Cea de-a zecea călătorie în regiune a celui mai înalt diplomat american de la începutul războiului are loc la câteva zile după ce Statele Unite au prezentat propuneri care, în opinia lor și a mediatorilor Qatar și Egipt, ar reduce diferențele dintre părțile beligerante.
Oficialii americani se arată optimiști în ceea ce privește încheierea acordului, dar avertizează, de asemenea, că mai este mult de lucru.
Îți mai recomandăm Negocieri la Doha, în Qatar, pentru încetarea focului în Gaza. Declarație comună SUA-Egipt-Qatar
„Ceea ce am făcut a fost să luăm lacunele rămase și să le acoperim într-un mod în care credem că, practic, este un acord care este acum gata să fie încheiat și pus în aplicare și să meargă mai departe”, a declarat vineri reporterilor un înalt oficial al administrației Biden.
În Israel, Blinkense va întâlni, cel mai probabil, cu prim-ministrul israelian și cu alți înalți oficiali.
Negocierile au loc în umbra unei escaladări a situației în regiune. Iranul a amenințat că va riposta împotriva Israelului după uciderea liderului Hamas Ismail Haniyeh, pe 31 iulie, la Teheran.
Washingtonul a avertizat, în mod repetat, Iranul să nu întreprindă nicio acțiune de represalii împotriva Israelului. Oficialul american a declarat că un astfel de act ar putea avea consecințe „cataclismice”, în special pentru Iran.
Îți mai recomandăm Un palestinian a fost ucis de coloniștii israelieni într-un atac asupra unui sat din Cisiordania
Într-o declarație comună, miniștrii de externe ai Regatului Unit, Franței, Germaniei și Italiei și-au exprimat sprijinul pentru negocierile de încetare a focului în curs, îndemnând toate părțile să evite orice „acțiune escaladantă”.
Se așteaptă ca discuțiile privind modul de punere în aplicare a acordului să continue la începutul săptămânii viitoare, înainte ca înalții oficiali să se reunească la Cairo, cu scopul de a încheia un acord.
Echipa de negociere a Israelului și-a exprimat sâmbătă „optimismul prudent” cu privire la posibilitatea avansării unui acord, potrivit unei declarații de sâmbătă a biroului premierului Benjamin Netanyahu.
Purtătorul de cuvânt al Hamas, Jihad Taha, a declarat tot sâmbătă la postul de televiziune Al Jazeera că Israelul a adăugat condiții în discuțiile privind încetarea focului și l-a acuzat pe Netanyahu că le folosește pentru a împiedica eforturile.
Îți mai recomandăm Rachete trase de Hamas asupra Tel Avivului. Ostatic israelian ucis
Chiar dacă speranțele pentru o încetare a focului au crescut, războiul a continuat. Cel puțin 17 palestinieni au fost uciși și zeci au fost răniți într-un atac israelian în orașul Zawayda din Gaza sâmbătă, au declarat oficiali din domeniul sănătății, în timp ce Israelul a emis noi ordine de evacuare, ca urmare a unor tiruri de rachete trase de Hamas în apropiere.
Cea mai recentă rundă de război în conflictul israeliano-palestinian, vechi de zeci de ani, a început la 7 octombrie, când luptătorii Hamas s-au năpustit asupra Israelului, ucigând aproximativ 1 200 de persoane și luând aproximativ 250 de ostatici, potrivit calculelor israeliene.
Campania militară ulterioară a Israelului a redus mare parte din Gaza la ruine și a ucis peste 40 000 de palestinieni, majoritatea civili, potrivit autorităților sanitare palestiniene. Israelul afirmă că a eliminat 17 000 de luptători Hamas.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.