Linkuri accesibilitate

Viorica Dăncilă îl provoacă pe Klaus Iohannis la o dezbatere față-n față


Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă nu au participat, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, la nicio dezbatere cu contracandidați
Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă nu au participat, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, la nicio dezbatere cu contracandidați

Viorica Dăncilă, președintele PSD, a anunțat că îi va trimite președintelui Iohannis o scrisoare în care îl provoacă la o confruntare electorală, în condițiile în care niciunul dintre cei doi competitori nu a acceptat să participe la confruntări cu ceilalți candidați în primul tur.

„Îl invit pe candidatul Klaus Iohannis la o dezbatere unu la unu, în care trebuie să vorbim în primul rând despre ce am realizat. (…) Eu cred că este important. Voi face și un demers oficial, îi voi trimite și o scrisoare. Azi-mâine trimit și scrisoarea, e normal să avem această confruntare, este o obligație pe care o avem față de români”, a declarat Dăncilă la sosirea la sediul PSD.

Dăncilă a mai spus și în ultima săptămână de dinaintea scrutinului de la 10 noiembrie că ar dori să participe la o dezbatere electorală „unu la unu” cu Klaus Iohannis, ironizându-l pe actualul președinte, clasat primul în intențiile de vot, că „poate veni în fustă”, în vreme ce ea va veni în pantaloni.

Klaus Iohannis a evitat orice întâlnire până acum cu contracandidații săi din cursa pentru Cotroceni, fiindu-i deja cunoscută reticența de a-și întâlni contracandidații. La alegerile prezidențiale din 2014, Klaus Iohannis a participat la două întruniri cu Victor Ponta, candidatul de atunci al PSD.

Klaus Iohannis este distant în relațiile cu presa, iar în cei cinci ani de mandat la Palatul Cotroceni a acordat doar trei interviuri - unul actualului prim-vicepreședinte al PNL Rareș Bogdan, un susținător al său pe vremea când era jurnalist, și alte două, la TVR. În campanie nu a participat la nicio emisiune electorală a vreunei televiziuni sau la dezbaterea postului de radio Europa FM.

De cealaltă parte, Viorica Dăncilă. Nu a participat la nicio confruntare și, pe parcursul mandatului său de șefă a Guvernului, a oferit interviuri exclusiv celor două posturi de televiziune apropiate de PSD, A3 și RTV. Dăncilă însă a mers la TVR la o emisiune electorală, unde, într-un dialog relaxat, printre altele a jucat și ping pong.

O dezbatere televizată a candidaților în turul al doilea s-ar bucura, cel mai probabil, de interesul opiniei publice, așa cum s-a petrecut încă din 1990 cu confruntările finale ale candidaților.

În cei 30 de ani de postcomunism, doar în anul 2000, în turul al doilea, cei doi politiciani calificați, Ion Iliescu și Corneliu Vadim Tudor, nu au participat la o dezbatere față-n față. Pe atunci, Ion Iliescu a refuzat să-l confrunte pe liderul populist și extremist, lider al PRM, care îl atacase de-a lungul timpului, folosind și limbaj suburban.

Revenind la anul 2019, este de remarcat că ambii candidați s-au axat pe ieșiri în țară, la reuniuni organizate de PNL și PSD, în cerc închis, doar cu militanți și susținători. S-au axat, de asemenea, pe publicitatea electorală outdoor, pe rețelele sociale și pe siturile unor publicații care i-au susținut pe fiecare în parte. Europa Liberă s-a documentat despre cât au plătit pentru panotajul stradadal fiecare dintre candidați, Viorica Dăncilă fiind cea mai cheltuitoare la acest capitol, depășind cu câteva sute de mii de euro suma de 1 milion de euro, în vreme ce Klaus Iohannis s-a încadrat într-un milion de euro. Despre cât au cheltuit candidații la prezidențiale pe publicitate pe facebook și prin cine au promovat sloganurile electorale, aflați aici

Cerrere solicitare

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG