Mandatul lui Marian Enache ca preşedinte al Curţii Constituţionale a încetat marţi, de miercuri, el urmând să asigure ca interimar conducerea CCR.
Anchetatorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au făcut joi dimineață noi percheziții în dosarul deceselor suspecte care s-au petrecut în perioada martie 2022 - aprilie 2024 în Secția ATI a Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” din București.
ustiția din România este neputincioasă în fața dosarelor de evaziune fiscală. Mai mult de 50% din dosarele de acest tip soluționate în ultimii trei ani s-au închis ca urmare a prescrierii
Decizia CCR, prin care se elimină publicarea declarațiilor de avere ale funcționarilor și politicienilor și nu vor mai conține detalii despre veniturile soților și copiilor, a stârnit reacții critice ale politicienilor.
Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, arestat preventiv miercuri seară pentru că a încălcat termenii controlului judiciar, a ajuns la spital în prima seară de arest, după ce s-a plâns că nu se simte bine. El a fost dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti.
Judecătoria Sectorului 1 a decis luni să reducă termenul de prelungire a controlului judiciar, de la 60 la 45 de zile, impus politicianului prorus Călin Georgescu, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni.
Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti urmează să judece, miercuri, alte două dosare în care se solicită suspendarea şi anularea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale din 2024. Procesele vin după ce, pe 24 aprilie, un judecător de la aceeași instanță a admins suspendarea hotărârii CCR.
Motivarea judecătorului Alexandru Vasile, de la secția de contencios a Curții de Apel Ploiești, care a admis anularea deciziei CCR privind alegerile, este o reproducere a reclamației scrise de Gheorghița Popescu, din Pucioasa, județul Dâmbovița.
Toate Curțile de Apel din România (15 la număr) și un Tribunal (Argeș) au fost asaltate cu aproape 150 de cereri în care oameni instruiți pe un site special creat au depus solicitări de anulare a deciziei prin care CCR a decis, pe 6 decembrie 2024, anularea și reluarea alegerilor prezidențiale.
Fugarul Paul Phillipe Al României a fost plasat în arest la domiciliu la Paris, în baza unui mandat de arestare european, afirmă surse judiciare citate de g4media.ro și news.ro. Surse Europa Liberă au spus că judecătorii francezi vor decide dacă el va ispăși pedeapsa în România sau în Franța.
O fată de 15 ani legată de mâna dreaptă, un băiat cu mânecile bluzei înnodate, un alt băiat cu mânecile legate cu o sfoară. Sunt scenele groaznice pe care le-au găsit inspectorii Centrului de Monitorizare într-o vizită inopinată la casa de tip familial „Alexandra” din Slobozia/Ialomița.
Condamnații care își permit să plătească avocați scumpi reușesc să evite extrădarea în țară. Fenomenul se regăsește aproape peste tot în Europa, magistrații de legătură în alte state fiind o soluție pentru a stabili legături directe cu autoritățile judiciare.
Încarcă mai mult