„Actualitatea românească - opinii, analize, comentarii”, 20 decembrie 2000. Emil Hurezeanu vorbește despre provocările la adresa jurnaliștilor de la radio Europa Liberă în timpul evenimentellor de la sfîrșitul anului 1989.
Radu Călin Cristea: „Unul din cei mai activi și mai inspirați moderatori ai programelor speciale ale Europei Libere din decmebrie 1989 a fost fără îndoialșă Emil Hurezeanu. Iată-l rememorînd după zece ani tensiunea și emoția extraordinare ale acelor momente.
Emil Hurezeanu: „În lunile noiembrie și decembrie ale anului 1989, cred că am fost confruntați cu un fals răsboi informațional. Cu larmă, în parte reală, în parte înscenată, pe care, exagerînd, aș asemăna-o cu bruiajul electronic din timpul Revoluției, la București și în alte orașe românești.
Am știut de cele mai multe ori că se fac încercări de dezinformare, am știut și uneori le-am evitat. Alteori le-am folosit pentru că indiferent de intențiile celor care voia să schimbe situația în țară, pentru noi, redactorii Europei Libere și bănuiesc pentru majoritatea locuitorilor României, schimbarea regimului Ceaușescu, înlăturarea lui erau obiectivele cele mai importante.
Au început să vină în decembrie 1989 mesaje de la Moscova, mesajul scriitorului Ion Druță, de exemplu, parvenit după Congresul al 14-lea al PCR. Un scriitor moldovean important, transformat în scriitor rus și stabilit de 20 de ani la Moscova, Ion Druță era un apropiat al lui Mihail Gorbaciov, iar în toamna anului 1989 ne trimite o bandă înregistrată de la Roma cu un titlu foarte incitant: „Cine a stins lumina?”. În fapt era un apel pentru acțiune politică în rândul scriitorilor, intelectualilor români, un apel foarte insistent.
Mi-amintesc de telefoanele scriitorului și ale traducătorului Ilia Konstantinovski. Konstantinovski era un fost colonel NKVD, și era cunoscut ca atare și în România.
Au mai venit mesaje într-o zi și de la Frankfurt. Cineva care se prezenta „un secretar de la Cabinetul 2”, al Elenei Ceaușescu așadar, ne oferea cifre fanteziste despre morți și răniți la două zile după începutul revoluției la Timișoara. Ni s-a spus că erau cifrele care ar fi ajuns la Cabinetul 2 al Elenei Ceaușescu după 17 decembrie.
În ceea ce privește desfășurarea Revoluției, vreau doar să mă opresc acum în această evocare asupra a două ipostaze care mi se par importante
Ne amintim și vă amintiți de banda de magnetofon care a sculat țara în picioare și care a fost transmisă de toate posturile, dar mai ales de Europa Liberă din 19 până la 23 decembrie 1989. Banda de maghnetofon pe care se auzeau strigăte de disperare, zgomote de luptă, lovituri de tun, de artilerie, la Timișoara, pe străzile Timișoarei. O bandă de magnetofon de 53 de secunde.
În seara zilei de 19 decembrie, în jurnalul de actualități al televiziunii austriece a fost intervievat în direct la telefon un om de afaceri austriac. El a ținut să spună că vorbește dintr-un birou al Securității din Timișoara. El însuși părea uimit de această retragere inexplicabilă a Securității din propria clădire, mai ales când securiștii aflaseră că omul, un străin, vrea să dea un interviu, să vorbească despre ororile confruntării de la Timișoara, și asta pentru o televiziune occidentală.
În legătură cu banda de magnetofon, trebuie să spunem că ea are o istorie foarte specială. La Timișoara, în 1993, a apărut mărturia unui jurnalist de la Belgrad care spunea că înregistrarea cu zgomotul de luptă de pe străzile Timișoarei, cu salvele de tun și strigătul disperat al femeii ar fi fost făcută de el, ar fi fost transmisă de un post de radio din Belgrad în seara zilei de 18 decembrie, iar apoi remisă unui jurnalist german de la Deutsche Welle care urma s-o transmită la rândul lui postului de radio Europa Liberă. În felul acesta ar fi ajuns la noi.
În realitate, am primit această bandă printr-o agenție de informații din partea unui domn din Linz, din Austria, care a încasat și un onorariu pentru ea, așa cum se procedează în astfel de cazuri.
În ianuarie 1990, o echipă de ziariști americani făcea un film despre Revoluție. Ei au insistat să afle cine este adresantul acestei benzi, cine a expediat-o. Le-am spus că este vorba de un domn cu număr de cont, cu o identitate precisă. Americanii au deseori energie să se ocupe de lucruri de car enooi ceilalți ne simțim înspăimântați. Au mers deci pe firul apei și au constatat că această persoană, așa cum a existat în decembrie 1989, nu mai exista în ianuarie 1990.
Nu putem exclude ca această bandă să fi fost transmisă pe canale „speciale” (pun cuvântul între ghilimele). Dacă nu era adevărată și a fost montată ne interesează mai puțin acum. În fapt, ea reflecta în orice caz confruntări reale de pe străzile Timișoarei. Asta era cel mai important, și asta a rămas cel mai important.
Am vrut doar să sugerez însă în această scurtă evocare că lucrurile evoluează și după ce ele se întâmplă.”
*
„Actualitatea românească”, 30 noiembrie 1989. „Cine a stins lumina?”, un eseu al scriitorului Moldovean Ion Druță. Două semnale importante pentru regimul Ceaușescu: fuga gimnastei Nadia Comăneci în Occident și abolirea rolului conducător al Partidului comunist din Cehoslovacia, un comentariu de Șerban Orescu. Neculai Constantin Munteanu comentează împreună cu Emil Hurezeanu un interviu acordat de Nicolae Ceaușescu televiziunii vest-germane.
[...]
Facebook Forum