Linkuri accesibilitate

Fostul ambasador al SUA în România, Mark Gitenstein, un nou mandat în Comitetul Reprezentanților al Fondului Proprietatea


Mark Gitenstein a fost ambasadorul Statelor Unite la București în perioada 2009-2012
Mark Gitenstein a fost ambasadorul Statelor Unite la București în perioada 2009-2012

Fostul ambasador al Statelor Unite în România, Mark Gitenstein, a primit un nou mandat de trei ani în calitate de membru al Comitetului Reprezentanților din cadrul Fondului Proprietatea.

„Numirea dl. Mark Henry Gitenstein in calitate de membru al Comitetului Reprezentantilor, ca urmare a expirarii mandatului sau actual. Mandatul este valabil pentru o perioada de 3 (trei) ani si isi va produce efectele incepand cu 29 septembrie 2019, sub rezerva acceptarii mandatului de catre membrul nou numit”, este menționat în hotărârea Adunării Generale a Fondului Proprietatea.

Drept urmare, fostul ambasador al SUA la București va reprezenta interesele acţionarilor Fondului Proprietatea pe o perioadă de trei ani. În afară de Mark Gitenstein, a mai primit un mandat în Comitetul Reprezentanților și Florian Munteanu, mana­ging partner al unei companii de consultanţă financiară. Florian Munteanu a ocupat locul lăsat liber de Sorin Mîndruțescu, șeful Oracle, al cărui mandat expira la finalul lunii septembrie a decis să se retragă din funcție fiind implicat într-un dosar penal.

Comitetul Reprezentanților al Fondului Proprietatea este format din cinci membri. Mandatul celorlalți trei membri ai acestui organism expiră în 2021.

Comitetul Reprezentanților Fondului Proprietatea este un organism însărcinat cu supravegherea administrării activelor Fondului.

Fondul Proprietatea a fost creat în 2005, potrivit informațiilor de pe site-ul instituției, pentru a asigura resursele financiare necesare despăgubirii persoanelor expropriate în mod abuziv. În urma îndeplinirii unor etape strict determinate de lege, titularii drepturilor de despăgubire au devenit acționari ai Fondului Proprietatea. Despăgubirea a fost făcută în acţiuni reprezentând valoarea reală a imobilelor care nu s-au restituit în natură. Din 2011, Fondul Proprietatea este listat la Bursa de Valori București.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG