Linkuri accesibilitate

Toni Greblă, achitat definitiv pentru acuzațiile de corupție


Toni Greblă a scăpat de acuzațiile DNA, după ce dosarul nu a ținut în instanță.
Toni Greblă a scăpat de acuzațiile DNA, după ce dosarul nu a ținut în instanță.

Toni Greblă, secretarul general al Guvernului și fost judecător la CCR, a fost achitat definitiv de instanța supremă, pentru acuzațiile de corupție aduse de procurorii DNA. Și ceilalți inculpați din dosar au fost achitați de completul de 5 judecători.

Instanța supremă a respins apelul procurorilor DNA și a menținut astfel decizia completului de trei judecători, care îl achitase pe Toni Greblă.

Unul dintre judecători a făcut opinie separată, cerând condamnarea lui Greblă la doi ani de închisoare pentru trafic de influenţă, aceeași pedeapsă fiind cerută și pentru Ion Bîrcină, pentru cumpărare de influență.

În mai 2018, instanța supremă îl achitase pe Toni Greblă pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, constituirea unui grup infracţional organizat şi fals în declaraţii.

Procurorii DNA l-au acuzat pe Toni Greblă că, în perioada 2010-2015, pe când era senator PSD și apoi judecător la Curtea Constituțională, i-ar fi cerut omului de afaceri Ion Bîrcină folosinţa gratuită, service-ul şi asigurarea pentru un autoturism BMW Seria 5, în valoare de peste 56.000 de euro.

Toni Greblă mai era acuzat că ar fi primit folosinţa gratuită a unui post telefonic înregistrat pe o firmă, în cuantum de 24.648 lei, suma de 1.200 de lei, materiale electorale pentru campania din alegerile parlamentare din 2012 pentru lipirea a 20.000 de afişe şi alte materiale electorale, în cuantum total de 8.973 lei.

În schimb, Greblă i-ar fi promis lui Bîrcină că va interveni la unii funcţionari publici din cadrul firmelor de stat, ministerelor și altor autorități, pentru a urgenta și a facilita obținerea de contracte cu statul pentru firmele lui Bîrcină (energie, transport de fier vechi).

DNA a mai acuzat că Greblă ar fi primit de la omul de afaceri foloase electorale necuvenite de 100.000 de euro în campaniile electorale.

De la un alt om de afaceri, Greblp a fost acuzat că a primit foloase necuvenite, inclusiv contravaloarea a 80 de struți și reconstruirea unei ferme, pentru a-i facilita acestuia contracte cu statul.

Când a fost pus sub urmărire penală de DNA în acest dosar, Toni Greblă a fost forțat să demisioneze din funcția de judecător la Curtea Constituțională. Totul s-a petrecut la scurt timp după ce CCR răsturnase o lege sprijinită de SRI, care ridica controverse privind drepturile cetățenilor, iar astfel au apărut speculații că dosarul de la DNA al lui Greblă ar fi avut legătură cu eșecul SRI la CCR.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG