Linkuri accesibilitate

(Corona)virusul comerțului, cum Europa îl „cocoloșește” pe sârbul Vučić și eutanasia, „moartea blândă” în Germania. Revista presei europene


Moartea, ieri, a primului francez, în vârstă de 60 de ani, e îngrijorătoare prin aceea că el nu călătorise recent și nu fusese in nicio zonă de risc.

Le Monde detalia încă de ieri primul caz de deces în Franța cauzat de coronavirus (numărul cu data de astăzi din Le Monde a apărut în realitate ieri după-amiază). O altă persoană decedată anterior în Franța, în urmă cu două săptămâni, era în realitate un turist chinez în vârstă de 80 de ani.

În Italia, La Repubblica dă cuvântul eurodeputatului Pietro Bartolo, care se află la Bruxelles și care a decis să urmeze recomandarea autorităților parlamentului european, acestea cerând deputaților ce provin din zone de risc să nu mai meargă la birou sau să intre în clădire.

Parlamentul European nu lucrează, oricum, în această săptămână, însă va fi interesant de văzut ce se va întâmpla săptămâna viitoare, mai ales că însuși președintele Parlamentului, David Sassoli, este italian. La Stampa precizează că europarlamentarii italieni, sau cei care au călătorit în China, Coreea sau Iran, sunt «sfătuiți» să se izoleze singuri 14 zile și să lucreze de acasă.

Corriere della Sera oferă date despre cele câteva spectaculoase vindecări, la Roma, printre care un cuplu de chinezi: vindecările s-au produs grație unui medicament anti-Ebola, grava maladie infecțioasă din Africa, medicament fabricat în SUA.

La Bruxelles, Le Soir informează că Arabia Saudită a decis să interzică intrarea în țară a pelerinilor veniți din țările in care au fost constatate cazuri, în schimb în Franța autoritățile au lăsat să se deruleze, la Lyon, meciul OL-Juventus s-a ținut miercuri seara (Lyon a câștigat), iar astăzi Le Figaro scrie admirativ despre felul în care a fost evitată psihoza, permițându-se participarea la meci a aproape 3.000 de suporteri sosiți special din Italia.

Politico subliniază în schimb că au trecut 21 de zile de când Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a lansat un apel de recoltare de fonduri pentru campania de combatere a epidemiei, sperând să strângă 675 de milioane de dolari, dar trei săptămâni mai târziu OMS n-a strâns decât 1,4 milioane.

(Corona)virusul comerțului

Tot în Franța, săptămânalul politico-satiric Le Canard enchaîné constată, în numărul său de săptămâna aceasta (doar în ediția pe hârtie), că prețul măștilor a urcat deja vertiginos.

Ministerul Sănătății a calculat ca pentru a echipa toți funcționarii publici, de la cadre didactice la polițiști, ar trebui 200 milioane măști in următoarele trei luni. O asemenea mască poate fi folosită doar vreme de maximum trei ore. In Franța, posibilitatea de a le fabrica e de cel mult 40 milioane unități pe lună, așa că restul ar trebui cumpărate din străinătate.

Un distribuitor francez care aprovizionează spitalele franceze și-a triplat prețul măștilor în decursul a numai două săptămâni, intre 20 ianuarie si 4 februarie, scrie Le Canard.

Aleksandar Vučić, the not so gentle giant

In numărul sau pentru luna martie, care e disponibil deja in chioșcuri, revista lunară de studii politice si sociale Le Monde Diplomatique are o analiză despre Autocratul sârb pe care Bruxelles il cocoloșește (dorlote). E vorba de președintele naționalist al Serbiei Aleksandar Vučić.

Vučić e sprijinit atât de Rusia, câte si de SUA si UE. Sprijinul lui Putin este, de altfel, pentru el un soi de „roată de rezervă” politică, cu care mai degrabă îi șantajează pe europeni.

Născut în 1971, foarte inteligent și foarte înalt de talie (are doi metri), Aleksandar Vučić a ieșit din partidul extremist al criminalului de război Vojislav Šešelj, înainte de a fi numit de către Miloșevici ministrul propagandei.

Le Monde Diplomatique îl citează pe Aleksandar Vučić cu înfiorătoare declarații trecute, precum, pe 20 iulie 1995, de la tribuna parlamentului din Belgrad: „Pentru fiecare sârb ucis, o să omorâm 100 de musulmani.”

Asta se petrecea la câteva zile numai după masacrul de la Srebrenica, în Bosnia, unde sârbii tocmai măcelăriseră circa 8.000 de bărbați și tineri musulmani.

Masacrul a fost considerat un genocid de către Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie, însă Europa consideră azi, scrie Le Monde Diplo, că Vučić e un garant al stabilității în zonă, iar UE a început negocierile de aderare cu Serbia.

Vučić este de altfel cel care și l-a luat consilier pe Victor Ponta, căruia i-a acordat cetățenia sârbă, în vreme ce Serbia i-a acordat azilul fugarului român Sebastian Ghiță.

Eutanasia, „moartea blândă” în Germania

În sfârșit (fără niciun joc de cuvinte), în Germania, Curtea Constituțională de la Karlsruhe a dat un important verdict, răsturnând o lege anterioară, din 2015, care interzicea eutananasia, sau participarea la moartea asistată. Acea lege, afirmă judecătorii federali, era contrară constituției. Süddeutsche Zeitung analizează implicațiile acestui verdict care scoate din ilegalitate eutanasia, „moartea blândă” sau „moartea bună”. Belgia, Olanda si Luxemburgul, primele pe planetă, au codificat deja dreptul de a muri in mod demn. In aceste tari, orice bolnav incurabil care, conform avizului medicilor, trece prin suferinte insuportabile, fara a exista posibilitatea unei ameliorari, poate cere sa fie eutanasiat.

Altfel zis: sa moară demn, înconjurat de ai săi. Acea lege din Belgia, Olanda si Luxemburg este însă criticata in alte pârți ale Europei, in special in sudul ultracatolic.

Germania este o țară în care, în funcție de landuri, religia joacă încă un rol important. Landul foarte catolic Bavaria, de pildă, are și astăzi (precum Italia) un concordat cu Vaticanul. Frankfurter Algemeine Zeitung a solicitat astfel opinia episcopului de Mainz Peter Kohlgraf, care, ca înalt prelat catolic, nu poate aproba. El spune: muribunzii ar trebui să moară în mâinile unui om, iar nu datorită lor (an der Hand eines Menschen sterben und nicht durch sie).

Asta amintește cum în Italia s-a ajuns, în 2009, la o criza constituțională in cazul Eluanei, femeia decedata atunci dupa ce fusese ținută in mod artificial in comă vreme de 17 ani. Pe cand avea doar 20 de ani, Eluana a facut un grav accident de automobil, care a transformat-o într-o legumă umană. In 2009, părinții Eluanei au cerut oprirea dispozitivului medical prin care această ființă era menținută intr-o forma de viață vegetativă. Atât părinții, cat si medicii au aratat ca leziunile creierului Eluanei erau ireversibile si ca respectiva planta umana trebuia eutanasiată.

Premierul de atunci, însă, Silvio Berlusconi, dupa consultari cu Vaticanul, nu doar că a emis pe dată un decret care interzicea eutanasierea acelei persoane incurabile, dar a adăugat un comentariu propriu, spunand: „Eluana nu trebuie sa moară, câtă vreme mai poate face copii!”...

O atitudine total opusa celei din Belgia, unde marele scriitor Hugo Claus, atins de Alzheimer, alesese exact în același an să fie eutanasiat, ceea ce s-a și întâmplat. Europa apare astfel divizată până și în moarte.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG