Linkuri accesibilitate

Jill Biden, noua primă doamnă a SUA, profesoara care va continua să predea


JIll Biden, noua primă doamnă a Americii
JIll Biden, noua primă doamnă a Americii

Joe Biden formează un cuplu cu Jill de peste 40 de ani.

Profesoară de limba engleză, Jill este femeia pe care Joe se poate baza în orice moment. Au trecut împreună peste greutățile din cariera politică a președintelui, dar și prin pierderea fiului lui Joe Biden, care a murit de cancer în 2015, moment în care actualul președinte voia să renunțe la cariera politică.

Jill Biden s-a născut în iunie 1951 în statul american New Jersey, fiind cea mai mare dintre cele cinci surori ale ei. A crescut în suburbia Willow Grove din Philadelphia.

În vârstă în vârstă de 69 de ani, Jill Biden este profesoară de engleză și a declarat că nu va renunța la profesia ei nici după ce va deveni prima doamnă. „Predarea nu este ceea ce fac. Este cine sunt", a scris Jill Biden pe Twitter în august.

Jill Biden a fost alături de soțul ei în întreaga campanie electorală. A ținut mai multe discursuri, dintre care cel mai notabil a fost cel de la Convenția Națională Democrată. Jill a participat la aproape toate evenimentele din campania electorală, respectând regulile de distanță fizică. În plus, a postat zilnic pe conturile sale de Instagram și Twitter despre acțiunile sale. Presa de la Washington scrie că noua prima doamnă este foarte pregătită să stea alături de soțul său în noua lui misiune, pentru că are deja experiența a două mandate la Casa Albă.

Are două masterate și un doctorat în educație la Universitatea din Delaware, pe care l-a obținut în 2007. Mulți au criticat-o pentru că atunci când se prezintă își spune dr. Jill Biden.

După ce a absolvit Universitatea din Delaware în 1975, Jill a început să lucreze ca profesor de engleză în școlile publice locale și la un spital de psihiatrie. În același timp și-a continuat studiile, în 1981 a obținut un mastrat pe tema importanței lecturii la Universitatea West Chester, iar în 1987 a mai terminat un al doilea masterat în limba engleză de la Universitatea Villanova. Între timp, avea grijă și de familia ei. Jill Biden a predat limba engleză și a lucrat ca specialist în lectură în școlile publice din Delaware, iar mai târziu s-a mutat la Liceul Tehnic din Delaware, unde a predat timp de 15 ani.

Soția lui Biden este familiarizată cu Casa Albă, pentru că a fost a doua primă doamnă în perioada 2009 – 2017, în care Joe Biden a fost vicepreșinte al SUA. Nici atunci nu a renuțat la predare și a ținut cursuri la Northern Virginia Community College.

I-a spus „Da” lui Joe de-abia a cincea oară

S-a căsătorit cu Joe Biden în 1977, însă înainte a fost măritată cu Bill Stevens, coleg de facultate și fost jucător de fotbal al colegiului la care învăța.

Jill Biden a declarat că nu a cedat prea ușor cererilor repetate ale președintelui pentru a-i deveni soție. A acceptat abia a cincea propunere pentru că voia să se asigure că este o relație de durată. Joe Biden își pierduse prima soție și fiica în vârstă de un an într-un accident de mașină în 1972 și avea în grijă pe gemenii Beau și Hunter, iar Jill voia să se asigure că cei doi copii nu vor trece printr-o nouă traumă în caz de divorț, scrie BBC.

JIll and Joe Biden
JIll and Joe Biden

Jill a spus că a fost prezentată lui Joe prin fratele său, la trei ani de la accident, dar într-o „întâlnire oarbă”.

Despre această primă întâlnire cu Joe Biden, Jill a povestit pe larg într-un interviu pentru revista Rogue:

M-am întâlnit cu tipi în blugi, saboți și tricouri, el când a venit la ușă avea o haină sport și mocasini și m-am gândit: „Doamne, asta nu va funcționa niciodată, nici peste un milion de ani. Era cu nouă ani mai mare decât mine. Am ieșit să vedem „Un bărbat și o femeie” la cinematograful din Philadelphia și chiar am dat lovitura", a povestit Jill Biden. Pe lîngă cei doi fii ai lui Biden, cuplul mai are o fiică, pe Ashley, născută în 1981.

Povestea de dragoste dintre cei doi continuă și azi. De Ziua Îndrăgostiților din 2010, Joe Biden i-a dăruit soției sale un leagăn pus într-un copac de la reședința lor, pe care era scris „Joe Loves Jill”.

Nu a renunțat la predare nici atunci când Binden a fost vicepreședinte

În perioada când a mai fost la Casa Albă, Jill Biden s-a implicat în promovarea liceelor comunitare, în sensibilizarea societății cu privire la prevenirea cancerului de sân și în promovarea programelor pentru familiile militarilor americani.

Alături de Michelle Obama, a lansat inițiativa „Unirea Forțelor” (Joining Forces), care a inclus ajutarea veteranilor de război și a familiilor lor astfel încât să aibă acces la educație și la joburi.

În 2012, Jill Biden a publicat o carte pentru copii numită „Nu uitați, Dumnezeu să binecuvânteze trupele noastre”, bazată pe experiența nepoților ei de a face parte dintr-o familie militară.

În 2019, Jill și-a publicat memoriile - „Unde intră Lumina” - în care a povestit inclusiv despre primele zile ale relației romantice cu soțul său.

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG