Viorica Dăncilă a trimis și Corpul de Control la CNAS pentru a face verificări.
În locul lui Răzvan Vulcănescu ar putea veni Vasile Ciurchea, care a mai deţinut această funcţie în trecut, în perioada 2007-2009 și între 2014-2016, potrivit unor surse citate de Mediafax.
Vasile Ciurchea este anchetat de DNA într-un dosar de corupţie care vizează contractele privind sistemul informatic, în care prejudiciul este estimat la peste 16 milioane de euro.
Propunerea ministrului Sănătăţii privind numirea lui Ciurchea a fost deja trimisă premierului.
Decizia vine în contextul în care premierul a spus că îl va demite pe actualul șef al CNAS dacă nu își dă demisia, iar ministrului Sănătății i-a cerut să facă o nominalizare pentru conducerea instituției.
În urmă cu o zi, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat că birocrația excesivă din Casa Națională de Asigurări de Sănătate e de vină pentru că sistemul informatic al cardurilor de sănătate a fost lăsat fără mentenanță.
Ministrul acuză fapte de natură penală și susține că raportul corpului de control va fi trimis procurorilor DNA.
Sistemul cardurilor de sănătate se află în blocaj de aproape o lună, medicii neputând să îl acceseze, lucru care provoacă dificultăți și întârzieri în relația cu pacienții.
Purtătorul de cuvânt al CNAS, Daniel Osmanovici, a anunțat în urmă cu câteva zile că a demisionat din funcție. Anunțul lui vine în contextul în care, în plin blocaj al cardurilor de sănătate, el a declarat, pentru RFI România, că „oamenii mor și cu un sistem și fără un sistem”.
Îți mai recomandăm Pintea acuză fapte penale în blocajul cardurilor de sănătate: „Raportul va fi depus la DNA”