Linkuri accesibilitate

Dragnea a convocat CEx-ul PSD care decide soarta lui T. Toader. Mizele amânărilor care îl țin în joc pe liderul PSD 


Liviu Dragnea
Liviu Dragnea

Comitetul Executiv al PSD a fost convocat miercuri, urmând să se decidă soarta lui Tudorel Toader, dar și cea a Ordonanțelor de Urgență. Surse din PSD au declarat pentru Europa Liberă că în această ședință se va decide posibila schimbare a ministrului Justiției. Până la CEx, senatorii puterii au încălcat azi Regulamentul în mod intenționat când au amânat dezbaterea și votarea moțiunii simple împotriva lui Toader, inițiată de USR și PNL.

Pesediștii nu au renunțat la ideea ca Ordonanțele de Urgență pe care și le doresc să fie date. Surse din conducerea PSD au declarat pentru Europa Liberă că în cazul în care Toader nu se va retrage, PSD îi ar urma să-i retragă sprijinului politic. Teoretic, există și posibilitatea ca Toader să rămână în funcție, dar numai dacă adoptă ordonanțele de urgență promise la începutul anului, despre care în ultima vreme a declarat că nu le va da.

Liviu Dragnea a declarat în mai multe rânduri că există o nemulțumire în PSD față de ministrul Toader și că partidul nu mai dorește să și-l asume. Călin Popescu Tăriceanu a admis că portofoliul de la Justiție aparține PSD și aceștia decid viitorul lui Toader.

Blocat de ministrul Justiției, Liviu Dragnea încearcă să o convingă pe Viorica Dăncilă să respectă dorința partidului. Premierul a transmis în ultima perioadă liderilor PSD că nu este de acord să își asume aceste Ordonanțe de Urgență și că nu vrea ca toată răspunderea să fie asupra sa. De altfel, relația sa cu Liviu Dragnea a devenit una rece în ultima perioadă, unii social-democrați declarând pentru Europa Liberă că relația este “una foarte proastă în acest moment”.

În timp ce procesul lui Liviu Dragnea s-a amânat la Înalta Curte pentru 20 mai, în Parlament, comisia lui Iordache a primit dreptul să își prelungească activitatea cu încă 120 de zile. Social-democrații vor să meargă pe această variantă, după ce în Guvern s-au blocat modificările la Codul Penal și de Procedură Penală. Ei doresc să adopte din nou articolele declarate constituționale pentru ca, într-o a doua fază, să modifice și articolele declarate parțial constituționale.

Strategia de la Senat

În paralel, la Senat, cei de la Putere au încălcat azi în mod intenționat Regulamentul. Scopul lor este de a amâna o decizie în privința moțiunii simple pe numele lui Toader. Senatorii din majoritatea parlamentară nu au vrut să își asume o decizie finală, ci așteaptă ca situația ministrului Justiției să fie tranșată în Comitetul Executiv al PSD.

Moțiunea simpă inițiată de PNL și USR, intitulată “Justiția, victimă sigură în mâinile lui Toader”, a fost depusă pe 1 aprilie. De atunci, Senatul a amânat de trei ori dezbaterea și votarea sa. Săptămâna trecută, ministrul Toader a fost în plenul Senatului, dar nu a găsit mai mult de 20 de parlamentari, cei mai mulți fiind din Opoziție. Senatorii puterii au lipsit în bloc.

Biroul Permanent al Senatului a decis astăzi amânarea dezbaterii și votului pe moțiunea simplă după 6 mai. Regulamentul Senatului a fost încălcat, termenul legal pentru dezbatarea și votarea moțiunii fiind de șase zile de la depunerea ei. Cel care a făcut propunerea pentru amânare a fost chiar președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, el fiind susținut de vicepreședintele Claudiu Manda de la PSD. „Întrebați-l pe Tăriceanu de ce nu se votează”. „Nu se decide la grupul PSD, oricum termenul a fost încălcat. Nu mai contează, să ne facă plângere penală”, au fost răspunsurile venite de la senatorii PSD.

Ședință despre Toader la grupul PSD

În ședința de luni a grupului PSD, s-a discutat despre situația lui Tudorel Toader, problema fiind ridicată de senatorul Moga, dar și de Claudiu Manda. Primul a deschis discuția despre termenul din Regulament care a fost depășit, în timp ce al doilea și-a întrebat colegii cum doresc să voteze la moțiune. Senatorii PSD au spus că așteaptă o decizie din partea Comitetului Executiv pentru a vota în consecință în cazul ministrului Justiției.

“Preşedintele Senatului stabileşte data dezbaterii moţiunii simple, care nu poate depăşi 6 zile de la depunerea acesteia, înştiinţând Guvernul asupra datei stabilite”, scrie la articolul 166 din Regulamentul Senatului.

Cei din PSD dau vina pe ministrul Tudorel Toader și pe cei din Opoziție pentru faptul că moțiunea simplă nu a fost votată. Senatorii PSD spun că săptămâna trecută au fost informați că Tudorel Toader nu poate veni, fiind plecat la Bistrița Năsăud și de aceea au lipsit. Ei prezintă și un document în acest sens, pe care l-au văzut la grupul PSD. (foto)

“Avem în Parlament moțiuni care nu s-au discutat din 1991. Știați lucrul acesta? Depuse în Parlament și nediscutate până astăzi. Avem timp să discutăm moțiunea”, a declarat pentru Europa Liberă, secretarul Senatului, Marian Pavel.

Întrebat dacă nu era normal să se respecte Regulamentul, social democratul a răspuns: “normal era, dar, din câte știu eu, nu am avut plen la Biroul Permanent și la plen”.

Liviu Dragnea a declarat săptămâna trecută că există mari nemulțumiri în ceea ce îl privește pe Tudorel Toader și s-ar putea ca PSD să nu și-l mai asume, în timp ce Călin Popescu Tăriceanu a spus că nu va vota moțiunea simplă a Opoziției. El a precizat însă că decizia în ceea ce privește rămânerea lui Tudore Toader în Guvern revine PSD.

Dragnea câștigă timp în proces

Presiunea pe Liviu Dragnea a scăzut după ce Înalta Curte a amânat procesul său pentru 20 mai. Dacă nu obține de la Guvern și Parlament modificările legislative dorite, liderul PSD poate beneficia în dosarul său și de un alt fapt. Judecătorul Luciana Mera se va pensiona de la 1 iunie. În acest interval, Liviu Dragnea așteaptă și o decizie de la Curtea Constituțională privind completurile de trei judecători. Sesizarea a fost făcută în acest caz de Florin Iordache.

  • 16x9 Image

    Cristian Andrei

    Face parte din echipa Europa Liberă din aprilie 2019, prima dată ca freelancer, iar din ianuarie 2021 este Senior Editor. În ultimii 15 ani a trecut de la presa tipărită, la televiziune și apoi, la presa online. Ca reporter de teren în zona politică este printre cei mai experimentați jurnaliști acreditați la PSD, dar a relatat și despre evoluția tuturor partidelor din ultimul deceniu. A făcut parte din redacția Gândul până în 2015, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24.

XS
SM
MD
LG