Luni 24 aprilie 1989
Soarele răsare la ora 6.18 și apune la ora 20.10. Vremea este instabilă și continuă să se răcească ușor. Cerul este temporar noros. Pe alocuri cad ploi cu caracter de aversă. Se semnalează și descărcări electrice. Dimineața către sud-est sunt condiții de ceață. Maximele termice sunt cuprinse între zece și douăzeci de grade iar minimele între două și douăsprezece grade.
Partidul urmărește prin ochii jurnaliștilor cum se coace noua recoltă. Interesul este explicabil: Ceaușescu tocmai anunțase ștergerea uriașelor datorii făcute de CAP-uri și unitățile agroindustriale până în 1985. Pe fundalul entuziasmului lichidării datoriei externe și ștergerii datoriei interne din agricultura cooperatistă (117 miliarde de lei), Ștefan Dorgoșan, gazetar la Scânteia tineretului, e cum nu se poate mai îndreptățit să vorbească despre noua revoluție agrară și despre generozitatea partidului. El spune că fundamentul dezvoltării agriculturii l-au constituit investițiile – 666 de miliarde de lei în perioada 1945-1989 din care 602 miliarde după Congresul al IX-lea „când, la inițiativa secretarului general al partidului, tovarășul Nicolae Ceaușescu, agricultura și-a recăpătat adevăratul rol și funcțiile necesare construcției societății socialiste multilateral dezvoltate și de înaintare spre comunism.” Așa s-au realizat lucrările de îmbunătățiri funciare care au dus la creșterea fertilității solului, s-au modernizat și mecanizat tehnologiile pentru creșterea productivității muncii etc. Nicolae Ceaușescu visa la producții de 35-40 mii de lei la hectarul agricol și 50-55 de mii de lei la hectarul arabil. Cumva, printr-o curbură logică, gazetarul crede că legea adoptată în unanimitate de Marea Adunare Națională prin care sunt anulate datoriile cooperativelor „demonstrează forța economiei noastre, dar și politica justă a partidului și statului nostru de a susține dezvoltarea puternică a agriculturii socialiste.” Cum ar veni, ștergerea datoriilor, adică semnul falimentului, demonstrează justețea ideilor lui Ceaușescu și victoria noii revoluții agrare. „Creșterea susținută a recoltelor, întărirea economică a cooperativelor agricole de producție nu reprezintă însă numai un scop în sine” pentru că odată întărite CAP-urile, se vor dezvolta și comunele și satele patriei, și un CAP puternic contribuie „la creșterea nivelului de trai material și spiritual al țărănimii, la apropierea condițiilor de viață și conform dintre mediul rural și mediul urban.”
Radu Georgescu de la Scânteia tineretului s-a dus pe teren să verifice victoriile noii revoluții agrare. A ajuns în vestiarul echipei petroliștilor din Făurești care tocmai a luat o bătaie ca la carte de la echipa Sutești. Reporterul nu vrea să răscolească rana grea a înfrângerii, dar are curiozitățile lui. De ce nu joacă Constantin Briceag, căpitanul echipei, la Valea Mare unde stă, căci căpitanul echipei petroliștilor lucrează de fapt la CAP. Păi, pentru că nu au echipă dar cum CAP-ul la care lucrează este model au început să se strângă tinerii, îi răspunde căpitanul. Model? întreabă gazetarul, cum adică, „model”? Sunt producții mari, venituri mari pentru membrii cooperatori? „Și asta, dar mai ales altceva... Și de asta trebuie să-mi promiteți că veniți să vă convingeți acolo. La noi, cum să zic eu... inventivitatea, creativitatea constituie o stare de spirit.” Și așa a ajuns gazetarul la CAP-ul Valea Mare, din Vâlcea. Îl revede pe Briceag, acum la patru ace, că e economist în cooperativă, chiar în biroul directorului Nicolae Ionescu, „om cu vechi state de lucru în conducerea și buna organizare a unităților agricole.” Acesta recunoaște evidența, cum că nu mai e la prima tinerețe dar ține să strângă pe lângă el, adică acolo la CAP, „oameni plini de inventivitate, entuziaști, să-i ajut să-și pună în valoare ideile, micile inovații. ” Faptul că solul nu e foarte bun pentru agricultură i-a silit să fie creativi „și fiecare terasă pe care am tăiat-o în dealurile acestea ale Vâlcei a fost încă un obiectiv atins.” Ca să se bată cu ceilalți care au pământ mai bun, au pus pe picioare o fermă zootehnică cu aproape 6000 de porcine, ovine, iepuri și găini ouătoare. În sectorul de mică industrie au ajuns la 12 milioane de lei producția. Într-o sală se fac coșuri de răchită. În alta se țes la război lavete din deșeuri textile. Se mai fac halate, salopete, costume de protecție. Se mai fac și împletituri de sârmă ba chiar și pufuleți cu o mașină făcută din resturi adunate de prin garajul de vechituri de la CAP. „De la mașini vechi, uzate, date la casat... apoi m-au ajutat și câțiva mecanizatori, dar a ieșit!” îi explică inginerul Păun. Dar micul bazar din CAP nu se termină aici. În cadrul sectorului de mică industrie este încadrat și un cuptor și el făcut din resturi la care brutarul Ilie Nicolaescu coace „cea mai gustoasă lipie din lume.” Tot aici făina se transformă în „sărățele” care iau drumul unităților de alimentație publică din județ. Pe scurt, CAP-ul „model” se cârpea cum putea și de mare ajutor erau combinațiile directorului și inginerilor căci, fără inventivitatea și creativitatea lor, ar fi declarat demult faliment.
Alex Parolea Moga este brigadier-constructor și participă la un experiment jurnalistic seamănând a exorcism: își povestește ultimii douăzeci de ani de șantier pe Lotru și în alte ctitorii. Amintirile sunt declanșate de reîntoarcerea pe primul șantier, căci acesta e ca prima iubire, nu se uită niciodată: „Sunt două sentimente care interferează adâncul ființei mele – emoția și nostalgia,” spune brigadierul evlavios. Își amintește de tinerețea lui dominată de „mașini mari și multe, buldozere uriașe”, de chesoane, betoane, agregate, baraje. „Pe șantier zilele nu sunt la fel niciodată... doar oamenii, oamenii în cizme, salopetă, pufoaică și cască sunt toți la fel... și gândurile lor sunt asemănătoare și cutele frunții și palmele lor aspre în care se zidește victoria.” A trecut un sfert de veac de atunci „în care locurile și munca încorporată au notație istorică și justifică existența unui popor – bărbat.” Copilul s-a maturizat cu mantre interminabile șoptite în ureche: ”Bumbești – Livezeni, Agnita -Botorca, Salva – Vișeu, Transfăgărășanul, Bicazul, Argeșul.” Abia ieșise din adolescență când călca la Lotru „bărbat în toată puterea cuvântului trăind alături de cei mulți bucuria altor și altor șantiere, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Metroul București, Canalul Midia-Năvodari.” Unul dintre zecile de mii de brigadieri care se perindaseră pe toate șantierele patriei. „Zidind, ne-am zidit pe noi în temelie adâncă, am zidit o țară luptându-nu nu numai cu timpul și prejudecățile, am ctitorit cu perseverență o epocă pe care istoria de azi o încorporează cu literă de aur: Epoca Nicolae Ceaușescu!”
La Sala Sporturilor Victoria din Ploiești s-a încheiat a 32-a ediție a campionatelor mondiale de gimnastică ale României. Tripla campioană olimpică Daniela Silivaș nu a avut competitori și a terminat prima la trei aparate: sol, bârnă și paralele. La paralele și sol a luat nota zece, la bârnă 9,925. La masculin locul întâi la sol a fost câștigat ex aequo de Marius Gherman (România) și Jody Newman (SUA), La cal cu mânere primul s-a clasat Marian Rizan; la inele, Marius Tobă; la sărituri, Marian Stoican; la paralele: Marian Rizan iar la bară fixă, Nicușor Pascu. La concursul special pe aparate din cadrul competiției internaționale de gimnastică de la Kosice, Grigore Cătănoiu a câștigat locul întâi la inele și la cal cu mânere. Colegul său de echipă Carol Shupkegel a fost al doilea la paralele și pe locul trei la sol. Tot la Kosice, în competiția pentru femei, Florentina Câmpureanu s-a clasat pe primul loc la sol iar colega ei Mihaela Iojiban a fost a doua la bârnă.
În prima manșă a finalei competiției internaționale feminine de handbal Cupa federației care s-a disputat la Râmnicu Vâlcea, româncele au câștigat în fața handbalistelor de la Egle Vilnius cu 26-18. Cea mai eficientă jucătoare de pe teren a fost Edit Matei cu opt goluri. Returul urmează să fie jucat pe 30 aprilie la Vilnius.
La Praga au fost trase la sorți grupele pentru turneul final al Campionatului mondial de handbal masculin. În grupa B, România se va bate cu Cehoslovacia, Elveția și Coreea de Sud.
Unul dintre concursurile cultural-politice care se desfășoară pe baza buletinelor Fondului Păcii – 1989 este organizat de Comitetul Național pentru Apărarea Păcii și are tema „România – Ceaușescu: un nou mod de gândire și de rezolvare a problemelor dezarmării și păcii.” Buletinele de concurs se procură prin comitetele județene, municipale și orășenești pentru apărarea păcii, prin întreprinderi și instituții. Ultimul termen pentru depunerea buletinelor este de 31 mai 1989.
La televizor programul începe la ora 19.00 cu Telejurnal. 1 Mai – raport muncitoresc. La 19.25, Industria – programe prioritare. La 19.45, Știința pentru toți. La 20.10 Idealuri împlinite (I) (color). Azi, pe locurile marii demonstrații de la 1 Mai 1939. La 20.30 Tezaur folcloric (color). La 21.00 Democrația muncitorească, revoluționară în acțiune. Apărarea și întărirea legalității, a ordinii de drept – cerințe obiective ale edificării noii societăți în România. La 21.20, Confruntări de idei din lumea contemporană (color) Clasa muncitoare, uriașă forță revoluționară. La 21.35, Ce-i doresc eu ție, dulce Românie (color). Versuri patriotice, revoluționare. La 21.50, Telejurnal. Programul se închide la ora 22.00.
La Opera Română, Recital instrumental. La Sala Studio a Ateneului Român, Tinerii și marea literatură camerală. Pe scena Ateneului Român, Recital de harpă. La Teatrul de operetă, în foaier, Dl. Choufleuri vă așteaptă. La Sala Mare a Teatrului Național, Ucenicul vrăjitor. În sala Amfiteatru Cele 7 minuni ale lumii antice (prezintă Victor Simion). La Teatrul Foarte Mic, Lewis și Alice. La Teatrul evreiesc de stat, Sonata Kreutzer (la Teatrul Giulești, sala Majestic).În Studioul de concerte al Radioteleviziunii Române, Tinerețea la rampă, prezintă Octavian Ursulescu. La Teatrul Țăndărică (sala Victoria), Bu-ali și Cartea cu jucării (sala din Piața Cosmonauților)
La cinema rulează O vară cu Mara (gala filmului are loc la cinematograful Scala), Maria-Mirabela în Tranzistoria, De ce are vulpea coadă, Vacanța cea mare, Evadarea, Domnișoara Aurica, Imposibila iubire, Valurile Dunării, Pădurea nebună, Agentul de legătură nr. 8, Caz cu caz nu se potrivește, Tigrul cenușiu, Iubire statornică, Misiune specială. Întoarce-teși mai privește o dată.
O vară cu Mara (1988) este un film legat, cum altfel? de avântul noii revoluții agrare. Șase meșteri maramureșeni, dulgheri din tată în fiu, sunt aduși în Bărăgan să facă grajduri pentru vitele de soi ales care urmau să vină. Șeful echipei de meșteri este Ilarion Ciobanu. Îi are alături pe cei patru fii și o fiică (Teodora Mareș) de care se îndrăgostește agronomul Nan. Ilarion Ciobanu n-ar prea vrea să-și lase fata, pe Mara, din mână. O tratează ca un stăpân. Bun la suflet, dar stăpân. Omul se gândește ce se va întâmpla când vor pleca cu toții de-acasă și n-o să mai aibă cine-i spăla și face de mâncare. Agronomul în schimb ar vrea ca Mara să se mute cu el, pe tarla. Este un om obsedat de muncă. Producția, planul, sistemul de irigații, batozele și combinele mașinăriile și abstracțiunile au și ele un rol important, dacă nu central, în economia filmului. În jurul robineților de la conductele de irigației se învârte mai multă viață și se stârnesc mai multe conflicte decât în legătură cu dramele sufletești ale personajelor. Dar cel mai persistent, ca o radiație de fond a filmului, este praful Bărăganului. Mai sunt desigur conflictele ideologice între înapoiații de țărani și agronomii revoluționari, între nordul molcom și aprig și sudul cam boem și superficial, certuri între cooperatori pe tema cine e preferatul șefilor și cine muncește mai mult, un Mircea Diaconu, șef important și antipatic, preocupat să încurce ițele și să facă prezența la locul de muncă, și Lucian Nuță, agronomul vizionar, care vrea noi grajduri („sălașuri” cum zice Ilarion Ciobanu) pentru vaci, în stil vechi, moroșan, iubiri între agronom și fiica dulgherului sau între mecanic și sora agronomului, ba chiar și o scenă sexy cu Dan Puric voyeur pândind-o pe Teodora Mareș care se spală la baltă (una dintre foarte puținele scene de nuditate parțială din istoria cinematografiei comuniste), toate condimentate cu o limbă română literară curios de exactă, uniformă și univocă și cu replici plagiate din titlurile de primă pagină... Finalul, cum altfel în plin romantism revoluționar? este fericit: trenul pleacă din gară, dar tatăl și fiica rămân pe peron în așteptarea mirelui care sosește cam târziu, cu o șaretă, lovind în neștire calul, spre disperarea de azi a organizațiilor pentru protecția animalelor. Un joc chinuit, scenariu copilăresc, în fine un film crepuscular pentru o cinematografie suferind de progeria, salvat ici-colo de câte o scânteie actoricească. Filmul regizat de George Cornea (Calculatorul mărturisește-1982, Racolarea-1985) s-a numit inițial Roadele pământului, apoi O vară în Bărăgan.
