Rusia este enervată de reacțiile liderilor europeni, care invadează discursiv Belarusul, o țară pe care Moscova o consideră parte a străinătății sale apropiate și pe care va încerca să o păstreze cu orice preț în sfera ei de influență, inventând la nevoie o enclavă, un conflict care poate fi înghețat pe termen lung.
În acest fel, Belarus va deveni un stat captiv, la fel ca R. Moldova, Georgia, Ucraina.
Un alt scenariu sugerează că Rusia ar putea să atingă două obiective dintr-o lovitură, punând pe butuci Belarus și încercând provocarea unei reacții a NATO în Lituania, terenul cel mai vulnerabil al Alianței, pe fondul începerii unui nou exercițiu militar ruso-belarus.
Rusia jonglează cu geografia pentru a-și păstra controlul asupra fostului său imperiu și își folosește resursele pentru a cumpăra favoruri și a șantaja. Frontierele ei se extind sub privirile surprinse și neputincioase ale marilor cancelarii occidentale, fiindcă Rusia pare aibă pregătite scenarii pentru toate crizele din străinătatea apropiată și nu numai.
Mai mult, liderii europeni îl roagă pe Vladimir Putin să intervină pe lângă președintele belarus, Aleksandr Lukașenka pentru a „favoriza liniștirea și dialogul”, după cum s-a exprimat liderul francez, Emmanuel Macron.
Bătrânul, cum îi spun belarușii lui Lukașenka, sătui să-l vadă în fruntea țării de mai bine de un sfert de secol, este acuzat că a furat scrutinul din 9 august în care a fost reales cu peste 80% din voturile exprimate și că a comandat represiunea dură a protestelor din ultimele două săptămâni.
Rusiei i se recunoaște implict protectoratul asupra Belarusului, odată cu telefoanele primite de liderul de la Kremlin, care firește că nu e străin de ceea ce se întâmplă în această țară fără ieșire la mare și fără resurse, cu peste 9 milioane de locuitori, care până în 1990 a cunoscut doar efemer independența și unde rusa este alături de belarusă, limbă de stat.
După summit-ul european, în care UE declară că nu recunoaște alegerile din Belarus și amenință cu sancțiuni împotriva elitei politice de la Minsk, șeful Consiliului European, Charles Michel, a vorbit cu Vladimir Putin. Președintele rus i-a comunicat că orice presiune asupra conducerii din Belarus sau amestec extern în afacerile interne sunt contraproductive.
Mult mai direct, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, susține că declarațiile venite dinspre Occident în legătură cu ceea ce se întâmplă în Belarus nu sunt despre drepturile omului sau democrație, ci doar despre geopolitică. Lavrov a mai adăugat apăsat că Rusia este „îngrijorată” nu doar de „amestecul” venit din afara, ci și de încercările de a le „impune” belurușilor „ordinea pe care actorii externi o consideră adecvată”:
„Belarusul nu se va lăsa manevrat de cei care au nevoie de el doar pentru a domina acest spaţiu geopolitic şi a promova logica distructivă a alegerii între Europa şi Rusia''
Menținerea acestei țări pe orbita rusească este importantă nu doar din punct de vedere simbolic, ci mai cu seamă strategic, fiindcă la intersecția graniței Belarusului cu Polonia și Lituania este punctul cel mai nevralgic al NATO și de aici începe Coridorul Suwalki, după cum apare în documentele NATO din 2014 încoace.
În caz de conflict, Rusia ar fi interesată să captureze această fâșie lungă de circa 100 de kilometri, care face legătura între Belarus și Kaliningrad, exclava rusească bine înarmată de la malul Mării Baltice.
Un astfel de scenariu ar izola cele trei state baltice, Lituania, Letonia și Estonia de restul țărilor Alianței Nord Atlantice și ar securiza Coridorul Suwalki împotriva forțelor NATO. Această zonă este probabil cea mai militarizată dintre cele care delimitează granița NATO de Rusia.
Rusia și Belarus fac mereu exerciții comune în zonă și chiar în aceste zile are loc unul dintre ele . Eduward Lucas descrie în „Joc dublu. Spionii, minciunile și mistificările Rusiei în Occident” (Humanitas, 2018) cum în 2009, Belarus și Rusia au condus manevrele Lagoda și Zapapd-og, care exersau o invazie în Lituania, exact pe linia Suwalki:
„Exercițiul nu a fost apărare, ci de agresiune. Cele două armate însumînd circa 20.000 de oameni care au exersat cum să izoleze statele baltice de restul Europei, să le invadeze și să le ocupe. În cazul unui ajutor din partea altor țări NATO, exercițiul arăta că Rusia ar răspunde prin folosirea armelor nucleare tactice. Acest antrenament a fost urmat de un alt exercițiu al Forțelor de Rachete Strtegice (custozii principalului său arsenal nuclear), în care ținta a fost Varșovia”
La militarizarea culoarului Suwalki au contribuit ambele părți, Rusia, prin armele sofisticate pe care le-a masat în Kaliningrad plus bazele militare din Belarus, NATO, prin trupele pe care le-a dizlocat în Polonia și țările blatice.
