Curtea de Apel București a respins, vineri, cererea procurorilor DNA de plasare a Elenei Udrea sub control judiciar. Procurorii doreau să se asigure că aceasta nu părăsește țara înaintea unei decizii definitive în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009, în care fostul ministru a fost condamnat, marți, la 8 ani de închisoare cu executare.
În februarie 2018, înainte de o decizie definitivă a instanței în dosarul Gala Bute, Elena Udrea a plecat în Costa Rica.
Decizia de vineri nu este definitivă și poate fi contestată de procurori.
Potrivit Agerpres, Elena Udrea a spus, vineri, la Curtea de Apel că nu intenționează să plece din România, pentru că „acum are un copil în grijă”.
„Despre plecarea mea în Costa Rica cred că nu e cazul să discutăm. Cu toate acestea, eu m-am întors de bunăvoie din Costa Rica şi nu se pune problema în acest moment să fie un risc ca eu să plec undeva", a afirmat Elena Udrea, vineri, la intrarea în sediul instanţei, relatează Agerpres.
Dosarul alegerilor din 2009
Decizia de condamnare de marți vizează, în cazul Elenei Udrea, infracțiunile de instigare la luare de mită și spălare de bani. Instanța a decis să confiște 1 milion de lei de la fostul ministru.
În același dosar, Ioana Băsescu, fiica fostului președinte al României, a fost condamnată la 5 ani de închisoare cu executare iar jurnalistul Dan Andronic a fost achitat.
Gheorghe Nastasia, fost secretar general al Ministerului Dezvoltării, a primit 6 ani de închisoare pentru luare de mită în timp de fostul președinte al Consiliului Județean Tulcea Victor Tarhon a primit 4 ani de închisoare cu executare.
Ioan Silviu Wagner, director general al companiei Oil Terminal, a primit trei ani de închisoare cu suspendare pentru delapidare.