A plecat din țară acum 37 de ani, dar a rămas cu sufletul aici. Este în continuare îndrăgostit de meleagurile natale și, în mai toate cărțile sale, a pus ceva din această nostalgie. Cătălin Dorian Florescu stă în Elveția de la 15 ani, adică din 1982. A învățat germana și a publicat mai multe romane și volume de eseuri. Revine permanent în țară pentru a se inspira și documenta. Pentru că mai mereu, documentându-se pentru cartea pe care o scria a găsim și subiecte pentru altele. Am stat de vorbă cu el la Festivalul Lecturilor de autor de la Brno despre literatură, migrație, destin, și nostalgie.
Europa Liberă: V-ați prezentat publicului din seara aceasta drept un hibrid, un om care a plecat din România la 15 ani, a fost silit să învețe să iasă din copilărie brusc din cărțile copilăriei, din copilăria trăită, în limba română și să se maturizeze brusc trecând dintr-odată la altă cultură, cultura germană, învățând limba germană și scriind primele pagini în limba literară, în limba germană la 18 ani. Sunt tare curios cum arătau acele pagini.
Cătălin Dorian Florescu: „Au fost poezii mai ales, poezii cu rimă, poezii ale căutării, căutării propriei identități, a propriului EU, ceea ce, de fapt, fac adolescenții în general, întrebările mari despre viață, care e sensul vieții, cine sunt eu… A fost o perioadă în care am scris aceste poezii, după care am scris proze scurte, nu multe. Erau, tot așa, între realitate și suprarealitate. Se întâmplau lucruri stranii, aproape ca într-un vis. Nu, n-au fost publicate niciunde și nici nu vor fi, era numai o etapă preliminară a primului roman Vremea minunilor.”
Europa Liberă: Dar până la urmă, romanele dumneavoastră sunt tot romane ale căutării, sunt romane de călătorie...
Cătălin Dorian Florescu: „Da! Sunt, dar aceea era o fază în care mă căutam pe mine, deci ca elev cum eram pe atunci, după care am intrat la liceu. Am intrat la liceu în Elveția, după care am intrat la Universitate ca psihologie și, la un moment dat, scriam o poveste scurtă, care credeam că e o poveste scurtă și am luat decizia: Nu, din aceasta am destul material încât să fac o poveste lungă căreia i-am dat titlul “Vremea minunilor” și a devenit romanul meu, pur și simplu, decizându-mă să nu o duc la bun sfârșit imediat ci să-mi descriu copilăria comunistă... Partea personală din această copilărie comunistă, amprenta personală care o face altfel decât multe alte biografii române este plecare cu tatăl în America, îmbolnăvirea mea, deci am avut un subiect mare și, din acel motiv, moment am părăsit drumul poeziilor mai puțin importante și al prozei scurte, probabil încă nereușite pe atunci și am intrat pe făgașul primului roman.”
Europa Liberă: Era o exorcizare, era o căutare a originilor, o evocare a copilăriei, ce era, era nostalgia după copilărie?
Cătălin Dorian Florescu: „Ați spus patru lucruri: nostalgie – da, căutarea copilăriei – da... Cu cât însă încerc să intru în mine, cu atât îmi e mai greu să-mi dau seama dacă era sau nu exorcizare. Există cuvinte mari care se spun despre scriitori și literatură, despre ce fac ei prin romanele lor. Sunt precaut în privința asta, deci nu aș spune că exorcizare pentru că nu am trăit exilul și plecarea ca pe-o tragedie, nici măcar ca o traumă foarte mare. Era o aventură cu părinții, am plecat la 15 ani, eram pe jumătate copil încă la 15 ani. Părinții erau lângă mine care îmi dădeau protecție, ei s-au zbătut foarte mult. Mama mea știa germana de la Liceul german din Timișoara, taică-meu nu știa o boabă și abia acum a învățat ceva. Am rămas în Zürich, de fapt printr-o anecdotă, soarta care s-a jucat cu noi, care a ținut exact 2-3 minute. Pentru mine probabil că era mult mai multă aventură, nu-mi dădeam seama de pierderea care se găsea în spatele acestui lucru. Am intrat la școală după 8 luni, mama a avut grijă să nu pierd primul an, și au început problemele de adaptare. Nostalgia la început e un lux, pentru că, pur și simplu, trebuie să înveți codul și geografia acestui nou exil: unde ești, cum se comportă tinerii, poți avea prieteni, te plac sau nu te plac, ce înseamnă limba asta „dialectul elvețian”, cum e germana, erau multe lucruri care m-au ținut treaz ani de zile. Nostalgia a venit probabil de-abia mai târziu, și aș spune cu primele călătorii în țară după 89. Unul din primele trenuri care a intrat în țară, ianuarie-februarie 1990, eram și eu deja în acel tren și au început călătoriile spre țară și atunci a fost o nostalgie puternică.”
Europa Liberă: Spuneați la un moment dat că nu există realmente o emigrație, în sensul că te integrezi unde te duci, ci un soi de dezrădăcinare și că păstrezi undeva, în sufletul tău, rănile desprinderii de locul unde te-ai născut. De aceea vă reîntoarceți, de aceea ați mers la Gurile Dunării, de pildă, să vă documentați, un fel de Anabasis?
Cătălin Dorian Florescu: „Asta este una din legendele scrisului, scriitorii care spun „am exorcizat asta”, „a trebuit să scriu acest lucru ca să scap de el.” Dar presupun că există această stare de spirit și este posibil chiar în cazul meu să nu-l înțeleg, să nu înțeleg substratul acesta. De câte ori mă gândesc la trecut, am scris mult mai senin. Scrisul meu are o seninătate în el pe lângă dramele lor. De exemplu, cărțile “Vremea minunilor”, “Zaira” sunt cărți senin scrise, altele nu, în care nu văd traumatizarea mea personală. Deci, încerc să spun, de fapt, că este un scris genuin. Dorința de a povesti povestea vieții o împart cu mii de alți oameni care fac acest lucru, mulți scriitori celebri și mulți anonimi care nici nu știu să scrie. E un fluviu continuu al oamenilor care, de sute de mii de ani, povestesc viața altora: a tribului, a clanului, a familiei, în Brazilia - în pădurea tropicală, în Africa – în jurul focului sau marile nume literare de aici, la noi în Europa. Între noi fie vorba, deseori îmi plac cei care, ca bunicul meu, știu să povestească bine fără să scrie o mare-mare literatură prin asta, care de multe ori e intelectualizată și intelectualizantă și sterpă pentru mine. Deci, mă înclin cu drag în fața oamenilor simpli care își spun fără zorzoane povestea.”
Europa Liberă: Se poate spune că tema migrației este principală în opera dumneavoastră?
Cătălin Dorian Florescu: „Și eu sunt unul din aceștia care povestesc cu seninătate, dar concentrat, se pare, pe o anumită temă din biografia personală care e, într-adevăr, migrația. Ce înseamnă migrația? Ezit și evit într-o oarecare măsură să folosesc cuvântul, pentru că atunci ceilalți care nu au emigrat niciodată mă bagă într-o categorie: „A, ăsta-i scriitorul migranților și n-are nimica de-a face cu noi.” Eu, de obicei, spun altfel, spun că în cărțile mele, personajele sunt toate sub presiune, în pericol, pericolul de a-și pierde viața, pericolul de-a muri de foame, există atâta foamete în cărțile mele, războaie, sunt în pericol de a se dezumaniza și toate caută un loc în lume unde să spună, să poată spune că respiră, să poată spune: Aici îmi fac o casă. Așa cum se termină romanul „Iacob se hotărăște să iubească” cu fraza: Aici, la capătul lumii, voi face o casă. Și asta e mult mai amplu decât a vorbi, eu, dumneavoastră și încă un al treilea. Nu, problema asta e generală, fiecare trebuie să și-o pună...”
Europa Liberă: ...să-și construiască casa?
Cătălin Dorian Florescu: „Să-și construiască casa demn sau nedemn, unii și-au făcut casele nedemn, cu banii altora.”
Europa Liberă: Cum vă explicați emergența discursului antimigraționist în cultura română, în cultura politică, pe scena politică a României, discurs folosit acum ca propagandă politică electorală, naționalistă.
Cătălin Dorian Florescu:„Păi, e la modă! După ce a început Orban și Ungaria, polonezii și toți ceilalți, o frică de emigranți fără emigranți, nu? Ungaria este omogenă aproape total. Deci este o frică cultivată de partide de dreapta, în România de stânga, populiste care din asta își trag seva, din impulsurile cele mai joase și din fricile oamenilor. Cunoaștem povestea din secolul trecut foarte bine și văd că încă funcționează. Nu vom fi niciodată în siguranță că vulcanul nu va izbucni din nou. Pojghița civilizației este foarte subțire.”
Europa Liberă: Și totuși România a dat cei mai mulți emigranți după Siria, cel puțin din statisticile oficiale, pe timp de pace.
Cătălin Dorian Florescu: „Fără mare imigrație, pentru că nu cred că România are o foarte mare imigrație, sunt teme secundare, sunt lupte duse pe terenuri secundare, folosite de partide populiste, în cazul nostru de social-democrați pentru a evita temele principale care dor mult mai mult, sunt anumite teme care mobilizează emoțional oamenii și asta știe populismul din totdeauna, că este populistul austriac din Partidul Libertății, că este populistul francez din Frontul Național, ei știu că trebuie să creeze anumite probleme și că, prin repetare, le ancorează bine în persoane, chiar dacă, de fapt, nu e de mare urgență problema migranților cel puțin în Ungaria sau în Polonia, sau în România, cele câteva zeci sau sute care ar trebui să le ia românii... Am putea râde având în vedere ceea ce ați spus dumneavoastră că există două sau trei milioane de români în afară. Dar se apelează la instinctele cele mai joase, se creează o pseudo-coeziune națională și se aruncă praf în ochi, de fapt, în loc să te ocupi de adevăratele teme.”
Europa Liberă: Dar „este libertatea posibilă”, ca să vă citez, într-un astfel climat?
Cătălin Dorian Florescu: „Este posibilă, pentru că uitați-vă, totuși n-am avut încredere, dar m-a făcut mândru să văd că pe de-o parte țări ca Ungaria și Polonia au mers spre dreapta total, există câteva zeci de mii care ies pe stradă o dată-de două ori și acolo este o opoziția dezbinată, slabă, în fine, dar în România de doi ani de zile au ieșit sute de mii de oameni pe stradă și au reușit acuma, prin votul lor, să aducă oricum acestui partid de stânga PSD, o pierdere de 20 de procente.”
Europa Liberă: Cam așa!
Cătălin Dorian Florescu: „Care totuși, societatea civică a reușit să facă. Întotdeauna când vorbesc despre România, eu m-am obișnuit să vorbesc în ambivalențe: și una și alta e valabilă, 70 la sută din tineri vor să părăsească România, există un sentiment de Ohnmacht, cum să zic, de neputință pe care îl simt tot timpul și îl aud, sentimentul că ne învârtim sau se învârt în cerc și nu este în cerc niciodată și, pe de altă parte, totuși, uite, s-au mobilizat oamenii și au reușit ceva, e adevărat, cu ajutorul celor din afară, românilor din afară, dar totuși a funcționat. În timp ce alte țări…”
Europa Liberă: Ironia sorții că tocmai românii care chipurile ar fi în diaspora, ar fie emigranți sunt cei care au ajutat.
Cătălin Dorian Florescu: „Absolut, și totuși acest lucru a reușit poate pe o perioadă scurtă, nu pot să spun, dar a fost măcar o luminiță la capătul tunelului.”
Europa Liberă: Credeți că cei care diabolizează migranții, politicienii de pildă, ar trebui să vă citească romanele, să vadă care-i experiența sufletească a celui silit să plece departe deși ar vrea să rămână?
Cătălin Dorian Florescu: „Mi-ar face plăcere să fiu citit în general de români și nu numai de cei de la conducere. Cărțile mele nefiind complicate, au totuși o miză literară puternică, nu știu dacă cei de la conducere le-ar înțelege chiar așa.”
Europa Liberă: Măcar să le înțeleagă mesajul direct.
Cătălin Dorian Florescu: „Poate! Nu pot să spun exact dacă ei ar trebui să le citească și dacă le vor înțelege. Calitatea literaturii nu este imediată și nici Nutzen, cum se zice în germană - folosul ei, este cu totul altundeva miza: în limba, limbajul, pe temele pe care le folosesc. Oricare politician în România poate spune: Ia, dar dumneavoastră povestiți despre migrațiile de la 1900, ce ne interesează pe noi 1900, oricând se poate găsi cineva s-o spună. Literatura nu stă sub presiunea timpului, nu-i un articol dintr-un ziar. Își desfășoară puterea în fiecare cititor în parte, încetul cu încetul. Asta este puterea ei, să-și deschidă aripile în inima fiecăruia care o citește și care rezonează cu ea și empatizează.”
Europa Liberă: Vă considerați mai degrabă scriitor german care își povestește experiența românească sau un scriitor român care scrie întâmplător în germană?
Cătălin Dorian Florescu: „Amândouă! E foarte greu să te poziționezi aicea. Ce este particulă și ce este undă, nu? Cunoaștem asta din cuantică. Nu știu nici eu ce se sunt când mă opresc aici, dacă sunt particulă sau undă, amândouă lucruri pe care le-ați spus, după părerea mea sunt exacte, sunt scriitor de limbă germană pentru că scriu în germană, citesc în germană, m-am creat ca intelectual în spațiul german și totuși, pe de altă parte, am o mare atracție, o mare sensibilitate și… da, trebuie spus, iubire pentru meleagurile în care am crescut timp de 15 ani. Poveștile mele nu sunt ca ale colegilor mei germani, au un alt spirit, e o altă fereastră care se deschide și un alt vânt care bântuie prin ele și este un vânt mult mai latin, mult mai mediteranean, mai de altundeva, pe care colegii mei elvețieni sau germani nu-l au. Deci, există un spirit care este diferit, pe lângă tema care-i română. Deci, în cele din urmă trebuie spus că: Da! Sunt și un scriitor român.”
Europa Liberă: Adică sunteți un hibrid cum spuneați la început.
Cătălin Dorian Florescu: „Exact!”
Europa Liberă: Vă mulțumesc foarte mult!
Cătălin Dorian Florescu: „Cu plăcere!”
Facebook Forum