Linkuri accesibilitate

Criza din Ucraina. LiveBlog (Dan Alexe)

Ucraina văzută de la Bruxelles.

14:02 13.4.2017

Mogherini merge la Moscova

EPA/MAXIM SHIPENKOV
EPA/MAXIM SHIPENKOV

Federica Mogherini a anunțat că va călători săptămâna viitoare la Moscova, pentru prima oară în calitatea sa de șefă a diplomației UE.

Instalarea noii Comisii Europene în 2014 a coincis cu anexarea Crimeei de către Rusia, impunerea sancțiunilor UE, înghețarea relațiilor diplomatice etc. Așa se face că Mogherini, care îi întâlnise deja chiar atunci, în iulie 2014, la Kremlin, pe Vladimir Putin și Serghei Lavrov, pe când ea își părăsea postul de ministru de externe al Italiei pentru a prelua șefia diplomației UE, nu a mai mers după aceea niciodată la Moscova.

Poza de atunci e revelatoare pentru primirea care i se pregătește. Putin a anunțat că alegerile de anul viitor, 2018, la care el se va reprezenta, vor avea loc, în mod special, pe 18 martie… data anexării Crimeei.

13:50 13.4.2017

Fostul director de campanie al lui Trump, care a lucrat pentru Ianukovici, se înscrie ca "agent străin"


Fostul manager de campanie a lui Trump, Paul Manafort, a anunát c[ vrea să se înscrie ca agent străin la Departamentul de Justiţie.

Paul Manafort, care a servit anul trecut drept manager de campanie al preşedintelui american Donald Trump intenţionează să se înregistreze la Departamentul de Justiţie ca agent străin, a declarat miercuri purtătorul său de cuvânt, citat de Reuters.

Activitatea de lobby a lui Manafort pentru un client străin s-a încheiat înainte să înceapă să lucreze pentru Trump “şi nu a fost desfăşurată în favoarea Guvernului rus”, a declarat purtătorul de cuvânt Jason Maloni într-un comunicat.

“Încă dinainte de alegerile din 2016, Manafort a purtat discuţii cu autorităţile federale privind măsura în care este recomandabil să se înscrie în baza FARA (Legea pentru Înregistrarea Agenţilor Străini – n.r.) pentru o parte din activitatea sa politică”, a explicat Maloni.

“Manafort a primit recent recomandări oficiale din partea autorităţilor şi ia măsurile adecvate în replică la aceste recomandări. Activitatea vizată era cunoscută”, a adăugat purtătorul de cuvânt, refuzând să dea alte detalii.

Manafort a lucrat pentru partidul politic al lui Viktor Ianukovici, fostul lider ucrainean prorus.

El a demisionat din echipa de campanie a lui Trump în luna august, la câteva zile după ce la Kiev au apărut documente care sugerau că a primit milioane de dolari nedeclaraţi din partea formaţiunii lui Ianukovici.

13:44 13.4.2017

92% dintre cetățeni se consideră etnici ucraineni

92% dintre cetățenii Ucrainei se consideră etnici ucraineni și doar 6% – de etnie rusă, arată un studiu realizat de Centrul Razumkov.

Potrivit studiului, printre etnicii ucraineni 77% susțin că aparțin doar unei singure națiuni, în timp ce printre etnicii rusi acest punct de vedere este susținut de numai 39%.

De asemenea, s-a consemnat tendința potrivit căreia cu cât este mai tânăr respondentul, cu atât mai probabil acesta se identifică ca etnic ucrainean. Astfel, persoanele cu vârste de peste 60 de ani se descriu ca fiind ucraineni etnici în 87% din cazuri, în timp ce ponderea corespunzătoare în rândul tinerilor între 18 și 29 de ani este de 96%.

Studiul a fost realizat de Centrul Razumkov în martie 2016 în toate regiunile din Ucraina, cu excepția teritoriilor ocupate (Crimeea și parti din regiunile Donețk și Lugansk).

17:01 12.4.2017

Plahotniuc scrie despre Ucraina în presa regională din SUA


Partidul Democrat din Moldova detine in continuare majoritatea parlamentara si conduce guvernul si nu are intentie de a schimba politicile pro-SUA si pro-UE ale tarii, scrie presedintele PD, Vlad Plahotniuc, intr-un editorial cu denumirea "Moldova urmeaza calea spre democratie si reforme" publicat de The Daily Caller din SUA

Potrivit presedintelui PD, "Moldova are o frontiera de peste 1200 km cu Ucraina, care este in conflict cu Moscova, cea din urma in 2014 a anexat Crimeea. Noi, de asemenea, avem o disputa teritoriala intr-o regiune a Moldovei numita Transnistria. Toate acestea ne pun intr-o situatie delicata, pe care presedintele pro-rus, Igor Dodon, ar putea o folosi pentru a diviza poporul nostru. Iar Moscova pare fericita sa-i constranga si sa-i hartuiasca pe parlamentarii nostri pe aeroporturile din Rusia, ca parte a unei campanii de contracarare a anchetei initiate de Moldova asupra oficialilor rusi corupti care au folosit bancile noastre pentru a spala miliarde de dolari".

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG