Premierul britanic Boris Johnson a anunţat că s-a ajuns la un „nou acord excelent" cu Uniunea Europeană în privința Brexit. Anunțul premierului britanic a venit cu câteva ore înainte de summitul european, la care agenda este dominată de condițiile în care Marea Britanie va părăsi Uniunea, potrivit Reuters.
Marea încercare pentru Boris Johnson va fi însă, după cum relatează BBC, acceptarea înțelegerii pe care a negociat-o premierul britanic în Camera Comunelor, din Parlamentul de la Londra.
„Avem un nou acord excelent care reia controlul", a transmis liderul conservator britanic, referindu-se la promisiunile făcute de tabăra „Leave", din care a făcut parte, la referendumul din iunie 2016, de a relua controlul asupra legislaţiei şi politicilor comerciale britanice.
Johnson a făcut apel totodată la deputaţii britanici să aprobe acest acord în cadrul unei şedinţe extraordinare, sâmbătă, pentru a se putea concentra apoi „asupra altor priorităţi cum sunt costul vieţii, sistemul de sănătate, criminalitatea şi mediul".
La rândul său, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a afirmat într-o scrisoare că va recomanda liderilor celor 27 să aprobe acest acord, adăugând că „este timpul" să se finalizeze procesul de divorţ şi să se treacă în cel mai scurt timp posibil la negocierilor consacrate viitorului parteneriat dintre UE şi Marea Britanie.
În schimb, partidul unionist nord-irlandez DUP, aliat în Parlamentul britanic al conservatorilor lui Johnson, şi-a reafirmat joi opoziţia faţă de acordul negociat între Londra şi UE, ceea ce face foarte nesigură adoptarea lui de către deputaţi.
Negociatorul-șef al UE pentru Brexit, Michele Barnier, a anunțat că înainte de ratificarea noului acord este nevoie și de un vot al Parlamentului European. Termenul limită pentru ratificarea acordului de către cele două părți este 31 octombrie, data programată pentru Brexit.
În cazul în care Boris Johnson nu obține aprobarea propriului Parlament, este posibilă o nouă amânare a ieșirii Marii Britanii din UE, în ianuarie 2020. BBC a dezvăluit, citând surse din Downing Street 10, reședința premierului britanic, că Johnson dorește un anunț al liderilor europeni din care să reiasă că o respingere a acordului în Parlamentul londonez înseamnă un Brexit fără nicio întârziere, ci la data stabilită, 31 octombrie. Încă de la preluarea puterii, în vara acestui an, Johnson a pledat pentru ieșirea lam sfârșitul lui octombrie din UE, cu sau fără un acord.
Liderul laburiștilor britanici, Jeremy Corbyn, de opoziție, s-a declarat dezamăgit de noile condiții ale acordului obținut de Boris Johnson, spunând că este „mai rău” decât cele anterioare, negociate de Theresa May, fostul premier conservator care a demisionat după ce mai multe voturi succesive ale Camerei Comunelor au considerat că este nesatisfăcătoare înțelegerea privind ieșirea din UE a Regatului Unit.
Prevederi ale acordului
- Regatul Unit va continua să se supună regulilor UE până la finalul anului 2020, posibil și mai târziu, pentru a permite ajustarea mediului de afaceri
- Marea Britanie ca plăti o sumă estimată de 39 de miliarde de lire, așa-numita „notă de plată pentru divorț”
- Drepturile cetățenilor europeni care trăiesc în Marea Britanie, ca și ale celor britanici care trăiesc în UE vor fi garantate
- Irlanda de Nord se va alinia regulilor pieței unice a UE
- Controversatul backstop a fost exclus din acord, pentru că prezenta temerea că teritoriul vamal britanic ar fi fost în mod nelimitat legat de UE
- Irlanda de Nord va rămâne parte a teritoriilor vamale britanice, astfel că va fi inclusă în viitoarele acorduri comerciale guvernamentale post-Brexit
Facebook Forum