Într-o discuție recentă cu Europa Liberă, Adrian Vasilescu, consilier de strategie în cadrul Băncii Naționale a României, retrasează istoria recentă a rezervei de aur a României.
Adrian Vasilescu a explicat că, după criza din 1929-1933, economia românească intrase pe un trend ascendent, iar, de pildă, 1938, „a fost chiar un an de boom economic”.
În acest context și pentru că leul „era o monedă cunoscută, o monedă de schimb, o monedă care circula pe piețele internaționale și avea și o bună acoperire” și a faptului că BNR a susținut și a reușit să obțină ca, în relațiile economice cu Germania – care avea o marcă slăbită pe piețele internaționale – plățile să fie făcute în aur.
„Unele plăți erau făcute direct în Elveția, deci aurul era transportat din Germania în Elveția, iar băncile elvețiene ne confirmau prin extras de cont că a intrat atâta aur în conturile lor și BNR dădea liber pentru exportul de mărfuri. Întâi se făcea plata și apoi plecau mărfurile”, a explicat consilierul BNR.
Astfel, România a reușit să strângă în conturi 240 de tone de aur: „A fost cea mai mare cantitate de aur existentă la un moment dat în tezaurul BNR din toată istoria României”.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, argumentează Adrian Vasilescu, România avea „vreo 11 tone la FED în SUA, vreo 22 de tone de aur la Banca Angliei”. Încă un argument, în opinia consilierului BNR, pentru care nici în zilele noastre, Brexitul nu ar trebui să devină o sperietoare în legătură cu siguranța aurului păstrat la Banca Angliei.
El amintește că pe vremea războiului, „avioanele americane și avioanele britanice ne bombardau țara, Valea Prahovei era bombardată în fiecare zi, la fel Ploieștiul și Bucurestiul și, totuși, în război cu aceste țări, aurul României a rămas intact și nu s-a pierdut, nu s-a rătăcit, nu ne-a fost luat nici măcar un gram. Așa am terminat războiul cu 240 de tone de aur”.
Potrivit BNR, Tezaurul BNR avea, la începutul anului 1944, peste 231 de tone, din care aproape 191 de tone se păstrau în țară, iar peste 40 de tone în străinătate. Pentru aurul ținut în țară a fost organizată o evacuare din tezaurul BNR la Mănăstirea Tismana, în cadrul unei operațiuni secrete, care a primit numele de cod „Neptun”.
În afară de BNR, au participat la acea operațiune instituții impoartante ale statului: guvernul României, prin implicarea ministerelor Apărării Naționale și al Finanțelor, Biserica Ortodoxă Română, Marele Stat Major, serviciile de informații, Societatea Căilor Ferate Române.
În perioada 1944-1947, cele aproape 190 de tone de aur din Tezaurul BNR la care se adăugau aproape 3 tone de aur polonez, lăsat în păstrare la BNR din 1939, au stat inițial în pivnița din incinta mănăstirii, iar ulterior au fost mutate în peștera de lângă mănăstire. La începutul anului 1947, aurul a fost readus în tezaurul BNR din București.
Adrian Vasilescu mai amintește că, în câțiva ani după război, din 240 de tone, România a mai rămas cu doar 53 de tone: „Nu am putut folosi aurul acesta mult pe care l-am avut, pentru dezvoltarea României. (...) Nu poți să folosești tot aurul. România a avut nevoie mereu și are nevoie și acum de o acoperire în aur. Acum nu mai facem politică monetară cu aur, nu mai este obligatoriu să ai aur în rezerve, dar este important să ai pentru un singur lucru: credibilitatea țării în afara granițelor ei”.
Cu doar 53 de tone de aur în rezervă, România a început să cumpere din nou aur, inclusiv pe vremea lui Nicolae Ceaușescu.
„Ceaușescu ținea aur la Banca Angliei și a dus în trei rânduri 30 de tone în afara țării, cu un avion specializat în transport de aur, înainte de 1985. (...) Și a dus câte 10 tone pe an în 3 ani”, mai explică Adrian Vasilescu.
Rezerva a început însă să se subțieze serios după ce Ceaușescu a decis că vrea să plătească în avans datoria externă a României.
„Practic, nu mai avea posibilitatea să se mai împrumute, plătea datoria, a trebuit să vândă și aur de la Banca Națională pentru a plăti datoria, apoi, după ce a terminat cu vânzările de aur, a văzut că a rămas prea puțin și a început să cumpere, în 1989”.
Rezerva de aur nu a fost vândută complet, mai rămăseseră în conturi circa 20 de tone, iar în 1989 Ceaușescu a mai cumpărat încă 40 de tone, care se aflau depozitate în țară.
„România a trecut granița de la cumpăna anilor 1989-1990 cu 60 de tone de aur (...). Cred că erau deja toate în țară. În afară, nu mai era nimic. De asta noi (BNR, n.r.) am dus în 2000-2001-2002, 61 de tone de aur la Banca Angliei.
Între 1989 și 2000, România nu a mai avut aur la Banca Angliei. În prezent, rezervele de aur ale României însumează 103,7 tone, dintre care 61,2 tone sunt depozitate la Banca Angliei, însă sunt în administrarea BNR.
„Păstrarea aurului la Banca Angliei reprezintă o recunoaștere internațională a calității rezervelor de aur ale BNR”, precizează BNR în punctul de vedere trimis săptămâna trecută la Parlament.
Parlamentul a votat însă miercuri legea de modificare a statutului BNR, inițiată de liderul PSD Liviu Dragnea și de senatorul social-democrat Șerban Nicolae, prin care rezerva de aur a României aflată în afara țării va fi integral repatriată, în ciuda obiecțiilor BNR și a lipsei unui aviz din partea Băncii Centrale Europene.
