe alta. Au dat ordonanța în august cu aplicare de la 1 septembrie, aproximativ, așa că n-am timp să pregătesc o strategie... A fost cel mai greu moment din cei zece ani de existență ai Atelierului”, spune Teia Ciulacu.

A fost nevoită atunci să renunțe atât la oameni cu dizabilități cât și fără. Dar a reușit să țină în viață atât Atelierul, cât și celelalte proiecte ale Asociației Viitor Plus. Are circa 20 de angajați și un parteneriat strategic cu un retailer de bricolaj, ceea ce îi asigură o sursă constantă de venit – și mai puține dureri de cap.

Șocul pandemiei

Dacă, la începutul anului, în momentul în care ne-am întâlnit pentru a face videoreportajul, mărturisea că unitatea trece prin cea mai bună perioadă a sa. Ce nu știa însă era faptul că această perioadă bună avea să fie întreruptă, brusc, de răspândirea noului coronavirus. Domeniul de activitate al Atelierului de Pânză – industria textilă – a fost printre cele mai afectate – mai ales că sacoșe nu prea mai comanda nimeni, nici evenimente nu au mai fost organizate, pentru a le putea prezenta sau vinde, iar retailerul de bricolaj pentru care făceau, cu angajații Atelierului de Pânză, servicii de cusut în magazin a închis porțile unităților sale în perioada stării de urgență.

„La sfârșitul lui martie, începutul lunii aprilie, comenzile de sacoșe au scăzut aproape spre zero. Am fost loviți din toate direcțiile”, mărturisește ea.

Cu toate acestea, nu s-a lăsat bătută și a ales, în loc să închidă totul, să reprofileze activitatea Atelierului și să producă aproape exclusiv măști. A reușit să nu își piardă echipa, a apelat și la șomajul tehnic, care a fost un sprijin pentru momentele cu cerere scăzută, dându-i siguranță că angajații au o sursă de venit în condițiile în care activitatea atelierului s-a prăbușit.

Teia Ciulacu, alături de familia ei, poartă măști făcute în Atelierul de Pânză

„A fost la început și criza de echipamente foarte mare. Ne-am uitat pe mai multe tipuri de echipamente și a trebuit în timp record să facem analiză de piață pe produse, să căutăm tipare, să vedem ce am putea face – de la combinezoane, halate, cearceafuri, până la măști. Și, pentru că am încercat să ne menținem și obiectivele de sustenabilitate și să nu renunțăm doar din cauza crizei la ceea ce suntem și ceea ce reprezentăm, dintre toate, am preferat să facem măști fiindcă se pot face din bumbac și materiale naturale. Pentru halate sau combinezoane se folosesc alte tipuri de materiale, nereciclabile, era mai complicat”, poveștește Teia Ciulacu, punctând că, pentru populație, pe lângă masca chirurgicală, se pot folosi și măștile textile reutilizabile.

În prima lună, toate măștile produse de Atelierul de Pânză au fost donate către spitale și către personalul medical sau angajații din sfera socială care erau obligați să interacționeze cu oamenii din comunitate și care „aveau nevoie de orice fel de protecție” fiindcă nu aveau echipamente.

„Primele o mie de măști le-am donat din fonduri proprii și apoi am făcut campanii de strângere de fonduri pentru alte câteva mii de măști, din donații”, spune ea, amintindu-și că, în primele săptămâni ale pandemiei până când au ajuns stocurile de echipamente adecvate în spitale, primea mesaje „disperate” de la doctori din toată țara care nu aveau echipamente: „o mască textilă nu e nici pe departe lucrul de care are nevoie un doctor în prima linie, dar am trimis ce am avut”.

Continuă să facă măști textile și spune că va trage la finalul anului o linie pentru a vedea cât de rău a fost anul acesta. „O să vedem încotro o vor lua lucrurile și cum va evolua totul până la finalul anului”.

Spre deosebire de criza din 2008-2009, acum un singur angajat a părăsit Atelierul de Pânză. Este mulțumită însă că, deocamdată, este „la limita de supraviețuire”. Dar știe că lupta ei nu a fost niciodată ușoară și speră ca pandemia să fie doar un episod peste care să poată să treacă cu bine.

„Există un milion de lumi paralele posibile, eu o am pe asta. E o alegere pe care am făcut-o și anume de a mă întoarce în țară acum 15 ani când am zis că aici vreau să construiesc ceva pe termen lung și când am ales să duc munca asta grea și uneori solitară de antreprenoriat într-un ONG și cu un ONG. Asta e lumea pe care o cunosc asta e de multe ori când le spun colegilor mei că de aici o să mă pensionez”, mai spune Teia Ciulacu.

Puterea binelui este o serie de videoreportaje prin care Europa Liberă își propune să prezinte oameni care luptă pentru a schimba România.