Linkuri accesibilitate

Criza din Ucraina. LiveBlog (Dan Alexe)

Ucraina văzută de la Bruxelles.

17:59 6.4.2017

Parlamentul UE aprobă ridicarea vizelor pentru Ucraina


Cetățenii ucraineni vor putea călători, ca și cei moldoveni, pentru perioade scurte în UE fără vize, după ce Parlamentul a aprobat joi un acord informal cu Consiliul.

Conform noii legislații, ucrainenii care au pașaport biometric vor putea să intre pe teritoriul UE fără vize, pentru o perioadă de 90 de zile într-un interval de 180 de zile, pentru turism, vizite, afaceri, dar nu pentru a munci. Exceptarea de la vize se aplică în toate statele UE, mai puțin în Irlanda și Marea Britanie, plus Islande, Liechtenstein, Norvegia și Elveția.

“Ucraina a îndeplinit toate criteriile, vizele pot fi deci eliminate”, a spus raportorul Mariya Gabriel (PPE, BG), adăugând că eliminarea vizelor va fi încă ”un mesaj puternic care confirmă că Ucraina este un partener cheie al UE în cadrul Parteneriatului Estic.”

Legislația, aprobată cu 521 de voturi la 75 și 36 de abțineri, trebuie adoptată de Consiliul de Miniștri, dar este foarte posibil să intre în vigoare în iunie, 20 de zile după publicarea în Jurnalul Oficial al UE.

17:10 5.4.2017

Poroșenko o numește pe Gaidar consilieră

Petro Poroșenko a numit-o consilieră pe Maria Gaidar, fata fostului prim ministru reformist al lui Ielțân, Iegor Gaidar.

Gaidar, 34 de ani, care a obținut cetățenia ucraineană în 2015, a fost adjuncta lui Saakașvili în Odesa.

In Rusia, a fost adjuncta guvernatorului din regiunea Kirov.

21:10 4.4.2017

FMI acordă o nouă tranșă de credit de un miliard USD

Fondul Monetar Internațional a aprobat o nouă tranșă de un miliard de dolari pentru Ucraina, dintr-un credit de peste 17 miliarde.

În schimbul acestui sprijin financiar, Ucraina s-a angajat să aplice o serie de reforme structurale și să combată corupția. Președintele Petro Poroșenko a comentat eliberarea noii tranșe drept semn că „eforturile Ucrainei de a face reforme este recunoscut”. Pe de altă parte, reprezentantul FMI a atras atenția că guvernul de la Kiev mai are multe de făcut în lupta cu corupția.

17:58 3.4.2017

NATO nu căuta întărirea flancului estic înainte de anexarea Crimeei: Rose Gottemoeller


NATO nu căuta să-și întărească flancul estic înainte de anexarea Crimeei, care nu a fost cauzată de acest lucru, a declarat adjuncta secretarului general al Alianței, Rose Gottemoeller, într-un interviu apărut luni în cotidianul moscovit Kommersant.

„2014 a fost un moment de cotitură. Atunci ne-am confruntat cu acțiunile agresive ale Rusiei în Ucraina, anexarea Crimeii. De atunci privim la destabilizarea situației din Donbas”, a subliniat Rose Gottemoeller.

„Secretarul general Jens Stoltenberg a spus în mod repetat: noi nu vom răspunde la ceea ce noi percepem drept desfășurarea agresivă de trupe rusești cu același număr de soldați și avioane. Dar răspunsul nostru va fi defensiv și proporțional”, a adăugat Rose Gottemoeller.

Referitor la recentul transfer de sisteme de rachete Iskander în Kaliningrad, înaltul responsabil al Alianței a declarat că desfășurarea acestor sisteme în enclavă — chiar dacă este vorba de teritoriu rusesc — reprezintă o dovadă a tendinței de militarizare și de consolidare a controlului aerian de către Federația Rusă. „Mulți membri NATO, țări vecine cu Rusia, percep aceasta ca pe o amenințare la adresa lor”, a insistat ea, în condițiile în care Kaliningrad este situata între Polonia, Lituania și Marea Baltică.

Ministerul Apărării al Rusiei a confirmat transferul de baterii de rachete Iskander-M, cu o rază de acțiune de circa 500 km și capabile să transporte focoase nucleare, în enclava Kaliningrad, susținând că desfășurarea se va face ”pentru o perioadă scurtă de timp”.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG