Povestea Sf. Andrei, apostolul românilor. Când s-a aflat la Dunăre & Marea Neagră

Sfântul Apostol Andrei – ocrotitorul României

• În anul 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca ziua Sfântului Apostol Andrei să fie însemnată în calendarul bisericesc cu cruce roşie, semn de mare sărbătoare.
• În 1997, Sfântul Andrei a fost proclamat Ocrotitorul României.
• Ziua prăznuirii sale a devenit sărbătoare naţională bisericească, ca urmare a Hotărârii Sfântului Sinod din 14 noiembrie 2001.
• În 2011, la propunerea Sfântului Sinod, autorităţile române au declarat ziua de 30 noiembrie, sărbătoare legală nelucrătoare.

Cine este Sfântul Andrei. Primele referințe

Potrivit textelor biblice, Sf. Apostol Andrei a fost fratele Sf. Petru, fii ai pescarului Iona şi viitori apostoli ai lui Iisus Hristos. Erau originari din Betsaida, localitate situată pe ţărmul Lacului Ghenizaret (Marea Galileii), din provincia Galileea, în nordul Palestinei, aflată sub ocupație romană.

Aveau aceeași ocupație ca tatăl lor, erau pescari. Aveau o casă în Capernaum, în apropiere de locul de baștină. Sfântul Andrei s-a numărat printre ucenicii Sfântului Ioan Botezătorul, de la care a auzit cuvintele „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” în momentul botezului lui Iisus.

Tradiția bisericii primare (cea care a precedat recunoșterea creștinismului ca religie, în 325 î.Hr., înaintea rupturii dintre catolici și ortodocși în 1054 d.Hr.), spune că Sf. Andrei a fost şi el martor, alături de alţi ucenici, la botezul lui Iisus.

Toate acestea au fost explicate pentru Europa Liberă de preotul Mihail Săsăujan, profesor de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din București.

Bucuria de a-l fi întâlnit pe Iisus l-a făcut pe Andrei să exclame în faţa fratelui său, Simon Petru, că l-a găsit „pe Mesia, care se tâlcuieşte Hristos”, cel așteptat de generații de poporul evreu. Prin urmare, potrivit Evangheliei, Andrei este cel care l-a dus pe fratele său, Petru, la Iisus.

Profilul uman al Sf. Andrei. Ce spun teologii și cărturarii

Chemarea Sfântului Andrei la apostolat este relatată de evangheliștii Matei şi Marcu.

„Pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El” (Matei 4; 18-23).

O altă carte biblică, Faptele Apostolilor, îl pomenește pe Sfântul Andrei alături de ceilalţi apostoli și ucenici într-un episod petrecut după Înălţare, când aceștia s-au întors la Ierusalim ca să fie alături de Fecioara Maria, mama Celui Răstignit.

Momentul alegerii lui Andrei ca apostol este de natură a releva caracterul profund uman al celui care va deveni apostol și sfânt. Iisus i-a găsit pe cei doi frați, Andrei şi Petru, la pescuit, adică la muncă.

„Dumnezeu nu alege apostoli dintre leneşi, care-şi parazitează familia şi societatea, ci face sfinţi din cei care se ostenesc cinstit, aducând hrană pe masa familiei şi stabilitate socială. Asta spune mult despre caracterul lui Andrei, ulterior sfânt şi apostol, care ne-a şi creştinat ca popor. Munca duhovnicească, de a pescui sufletele oamenilor pentru Împărăţia lui Dumnezeu, începe cu banala osteneala cotidiană. Andrei era om al acţiunii, dur, neşovăitor şi călit în greaua îndeletnicire de pescar, calităţi care-i vor servi în misiunea complicată care îl aştepta”, explică preotul și jurnalistul Paul Palencsar.

Reacţia lui Andrei şi Petru la îndemnul lui Iisus „este extraordinară, relevând setea de Dumnezeu a celor doi. 'Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni.'(Matei 4; 19). Cu alte cuvinte, Iisus le promite un sens mai mare decât cel al umplerii propriilor burţi cu peşte, anume acela de a câştiga hrana şi viaţa veşnică, pentru ei şi întreaga omenire. Întâlnirea cu Dumnezeu a însemnat pentru Andrei spargerea orizontului mic și egoist în care trăia. Pescarul de peşti începea să trăiască pentru alţii, să înveţe ce e dragostea, devenind pescar de oameni”, explică preotul. „Iar ei, îndată au lăsând mrejele, au mers după el.”

Așadar, Andrei, „un pescar sărac şi analfabet, într-o secundă, lasă totul şi pleacă după un străin. Barcă, mreje, casă, familie, toate pălesc pe lângă atracţia irezistibilă pe care o simţea pentru Iisus. El nu s-a întrebat dacă Cel care-i face chemarea este, poate, un impostor, un nebun. Andrei, deşi simplu şi neînvăţat, avea ceea ce marii intelectuali din Ierusalim nu aveau: capacitatea de a-l recunoaşte pe Dumnezeu oriunde şi oricând. Andrei l-a urmat pe Iisus îndată, iar fariseii şi cărturarii L-au ucis, pe cruce. Două atitudini profund diferite. Iată de ce Hristos a decis că Andrei trebuie să fie primul chemat la apostolat şi sfinţenie: merita. Acel „îndată” înseamnă instantaneu. Andrei şi Petru nu au stat pe gânduri măcar o clipă. Nu au negociat cu ei înşişi sau cu Dumnezeu. Brusc, s-au rupt de viaţa lor şi au plecat, fără să-L întrebe pe Iisus unde-i duce, dacă vor avea ce să mănânce şi unde să doarmă, ori dacă vor primi asigurări sociale şi salarii fabuloase. Doar L-au urmat pe Dumnezeu, simţind că dacă nu o fac vieţile lor nu vor mai avea sens. Vor fi săraci şi goi pe dinăuntru”, explică preotul.

Pentru fostul ministru al Culturii, Theodor Paleologu, trăsătura definitorie a Apostolului Andrei este discreția.

„Are această anterioritate, este de la început acolo. Este Primul Chemat, el și cu Petru, adică este primul dintre discipolii lui Isus, așa cum se spune în Evanghelia lui Ioan. (...) Nu apare la fel de mult în Evanghelie, ca Petru sau ca Toma sau Matei. Nu este o celebritate. Nu există un eveniment care să se raporteze la el. (...) Andrei e caracterizat de o anumită discreție, am putea spune. Este și el martirizat și reprezentat cu crucea Sfântului Andrei, care este diferită (crucea seamană cu un X răsturnat, cea cu care este semnalată calea ferată -n.r.). Și britanicii au o tradiție legată de Sfântul Andrei. Scoțienii îl revendică pe Sfântul Andrei. Trebuie reținut că multe dintre credințele noastre sunt împărtășite de alte popoare. Adică, găsești credințe, practici similare în alte țări. Mie asta mi se pare că nu reduce cu nimic importanța tradițiilor noastre, numai că trebuie să o vedem dintr-o perspectivă mult mai largă, să nu avem impresia că suntem numai noi, că avem „contract” doar noi cu Sfântul Andrei”, mai spune Theodor Paleologu.

Itinerariul misionar. Referințe. Legătura cu sciții și tracii

Tot profesorul Săsăujan este cel care a refăcut pentru Europa Liberă traseul misionar al Sfântului Andrei și referințele care îi atestă prezența în zona Mării Negre.

• Sinodul de la Ierusalim (49-50) a marcat trecerea de la activitatea misionară a Sfinţilor Apostoli desfăşurată în mediul iudaic siro-palestinian, la propovăduirea Evangheliei către celelalte popoare
• Ipolit Romanul (†235), contemporan cu Origen († 256), transmite informaţia potrivit căreia „Andrei a vestit [Evanghelia] sciţilor şi tracilor. El a fost răstignit la Patras, în Achaia, fiind legat în picioare de un măslin şi este înmormântat acolo.”
• Istoricul Eusebiu de Cezareea (†339/340), menţionează în lucrarea sa, Istoria bisericească, începutul activităţii misionare a Sfinţilor Apostoli, făcând referire şi la Sfântul Apostol Andrei: „Când Sfinţii Apostoli şi ucenici ai Mântuitorului nostru s-au răspândit peste întreg pământul, lui Toma, după spusele Tradiţiei i-a căzut la sorţi ţara parţilor, lui Andrei - Sciția, lui Ioan - Asia, unde şi-a petrecut toată viaţa până ce a murit în Efes. Petru a predicat iudeilor împrăştiaţi în Pont, Galatia, Bitinia, Capadochia şi Asia... Ce să mai spun de Pavel, care, după ce a predicat Evanghelia lui Hristos de la Ierusalim până în părţile Iliriei, a suferit martiriul la Roma sub Nero? Acestea - afirmă Eusebiu de Cezareeea - sunt spuse întocmai de Origen, în cartea a treia a Comentariilor sale la Facere”.
• Activitatea misionară a Sfântului Apostol Andrei în Sciţia este menţionată şi în cel mai vechi calendar al goţilor nord-dunăreni, redactat la sfârşitul secolului al IV-lea în Tracia: La 29 noiembrie este menţiunea: Andriins apaustaulus. [Se face pomenirea Sfântului Apostol Andrei]. Ulterior, această tradiţie bisericească a fost menţionată adeseori, în scrierile bizantine. Epifanie Monahul (sec. IX) afirmă că „luându-şi ucenicii, (Andrei) a mers în Phrygia Pacatiana din Laodiceea şi de aici a plecat în Mysia (Moesia) la Odysopolis de astăzi. Şi după câteva zile, a hirotonit lor ca episcop pe Apion”.
• În Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae (sec. X) găsim informaţia că: „lui Andrei, celui dintâi chemat, i-au căzut la sorţi Bitinia, părţile Pontului Euxin şi ale Propontidei cu cetăţile Chalcedon şi Bizanţ, Macedonia, Tracia şi regiunile care se întind până la Dunăre, Thessalia, Elada, Achaia şi cetăţile Amissos, Trapezunt, Heracleea şi Amastris”.
• Nikephoros Kallistos Xantopoulos (1256-1335) menţionează că Sf. Andrei „a plecat în ţara care se cheamă a antropofagilor sau pustiul Sciţilor, la Pontul Euxin, de ambele părţi, atât în regiunile de Nord, cât şi de Sud”.
• Martirologiile istorice occidentale menţionează, şi ele, activitatea misionară a Sfântului Apostol Andrei. Florus din Lyon († 860) menţionează cetatea Patras, din provincia Achaia, unde „se sărbătoreşte trecerea la cele veşnice a Sfântului Apostol Andrei, care a predicat în Sciția. Sfintele sale moaşte au fost mutate la Constantinopol în al douăzecilea an de domnie al împăratului Constanţius”.
• Rabanus Maurus († 856) menţionează „trecerea la cele veşnice a Sfântului Apostol Andrei, care se tâlcuieşte bărbatul sau frumosul, fratele lui Petru. Acesta a propovăduit în Sciția și Achaia, iar acolo în cetatea Patras a murit răstignit pe cruce”.
• Usuard (†875) atestă acelaşi lucru, arătând că „în cetatea Patras din provincia Achaia se pomeneşte trecerea la cele veşnice a Sfântului Andrei, care a propovăduit şi în Sciția.
• Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, scria, la sfârşitul secolului al XVII-lea, în cartea sa, Viaţa şi petrecerea sfinţilor, că „Apostolului Andrei i-a revenit (prin sorţi) Bitinia şi Marea Neagră şi părţile Propontului, Halcedonului şi Vizantea, unde e acum Ţarigradul, Tracia şi Macedonia, Tesalia şi, sosind la Dunăre, ce-i zic Dobrogea şi altele ce sunt pe Dunăre, şi acestea toate le-a umblat”.

Aria misionară a Sfântului Apostol Andrei a fost foarte largă, ea incluzând Asia Mică (Pont, Bitinia, Calcedon, Bizanţ), Sciţia (nordul și nord-vestul Mării Negre), Tracia (Dobrogea și Bulgaria de azi), Moesia, Epirul, Macedonia, Tesalia şi Ahaia, precizează profesorul Săsăujan.

Evanghelizatorul Scythiei Minor

Pentru românii ortodocşi, „este o mare bucurie şi onoare” să fi primit Evanghelia de la Apostolul Andrei, primul chemat la apostolat, cel care i-a convertit la creştinism pe strămoşii sciţi şi traci, spune preotul Paul Palencsar.

„Cel ce ne-a făcut creştini, Sfântul Apostol Andrei, face parte din inima colegiului apostolic, omul care timp de trei ani a umblat cu Hristos pe drumurile Palestinei, i-a ascultat cuvintele şi a văzut minunile pe care Dumnezeu întrupat le-a făcut pe pământ. De aceea, este esenţial să revendicăm calitatea de creştini apostolici, nu ca act de mândrie, ci pentru a nu uita cât de mult ne iubeşte Dumnezeu şi Sfântul Apostol Andrei”, e de părere clericul.

El spune că misiunea sfântului Andrei nu a fost una deloc uşoară pentru că exista permanent riscul de a fi ucis. „Cel mai delicat şi riscant demers este cel de a schimba credinţa religioasă a cuiva, de a-i spune că, până atunci, a trăit într-o eroare existenţială. Sfântul Andrei şi-a asumat acest risc, intrând în lupta cu mentalităţile sălbatice ale Sciţiei, la fel cum intra neînfricat în furtunile de pe Marea Galileii. Caracterul său de pescar dârz şi dragostea pentru Evanghelia lui Hristos l-au făcut să-şi învingă fricile pentru o bucurie mai mare: mântuirea oamenilor”, spune preotul.

„Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem şi la care trebuie să răspundem este dacă Sciția menţionată de izvoarele literare şi istorice antice şi medievale cu referire la Sf. Andrei, indică teritoriul Dobrogei de azi, spune profesorul Mihail Săsăujan.

Teritoriul s-a structurat mai târziu în viitoarea provincie Scythia Minor, în timpul reformelor administrative ale imperiului roman din timpul împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Constantin cel Mare (323-337).

Profesorul Săsăujan invocă argumentele „nepărtinitoare, care nu pot fi suspectate de interese ideologice confesionale”, ale unui pasionat al arheologiei creştine din Dobrogea, savantul Raymund Netzhammer, arhiepiscop al Bisericii Romano – Catolice din România. Între anii 1905-1924, acest cercetător de vocaţie, s-a concentrat asupra mărturiilor arheologice ale primelor secole de viaţă creştină de la Dunărea de Jos. În 1918 a publicat în germană Antichităţile creştine din Dobrogea (Die christlichen Altertümer der Dobrudscha). A rămas celebru în epocă mesajul său la plecarea sa definitivă din România, în anul 1924.

„Dobrogea este pentru mine ţara favorită... Ceea ce m-a atras în fiecare an în acea foarte interesantă fâşie de pământ de la Marea Neagră este bătaia pulsului vechii lumi creştine, care acolo, neslăbită de lungimea secolelor, încă se mai poate auzi şi simţi clar. Acolo este pământul care a fost îmbibat de sângele martirilor, acolo sunt îngropate oraşe, sate, vile, în care sfinţii episcopi de Tomis au predicat, acolo zac sub dărâmături şi pământ resturi de vechi clădiri de cult şi sfinţite lăcaşuri creştine”, spunea Raymund Netzhammer.

El a afirmat că „pe bună dreptate se poate presupune că Sfântul Apostol Andrei a călcat în cursul călătoriilor sale apostolice şi pe pământul Dobrogei de azi, unde a predicat Evanghelia”.

Netzhammer face un parcurs al teritoriilor legate de Sf. Andrei care puteau cuprinde Sciția, arătând că prin Sciția se înţelegeau în antichitate, cu precădere, ţinuturile de la nord şi răsărit de Marea Neagră, dar şi ţinuturile de la Don şi până în Basarabia şi România de azi.

În a doua jumătate a secolului I Î.Hr., deci cu circa 100 de ani înainte de epoca hristică și deci a generației Sf. Andrei, istoricul grec Strabon numea regiunea unde se varsă Dunărea în Marea Neagră, Sciţia Mică. În anul 29 Î.Hr., teritoriul Dobrogei a fost ocupat de armatele romane, pentru a fi alipit provinciei romane Moesia Inferior. În anul 46 d.Hr. graniţa de la Dunăre a căpătat denumirea de „limes scythicus”, dovadă că sciţii şi-au continuat existenţa pe aceste teritorii şi în primul secol după Hristos, perioada care ne interesează.

În anul 8 d. Hr a fost exilat la Tomis poetul Ovidius Naso, de către împăratul Augustus. Poetul se plânge în scrierile sale că este obligat să trăiască la marginea lumii, pe cel mai nefericit ţărm al mării scitice, că aude cu urechile lui limba sciţilor şi că este înconjurat de poporul sciţilor şi geţilor. Drept cel mai straniu cadou indigen, pe care i-l poate trimite prietenului său Maximus la Roma, exilatul alege o tolbă scitică împănată cu săgeţi otrăvite. Sciția lui Ovidiu era fără îndoială Dobrogea românească de astăzi.

Dacă este să dăm crezare mărturiilor ruseşti, conform cărora Sf. Apostol Andrei va ajunge din Palestina și Levant până în interiorul Ucrainei şi Rusiei, putem trage concluzia că în traseul său spre nord, Andrei a luat-o pe drumul care şerpuia de-a lungul litoralului pontic. Este posibil așadar să fi vizitat numeroasele colonii greceşti din zona Mării Negre: Olbia, Tyras, Istros (Histria), Tomis, Calatis, Dionysopolis, Odessos şi Mesembria.

Prezenţa Sf. Apostol Andrei pe teritoriul Dobrogei de azi este probată şi de numeroase toponimice și tradiţii orale. O serie de hidronime păstrează amintirea Sf. Andrei în zonă, cum ar fi „Pârâiaşul Sfântului Andrei“ sau „Apa sfântului“.

Sfârșitul. Martiriul. Intrarea în eternitate

Activitatea misionară a Sf. Apostol Andrei s-a încheiat în cetatea Patras din Ahaia, în Grecia de astăzi, unde a convertit, printre alţii, pe Maximila, sora proconsulului Egeas al Ahaiei. Din porunca acestuia, Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat, răstignit cu capul în jos pe o cruce din tei, în formă de X. În Martirologiul lui Usuard aflăm că Sfântul Apostol Andrei care predicase în Sciţia „a fost prins de proconsulul Egeas, care mai întâi l-a ţinut închis la carceră şi apoi l-a bătut grav, iar la sfârşit l-a răstignit pe cruce, supravieţuind acolo două zile”.

Anul martiriului său oscilează, în datele istoricilor, între persecuţia împăratului Nero (54-68) şi cea a împăratului Domiţian (81-96). Biserica primară a stabilit, încă de la sfârşitul secolului al II-lea, ziua de 30 noiembrie ca dată a prăznuirii Sfântului Apostol Andrei. Moaştele Sfântului Andrei s-au păstrat în cetatea Patras până în anii 356-357, când împăratul Constanţiu le-a aşezat în Biserica Sfinţilor Apostoli din Constantinopol, cu ocazia slujbei sfinţirii, după restaurare. În a doua jumătate a secolului al IV-lea, Sfântul Ambrozie, episcopul Milanului, scria că părticele din sfintele moaşte au fost oferite bisericilor din Milan, Nola şi Brescia din Italia. În jurul anului 850, împăratul bizantin Vasile I Macedoneanul restituie locuitorilor din Patras racla cu capul Sfântului Apostol Andrei.

După Cruciada a IV-a, din 1204, când Constantinopolul a fost cucerit de cavalerii apuseni, cardinalul Petru din Capua a dispus ca moaştele Sfântului Andrei, păstrate în capitala imperiului, să fie aşezate în catedrala din Amalfi, Italia.

În data de 8 mai 1208, în urma Cruciadei a patra, trupul Sfântului Andrei a fost furat din Constantinopol și dus în localitatea italiană Amalfi, nu departe de Napoli. Cel care a luat moaștele din capitala imperială și le-a dus în Italia a fost cardinalul Petru de Capua, un locuitor nativ al orasului Amalfi. Trupul Sfântului Andrei se află și astăzi intr-o cripta a catedralei din Amalfi.

În aprilie 1462, în timpul papei Pius al II-lea, capul Sfântului Andrei din Patras a fost aşezat în domul Sf Petru din Roma. Trupul a rămas la Amalfi. La 26 septembrie 1964, papa Paul al VI-lea a restituit racla cu capul Sfântului Apostol Andrei, Mitropoliei de Patras a Bisericii Ortodoxe a Greciei.

În timp, s-a încetăţenit tradiția ca pe 29 iunie, an de an, cu ocazia sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Patriarhia Ecumenică să trimită o delegaţie bisericească la Roma, iar pe 30 noiembrie, cu ocazia sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, Papa să trimită o delegaţie bisericească la Constantinopol.

Începând din anul 750, Sfântul Andrei este cinstit ca patron spiritual al Scoţiei, pe al cărei steag este reprodusă crucea în formă de X. Mai este ocrotitor al Poloniei, al Spaniei, al Siciliei, al Greciei şi al Rusiei. Patriarhia ecumenică îl consideră chiar întemeietor al scaunului ei apostolic. De asemenea, este ocrotitorul oraşelor Napoli, Ravenna, Brescia, Amalfi, Mantua, Bordeaux, Bruges, Patras și Galați.

Pe 21 august 1700, voievodul Constantin Brâncoveanu a fost decorat de ţarul rus Petru I cel Mare cu crucea de cavaler a ordinului Sf. Andrei.

Peștera Sf. Andrei - o frumoasă legendă

Există o tradiţie folclorică care vorbeşte despre popasul făcut de Sfântul Andrei în Dobrogea, pe teritoriul dregătorilor Cutusun şi Dura, în satul Cuzgun, astăzi hotarul comunei Ion Corvin (judeţul Constanţa), în apropiere de graniţa dintre România și Bulgaria. În apropierea comunei se află o pădure ce adăposteşte două peşteri. Acestea - spune legenda - ar fi servit apostolului şi însoţitorilor săi drept adăpost. Aceste peşteri au devenit lăcaşuri de cult pentru oamenii din zonă.

Tradiția locală a intrat în atenția înaltei ierarhii la circa 10 ani de când Biserica Ortodoxă dobândise statutul de biserică autocefală (1925), inclusiv pe fondul cercetărilor istorice mai riguroase, dar și a maturizării unei ideologii naționale. Finele anilor 1930, cu derajapele lor extremiste și antisemite, n-au adus nimic bun nici pentru Sfântul Andrei.

În 1943, în plin război mondial, după înfrângerea de la Stalingrad, episcopul Chesarie Păunescu al Dunării de Jos a sfinţit Peştera. Vremurile grele au fost urmate de altele la fel de grele. Ateismul militant impus de ocupația sovietică a limitat drastic libertatea religioasă. Nu putea fi vorba de ridicarea mănăstirii preconizate inițial. Cu atât mai puțin de consacrarea apostolului Andrei, drept ocrotitor al României. Construcția mănăstirii de la Peștera Sf. Andrei a început abia după Revoluția din 1989.

Preocuparea Patriarhiei pentru impunerea Sf. Andrei ca sfânt major al României face parte dintr-un demers mai amplu, alături de canonizarea Ștefan cel Mare și al domnitorului Constantin Brâncoveanu, ca apărător, respectiv martir al credinței. Într-un fel sau altul, în toate aceste situații există și trimiteri la ideologia și simbolurile naționale. Sf. Andrei prin asocierea cu 1 Decembrie și contribuția reală a Bisericilor la Marea Unire, Ștefan cel Mare și Constantin Brâncoveanu prin faptul că cei doi sunt capete încoronate, iar condiția canonică pentru apariția lor în calendar ca sfinți a fost ca un cap încoronat să se roage la mormintele lor. Acesta a fost de altfel motivul invocat de Biserica Ortodoxă pentru ca Regele Mihai să poată reveni pentru prima dată din exil, de Paști, în aprilie 1992.

În privința Peșterii Sf. Andrei, există însă o problemă. Dacă izvoarele istorice privind trecerea Sf.Andrei prin Dobrogea sunt clare, cu totul altfel stau lucrurile în privința locului de pelerinaj din satul Cuzgun. Numeroase voci autorizate spun că Sfântul Apostol Andrei nu doar că nu a locuit în vreuna din cele două peșteri, dar că nici măcar nu a trecut prin apropierea lor.

La rândul său, Theodor Paleologu spune că Peștera este o tradiție de secol XX, nu una transmisă de secole.

„Totul se bazează pe ceea ce spune Eusebiu din Cezareea în istoria bisericească. Este „soclul” pe care au venit diferite credințe, practici, iar în secolul XX apare și Peștera, care devine un loc de pelerinaj. Aș zice, mai cu seamă, după '90. Este o tradiție mult mai recentă decât pelerinajul de la Iași pentru Sf. Parascheva. Să nu uităm că sunt credințe similare în Rusia, în Ucraina. Sfântul Andrei este revendicat de mai multe popoare. Nu suntem noi singurii. Suntem în rând cu alții care se revendică de la Sfântul Andrei. Nu este o „specialitate” românească unică. Se găsesc credințe similare și în alte țări. Cultul pentru Andrei este foarte puternic în Rusia, bazându-se pe același pasaj din Eusebiu din Cezareea.”

Pentru credincioșii pelerini, care vin, însă, an de an la Peștera Sf. Andrei detaliul autenticității este puțin important. Pentru ei este un loc de evlavie, unde se adună cu miile în fiecare an.