Vizita lui Rishi Sunak la Washington: Comerțul și reglementarea inteligenței artificiale, pe agenda discuțiilor cu Biden

Rishi Sunak a ajuns în SUA in seara de 6 iunie, însoțit de reporterii britanici.

Premierul britanic Rishi Sunak începe astăzi o vizită oficială de două zile în Statele Unite, unde va încerca să-l convingă pe președintele Joe Biden să deschidă piața americană pentru exporturile britanice.

La Washington, premierul britanic se va întâlni cu mai mulți lideri din Congres, precum și cu reprezentanții mediului de afaceri.

„Marea Britanie și Statele Unite au lucrat mereu în tandem pentru a ne proteja popoarele și stilul de viață. Pe măsură ce provocările și amenințările se schimbă, trebuie și noi să construim o alianță care ne protejează economiile”, a declarat Sunak.

Relațiile bilaterale sunt în dificultate, iar surse de la Londra au confirmat că Marea Britanie renunțase la ideea unui acord de comerț liber cu SUA. Aceasta fusese una dintre cele mai mari promisiuni de „eliberare” a guvernului de la Londra după Brexit.

„Este o vizită concentrată pe afaceri”, explică The Guardian.

Premierul britanic speră ca, în această vizită la Washington, să restabilească o strânsă legătură economică cu SUA și să poată rezerva un loc pentru tehnologiile verzi din Marea Britanie pe piața americană.

Administrația Biden a introdus un Act de Reducere a Inflației care pune o barieră protecționistă în jurul pieței americane, acordând subvenții în domeniul energetic și al industriei. Acesta va fi un subiect cheie pentru Sunak, conform BBC.

Pe agendă se află și inteligența artificială, pe care britanicii doresc că o reglementeze mai puțin decât Uniunea Europeană și astfel, să atragă clienții americani. La Londra se vrea fondarea unei noi instituții internaționale de reglementare a inteligenței artificiale.

Relația militară și energetică a celor două puteri atlantice, înnoită în cadrul NATO din pricina războiului din Ucraina și a amenințărilor de la Beijing, capătă note existențiale.

„Relația e foarte puternică la bază: apărare, securitate, atitudinea față de China. Puțin probabil ca Biden să dea înapoi în ceea ce privește inteligența artificială și comerțul”, a precizat Leslie Vinjamuri, director al programului american de la Chatham House.

Îți mai recomandăm OECD | Inflația persistentă și dobânzile mari vor afecta economia globală. Creșterea economică va veni mai ales din țările asiatice

Ambii lideri își vor confirma susținerea pentru guvernul de la Kiev, în urma distrugerii barajului Nova Kakhovka.

Premierul Sunak a declarat că un atac intenționat asupra barajului ar fi „cel mai semnificativ atac asupra infrastructurii civile din Ucraina de la începutul războiului și ar arăta de ce este capabilă Rusia în agresiunea sa”.

Nu în ultimul rând, presa britanică vehiculează că Sunak îl va ruga pe Biden să susțină candidatul britanic la șefia NATO după plecarea lui Jens Stoltenberg, anume pe ministrul apărării Ben Wallace.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, nu a dat indicii cu privire la poziția guvernului american. Liderii europeni pun presiune pe Casa Albă să accepte un nou șef NATO din Europa de Est.

Analiștii The Guardian preconizează că întâlnirea se va încheia fără nicio realizare substanțială.