Diplomații din Lituania și din alte state membre ale UE, printre care și România, au sosit miercuri la apartamentul laureatei Premiului Nobel pentru literatură din Belarus, Svetlana Alexievici, pentru a împiedica arestarea ei.
Scriitoarea a făcut apel la susținători, în care a arătat că este hărțuită cu bătăi la ușă și telefoane, în contextul în care fusese chemată de autoritățile care investighează activitatea Consiliului de Coordonare al opoziției. „Nu mai e nimeni”, a spus Alexievici, referindu-se la dispariția membrilor Consiliului, fie izgoniți din țară, fie arestați.
„Am primit [informații] că persoane necunoscute sună la interfonul apartamentului ei, probabil reprezentanți ai securității sau ai poliției", a declarat miercuri ambasadorul Lituaniei în Belarus, Andrius Pulokas, pentru BNS, transmite radiodifuzorul public lituanian.
„Așa am decis [...] că se află sub amenințarea detenției, deoarece Svetlana Alexievici este ultimul membru al Consiliului de coordonare care nu este reținut sau nu a părăsit Belarusul", a spus el.
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a anunțat că ambasadorul român, Viorel Moșanu, s-a aflat la locuința Svetlanei Alexievici. „Cerem Belarus să înceteze hărțuirea (scriitoarei)”, a scris șeful diplomației române pe twitter
Și ministrul suedez de externe a vorbit despre descinderea diplomaților europeni acasă la Alexievici.
„Hărțuirile, arestările și exilul forțat al opoziției din Belarus reprezintă o încălcare gravă a protestelor pașnice de către regimul din Belarus. Mă bucur să împărtășesc această fotografie făcută cu puțin timp în urmă la Minsk cu Svetlana Alexievici, înconjurată de diplomați europeni, inclusiv de un diplomat suedez.”
Alexievici este membră a prezidiului Consiliului de coordonare al opoziției belaruse. Ea a fost convocată la Comitetul de Investigații din Belarus pe 26 august, unde a refuzat să depună mărturie în dosarul penal lansat de regimul Lukașenka împotriva Consiliului de coordonare al opoziției.
În prezent, majoritatea membrilor prezidiului Consiliului de coordonare sunt fie reținuți, fie au fost obligați să părăsească Belarusul.
„Încălcările brutale ale drepturilor omului, din păcate, continuă în Belarus. Svetlana # Alexievici, câștigătoare a Premiului Nobel, amenințată cu detenția. Alți membri ai Consiliului de Coordonare sunt fie reținuți, fie deportați. Comunitatea internațională nu poate rămâne tăcută!" , spune președintele lituanian Gitanas Nausėda, miercuri, pe Twitter.
Apelul Laureatei Nobel pentru literatură
Înainte de descinderea diplomaților europeni, în fața blocului unde locuiește laureata Premiului Nobel s-au adunat zeci de oameni care vor să îi ia apărarea în cazul în care forțele fidele autorităților de la Minsk încearcă s-o rețină.
Cu toții au răspuns apelului lui Alexievici, care a scris astăzi pe siteul PEN Club următorul mesaj.
„N-a mai rămas nimeni dintre prietenii mei, colegi din cadrul Consiliului de Coordonare. Toți sunt la închisoare sau au fost izgoniți din țară. Astăzi l-au luat pe ultimul, pe Maxim Znak.
Mai întâi ne-au furat țara, acum îi răpesc pe cei mai buni dintre noi. Dar în locul celor pe care i-au smuls dintre noi vor veni alții, vor fi cu sutele. O țară întreagă s-a revoltat , nu doar un Consiliu de Coordonare. Vreau să repet ce am spus mereu - noi nu am pregătit o lovitură de stat. Nu am vrut să rupem țara în două. Am vrut începerea unui dialog în societate. Lukașenko spune că nu vorbește cu strada, cu sutele de mii de oameni care merg(la proteste n.r.) în fiecare duminică, în fiecare zi. Asta nu e strada. E poporul.
Oamenii ies în stradă cu copii mici pentru că sunt încrezători în victorie.
Și mai vreau să mă adresez intelighenției ruse, cum i se spune după vechiul obicei. De ce tăceți? Ne susțin doar câteva voci. De ce tăceți când vedeți cum e călcat în picioare un popor mic și mândru? Suntem, încă, frații voștri.
Iar poporului meu vreau să-i spun: te iubesc și sunt mândră de tine!
Uite, iar îmi sună un necunoscut la ușă...”, a scris laureata Premiului Nobel pentru Literatură.
Ce s-a întâmplat cu Maxim Znak
Avocatul fostului candidat la alegerile prezidențiale, Viktor Babariko, urma să participe, miercuri, la o ședință online, unde nu a reușit să intre. Când un coleg l-a sunat, Znak a răspuns și a spus că a venit cineva, după care a închis. A urmat un mesaj trimis unui grup de pe telefonul lui Znak cu cuvântul „măști”, potrivit unui activist de la Minsk, citat de BBC. Se pare că este o referire la măștile pe care le poartă pe față serviciile de securitate din Belarus, care acționează la comanda lui Alexandr Lukașenka. Ulterior, avocatul a fost văzut flancat de oameni care purtau măști și haine civile.