Ziua de miercuri, 20 ianuarie 2021, este importantă pentru SUA pentru că noul președinte Joe Biden depune jurământul și se va instala oficial la Casa Albă, alături de Kamala Harris, vicepreședintele său.
Iată cele mai importante momente ale zilei, dar și câteva aspecte legate de simbolistica ceremoniei de la Washington.
1. Ce este aceea o ceremonie de învestitură?
Învestitura este ceremonia oficială care marchează începutul unei noi preşedinţii şi are loc la Washington D.C. „Jur solemn să îndeplinesc cu bună credinţă funcţia de preşedinte al Statelor Unite şi să fac tot ce îmi stă în putinţă să păstrez, să protejez şi să apăr Constituţia Statelor Unite”.
Odată ce va rosti aceste cuvinte, Biden va deveni cel de-al 46-lea preşedinte al SUA, iar ceremonia de învestitură oficială se va fi încheiat.
Kamala Harris va deveni vicepreședinte imediat după depunerea jurământului, ceea ce se întâmpla de obicei la scurt timp dupa ce președintele ales face acest lucru, se arată într-o analiza a Agerpres.
2. Ceremonia a fost mereu în ianuarie?
Ceremonia de învestitură nu a avut mereu loc în luna ianuarie. Iniţial, Constituţia SUA stabilise pentru 4 martie ziua în care noii lideri depuneau jurământul. Alegerea unei zile aflate la patru luni distanţă faţă de alegerile generale, desfăşurate în noiembrie, avea sens la acea vreme, dat fiind că dura foarte mult ca voturile exprimate în întreaga ţară să fie centralizate în capitală. Dar această dată mai însemna și că perioada în care preşedintele în exerciţiu rămânea în funcţie era prea lungă.
În cele din urmă, pe măsură ce s-au înregistrat progrese în numărarea și anunțarea voturilor, perioada de aşteptare între data alegerilor și ziua învestiturii s-a scurtat. Cel de-al 20-lea amendament, ratificat în 1933, stipula că noul preşedinte va fi învestit în funcţie la 20 ianuarie, iar din 1937, toate ceremoniile de învestitură au avut loc în această zi.
În zilele noastre, conform Constituţiei SUA, ceremonia de învestitură a unui nou preşedinte are loc la 20 ianuarie. Discursul de deschidere este programat de obicei în jurul orei 11:30 EST (16:30 GMT, 18:30 ora României), iar Joe Biden și Kamala Harris vor depune jurământul la amiază. Biden se va muta la Casa Albă – reşedinţa sa pentru următorii patru ani – în aceeaşi zi.
3. Cine îl învesteşte în funcţie pe noul preşedinte?
În mod obişnuit, noul preşedinte al SUA este învestit în funcţie de preşedintele Curţii Supreme de Justiţie. Dacă preşedintele Curţii Supreme de Justiţie a SUA nu este disponibil, atunci îl poate învesti pe preşedinte un alt judecător.
Tatăl lui Calvin Coolidge şi-a învestit fiul în calitate de preşedinte al SUA în sufrageria familiei din Vermont, după moartea în timpul exercitării mandatului a lui Warren G. Harding, cel de-al 29-lea preşedinte al SUA. Singura femeie care a învestit un preşedinte – pe Lyndon B. Johnson – a fost Sarah Hughes, o judecătoare federală din Texas, care a fost chemată la bordul avionului prezidenţial Air Force One după asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy.
Cei mai mulţi preşedinţi au jurat cu mâna pe Biblie, deşi nu există o regulă în acest sens. Barack Obama a folosit două Biblii în acelaşi timp, în schimb, Franklin Delano Roosevelt nu a jurat pe Biblie.
4. Joe Biden primește codurile nucleare
„Dupa jurământ, Kamala Harris îl înlocuiește, formal, pe Mike Pence, iar Pentagonul îl recunoaște pe Biden ca singura autoritate care poate lansa o lovitură nucleară”, a precizat analistul politic Cristian Diaconescu pentru Ziare.com
Ofițerul purtător de coduri vine din Florida la Washington. Codurile de accesare si valiza nucleară vor fi transmise președintelui", a explicat politologul pentru sursa citată.
5. Cum va schimba pandemia de COVID-19 ceremonia din acest an?
Inițial, Biden avusese în plan o declarație de intenție, sosind cu trenul de la Washington, din Wilmington, Delaware, unde există o gară care îi poartă numele – memento al zilelor în care a fost senator și când făcea naveta cu un tren al companiei de căi ferate Amtrak, pentru a fi alături de copiii săi. Însă acest plan a fost anulat, iar Biden îşi va petrece noaptea de dinaintea ceremoniei de învestitură la Blair House, reşedinţă aflată vizavi de Casa Albă, şi nu la hotel cum era prevăzut iniţial.
În circumstanţe obişnuite, Washington D.C. ar deveni gazda a sute de mii de participanţi la ceremonia de învestitură. Oamenii ar umple străzile oraşului, ar vizita National Mall și ar rezerva toate camerele de hotel din oraș. Se estimează că circa două milioane de persoane au luat parte la ceremonia de învestitură pentru primul mandat al preşedintelui democrat Barack Obama, în 2009.
Dar în acest an, amploarea sărbătorii va fi „extrem de limitată”, a anunțat echipa de tranziție a lui Biden, cerându-le totodată americanilor să evite să călătorească spre capitala federală, apel care a tot fost repetat de autoritățile din Washington după asaltul asupra Congresului SUA.
Chiar și așa, Biden şi Harris vor depune jurământul pe treptele Capitoliului, în fața imensei esplanade – Mall – din centrul capitalei federale (o tradiţie care a început în 1981 cu preşedintele Ronald Reagan), însă tribunele ridicate de-a lungul Pennsylvania Avenue, care face legătura între sediul puterii legislative și cel al puterii executive, vor fi demontate.
În trecut, până la 200.000 de bilete erau alocate pentru ceremonia oficială, însă în acest an, pe fondul creşterii numărului de îmbolnăviri de COVID-19, vor fi disponibile doar aproximativ 1.000 de bilete.
Și anul acesta va avea loc ceremonia de „trecere în revistă” – parte tradiţională a transferului paşnic al puterii, unde noul comandant șef inspectează trupele -, însă în locul obişnuitei parade de pe Pennsylvania Avenue către Casa Albă, organizatorii au anunţat că vor organiza o „paradă virtuală”.
Un alt aspect important de menționat e cel legat de securitatea evenimentului. În mod obișnuit, pentru ceremoniile de învestitură se fac planuri detaliate de securitate, însă acum cu atât mai mult, dupa ce o mulțime de susținatori ai președintelui in exercțiu Donald Trump a luat cu asalt clădirea Capitoliului, la 6 ianuarie.
Washington D.C. se afla deja sub incidenta stării de asediu - ca urmare a unui ordin dat de primarul orașului Washington, Muriel Bowser, pe fondul violentelor de la Capitoliu - care va rămâne in vigoare pe tot parcursul ceremoniei de investitura.
Serviciul Secret a preluat conducerea planurilor de securitate si va beneficia de sprijinul a circa 15.000 militari din Garda Nationala, in plus fata de miile de polițiști.
Lady Gaga - o susținătoare fidelă a președintelui ales, care a făcut campanie alături de Biden in zilele ce au precedat scrutinul prezidențial - va cânta imnul national, iar dupa depunerea jurământului de către Biden, actorul Tom Hanks va fi gazda unui program televizat de 90 de minute, care va înlocui evenimentele ce au loc de obicei la fata locului.
La spectacol - care va fi transmis de toate posturile importante americane si de platformele de streaming, cu excepția postului Fox News, o rețea conservatoare care l-a sprijinit pe Donald Trump - vor mai participa Jennifer Lopez, Jon Bon Jovi, Demi Lovato si Justin Timberlake.