Your browser doesn’t support HTML5
„Terorismul roșu: comuniștii români și Europa Liberă”
10 noiembrie 1984
Terorismul roșu, comuniștii români și Europa Liberă
Editorial săptămînal de Vlad Georgescu.
La 19 februarie 1981, domnul Nicolae Ceaușescu spunea întruna din numeroasele sale cuvîntări: «o importanță deosebită are intensificarea conlucrării pentru combaterea terorismului, a activității neofascismului, care pun în pericol instituțiile democratice, viața și libertățile cetățenilor dintr-o serie de state europene». Cu multă șiretenie și cu evidentă rea-credință președintele comuniștilor români încerca să identifice terorismul cu neofascismul, ca și cînd bombele și gloanțele care au semănat de atîtea ori suferință în Europa, America, Orientul Apropiat, Asia, ar fi fost opera urmașilor lui Hitler.
Sînt astfel absolviți de orice vină, sau cel puțin se crede la București, palestinienii lui Arafat, teroriștii lui Gaddafi, teroriștii basci și irlandezi, și, firește, terorismul roșu de inspirație comunistă. Tema politică a devenit fără îndoială o plagă a vremurilor noastre. Deși nu este un motiv nou: asasinatul din motive politice datînd încă din antichitate [...]
Comunismul, și aici intră și cel sovietic și est-european, au în urma lor o lungă tradiție de violență, de crimă și de sînge. Stau mărturie milioanele de vieți secerate după 1917, de Lenin, de Stalin, de cei din jurul lui, de cine mai știe unde, cînd sau pentru ce. Stau mărturie milioanele de cadavre, peste care s-a ridicat, sau a sperat să se ridice, puterea comunistă în părțile noastre, din Grecia și pînă în Polonia. Stau mărturie crimele anilor ’50, morții Canalului Dunărea-Marea Neagră, victimele represiunii din Ungaria de după 1956. Stau mărturie în țara noastră și asasinarea lui Foriș, a lui Pătrășcanu, devorați de cruzimea și răutatea propriei lor revoluții.
Apoi, vreme de cîțiva ani, comunismul sovietic și cel est-european păruse să-și fi schimbat părul. In atmosfera de relaxare internă și internațională a anilor ’60 și la Moscova și la București au fost adoptate metode mai „civilizate”. Bîta a fost pusă, pentru moment, în cui.
Trebuie arătat că, în ceea ce îi privește pe comuniștii români pînă recent, ei au fost mai rar implicați în cazuri de terorism internațional. Au sprijinit, este drept, pe teroriștii din alte țări, dar nu au fost dovediți a fi luat parte la acțiuni în mod direct. Pe măsură însă ce situația internă s-a înrăutățit, pe măsură ce nemulțumirile populației au crescut, iar partidul s-a dovedit tot mai incapabil a răspunde nevoilor sale, clasa conducătoare s-a reîntors la vechile metode. Părul se schimbase dar nu și năravul. Terorizarea politică s-a îndreptat în primul rînd asupra celor, firește, dinlăuntru, aflați la îndemînă. A lui Calciu, a lui Filipescu, a sindicatului liber, a lui Palffy, a credincioșilor, a nenumăraților români, maghiari, germani care își arătau nemulțumirea, cît de mică, față de sistem.
S-a îndreptat apoi împotriva românilor din afară, socotiți a avea o influență destabilizatoare asupra celor din țară. In această categorie intră atentatele puse la cale după 1981 împotriva lui Nicolae Penescu, Paul Goma, Emil Georgescu, Șerban Orescu, Virgil Tănase. In această categorie intră și atentatele cu bombe împotriva Europei Libere, din februarie 1981, al cărui făptaș a rămas necunoscut, ca și cel plănuit recent dar descoperit la timp și în spatele căruia se află, prinsă cu mîța-n sac, Securitatea română. Din fericire, nici unul din atentatele împotriva românilor liberi nu a avut succes, nu a făcut victime, ucigașii regimului lăsînd chiar impresia de relativ amatorism. Semnificativ mi se pare, de altminteri, și faptul că atît de mulți securiști au refuzat în ultimii ani să-și ducă pînă la capăt misiunea, să devină asasini, și că s-au refugiat în Apus.
Terorismul de stat, crima politică, sînt dovezi de disperare, nu de forță. Președintele comuniștilor români ar trebui să înțeleagă că situația internă nu se poate îndrepta prin eliminarea fizică a celor care îi critică politica ci prin schimbarea acestei politici, ruinătoare pentru țară, ruinătoare chiar și pentru clasa politică care o conduce astăzi. Nu aruncînd în aer Europa Liberă va găsi dl. Ceaușescu răspuns la gravele întrebări pe care și le pun românii în legătură cu politica sa. Incercînd să ne arunce în aer, comuniștii români nu fac decît să arate și românilor și străinătății, pe lîngă adevărata lor față, și adevărata lor slăbiciune. Iar în ceea ce ne privește nu vă faceți, domnilor, nici o iluzie! Vom continua să ne facem datoria pentru că ea izvorăște din conștiința adîncă că slujește țării și neamului nostru.
(O arhivă sonoră din colecția și prin bunăvoința dnei Mary Georgescu).