În ultimii ani, Lukașenka a încercat să țină în echilibru poziția Belarusului, între Rusia și Occident, răzvrătirea lui a început prin nerecunoașterea anexării Crimeii.
În ultimii cinci ani, o serie de lideri din vest au aterizat la Minsk, anul acesta chiar șeful Departamentului de Stat al SUA, Mike Pompeo, a fost acolo pentru „normalizarea” relațiilor între cele două țări și pentru a-i oferi petrol și gaz, care ar fi, însă, prea scumpe pentur Belarus din cauza transportului.
2019 a devenit cel mai fragil an în relațiile dintre Moscova și Minsk: Lukașenka a refuzat instalarea unei baze aeriene militare rusești, pentru care exista deja infrasturctura, Putin a vrut să pună în practică Acordul din 1999, semnat pe vremea lui Elțîn, în care se prevedea unirea dintre Rusia și Belarus, dar liderul de la Minsk a refuzat.
În 1999, pe vremea în care poziția lui Elțîn era extrem de slabă, Lukașenka și-a imaginat că ar putea deveni președintele acestui Anschluss. Pedeapsa pentru acest refuz a venit imediat și Rusia nu i-a mai dat prețuri preferențiale pentru hidrocarburile pe care Belarusul le vindea mai departe și păstra diferența,
Apoi, cu două luni înainte de prezidențiale, a fost arestat opozantul lui Lukașenka, fostul șef al unei filiale a gigantului rus Gazprom, Viktor Babariko, iar o lună mai târziu au fost reținuți 33 de ruși din grupul Wagner, prezentați ca mercenari în solda Kremlinului, care ar fi avut rolul de a organiza o lovitură de stat armată la Minsk. Cu toate acestea, Vladimir Putin l-a felicitat pe Aleksandr Lukașenka pentru câștigarea alegerilor:
„Contez pe faptul că acțiunea dumneavoastră în fruntea statului va permite viitoarea dezvoltare a relațiilor ruso-belaruse reciproc avantajoase”.
Rusia are nevoie de un lider binevoitor la Minsk, așa cum a fost multă vreme Lukașenka, și încearcă să rezolve lucrurile în așa fel încât Belarus să nu devină o nouă Ucraină.
Kremlinul era incomodat de mai multă vreme de președintele Belarus și nu e încă prea clar ce plan are, dar e greu de crezut că-și va abandona poziția agresivă din capul culoarului Suwalki sau infrastructura militară din Belarus, care presupune inclusiv un radar pentru depistarea țintelor situate la mare distanță, centrulul Vileyka de telecomunicații pe distanțe mari cu submarine atomice care patrulează în oceanele Atlantic, Indian și Pacific, stația radar „Volga" din zona Baranovici, care face parte din sistemul rusesc de avertizare a atacului cu rachete.
În 2006, Belarus și Rusia au semnat un acord de unificare a sistemului de apărare, militarii belaruși sunt înarmați cu echipament rusesc, iar mulți ofițeri din Belarus au fost pregătiți în Rusia, ceea ce ar putea ușura scenariul cel mai dur, descris de Leon Aron, directorul de departamentului de studii rusești de la American Enterprise Institute, pe baza unei previziuni mai vechi :
„Combinarea unui raid în Lituania cu o intervenție în Belarus i-ar da lui Putin șansa să rezolve mai multe probleme deodată. Ar înlătura amenințarea unui regim pro-occidental la Minsk, ar băga frica în ruși, dar în același timp i-ar face și să exulte de patriotism, cum s-a întâmplat și în 2014 ,la anexarea Crimeii și ,poate cel mai important, pentru Putin personal ar fi că s-ar răzbuna pentru căderea Uniunii Sovietice, umilind și rănind NATO”
Toate acestea s-ar putea întâmpla cu ocazia exercițiilor comune care au loc în această perioadă, fără să producă pagube în Lituania: doar o intrare scurtă pe teriotriul acestei țări, o provocare, pentru a testa capacitatea de reacție a Alianței, care în 2007, când Estonia a fost paralizată în urma unui atac cibernetic, nu a ridicat niciun deget pentru apărarea micii republici baltice.
Deocamdată Rusia stă și observă, iar acest scenariu negru, care s-ar putea sfârși mai dramatic decât și-au imaginat cei de la Centrul de Analiză Politică Europeană este suspendat.
Implicarea neclară a mercenarilor din trupele Wagner, protestele unde oamenii nu îi apaludă pe reprezentanții opoziției, enervarea Rusiei în fața declarațiilor venite din UE și mai ales nevoia Occidentului de a se alia cu Moscova în fața Chinei complică lucrurile mai mult decât în cazul celorlalte revoluții colorate.
