Linkuri accesibilitate

PSD pe aripile AUR: îi acuză pe cei care au criticat huliganii și extremismul


Protestul din București a degenerat în violență, 188 de persoane au fost reținute, iar amenzile au fost de peste 200.000 de lei. În țară, în timpul protestelor au fost auzite și scandări extremiste.
Protestul din București a degenerat în violență, 188 de persoane au fost reținute, iar amenzile au fost de peste 200.000 de lei. În țară, în timpul protestelor au fost auzite și scandări extremiste.

PSD nu și-a făcut simțită prezența la protestele susținute de AUR, dar le-a folosit politic pentru a ataca Guvernul și USR-PLUS. Social-democrații  nu au blamat în primul rând derapajele antidemocratice, ci doar criticile aduse de liderii PNL și Dan Barna la adresa huliganilor.

„​Când useriștii ieșeau în stradă apărau democrația. Acum, îi fac fasciști și huligani pe cei care protestează împotriva unor restricții haotice. Credeți că urmează și închiderea programului la ora 20:00”, este mesajul construit de echipa de comunicare a PSD și distribuit intens pe paginile de socializare. Filmulețul este asumat de conducerea din Kiseleff.

Montajul video realizat de PSD îl arată pe vicepremierul Dan Barna care critică, într-o intervenție la Digi24, huliganii care au comis acte de violențe sau pe cei care au avut scandări xenofobe. Social-democrații nu lasă și bucata în care președintele USR indică la cine se referă, ci au cuplat acest video cu un discurs al lui Nicolae Ceaușescu din 1989.

Dan Barna a fost tăiat fix când vorbea despre imaginea de la Brașov, când manifestanții protestau în timp ce un pacient cu COVID 19 îi urmărea de la geam cu masca de oxigen pe față.

Dan Barna - „AUR este un partid extremist"
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:10 0:00

Gabriela Firea se folosește de un citat din sociologul Vladimir Ionaș pe care îl distribuie pe pagina sa oficială de Facebook.

Teroriști. Fasciști. Huligani. Xenofobi. Aceste 4 caracteristici pe care politicienii le aruncă doar din interes electoral ne fac mai mult rău decât orice neînțelegere diplomatică, mai mult rău decât orice negociere la nivel internațional eșuată”, este postarea senatoarei, care precizează că a folosit un citat.

Într-o altă postare, din prima seară a protestelor, Gabriela Firea susține că „galeriile organizate, puse pe scandal, au acționat doar în București pentru a compromite o mișcare civică, legitimă."

Dacă așa vor să oprească protestele oamenilor de bună-credință, fac o mare greșeală! Nu vor reuși!”, le transmite Gabriela Firea celor care o urmăresc.

Nici un cuvânt din postările dedicate de senatoarea PSD mișcărilor de protest susținute de AUR nu se referă la scandările xenofoxe, rasiste sau împotriva cadrelor medicale.

Un comentariu despre protestele soldate cu violențe și derapaje verbale a avut și secretarul general al PSD, Paul Stănescu. Nici el nu a remarcat xenofobia sau rasismul, ci critică reacția membrilor Guvernului.

„Cât de ipocriți să fie să le ceară românilor să nu protesteze”, afirmă secretarul general al PSD, fără însă ca un astfel de mesaj să fi venit din partea oficialilor guvernamentali. Și continuă: „noi nu vom instiga niciodată, dar nici nu-i vom condamna vreodată pe cei care protestează și nici nu-i vom face teroriști. PNL și USR-PLUS au devenit două partide penibile”.

Comparația între 10 august 2018 și protestele susținute de AUR

Pentru deputata PSD Oana Florea, protestele au fost spontane și nu au fost susținute sau organizate de AUR.

Dacă comparăm cu protestele din 2018, acolo se vedea o organizare, dacă observați toată lumea avea pancarte identice, ca și cum cineva le-ar fi comandat, era așa o emulație pe Facebook. Acum, nu cred că sunt organizate de cineva, nu cred că AUR are așa o mare desfășurare de forțe în teritoriu să facă asta”, crede deputata PSD.

Oana Florea (PSD): Paralela între protestul din 10 august 2018 și noile proteste
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:18 0:00

Europa Liberă a prezentat în cursul zilei de luni o înregistrare audio în care membrii și simpatizanții AUR sunt îndemnați să iasă în stradă să protesteze. Mesajul a fost confirmat și de liderul AUR, George Simion, care susține că partidul său nu a organizat protestele, ci doar le-a susținut.

La orice protest au fost oameni pașnici, care au demonstrat pentru o idee sau problemă și au fost și oameni care au profitat de astfel de proteste ca să facă acte de huliganism. Întotdeauna e așa”, crede Oana Florea.

Pentru deputatul PSD, Vasile Cîtea, protestele sunt normale, iar oamenii au ieșit „din convingere”.

Protestele vor ajunge în zona celor din 2018, ele vor lua amploare”, spune Cîtea, care condamnă derapajele xenofobe sau rasiste. El are un mesaj pentru protestatari: „haideți să ne închipuim ce s-ar întâmpa dacă pleacă medicii. Dacă medicii se supără și pleacă din spital, ce facem?”.

Ambii deputați PSD nu cred că AUR este un partid extremist. Oana Florea remarcă un „partid cu un naționalism un pic extremist, pe alocuri”, dar care nu ar trebui izolat în Parlament.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, nu are vreo critică pe Facebook la adresa derapajelor de la proteste. Cearta sa este tot cu guvernanții, folosindu-se de protestele susținute de AUR.

Încetați să-i mai jigniți și amenințați pe românii care protestează când voi, de la Voiculescu la Turcan, sunteți primii care nu respectați regulile elementare anti-COVID!”, a postat ieri pe Facebook Marcel Ciolacu.

Liderul PSD cere ca președintele Iohannis să intervină prin anunțarea unui „urgent un plan de reducere etapizată a restricțiilor”, altfel „tensiunea socială se va transforma, rapid, într-un cutremur care va mătura șansele țării de a ieși din criză!”

Dan Barna: PSD cultivă AUR

Vicepremierul Dan Barna a condamnat dur derapajele extremiste din timpul protestelor, dar a completat că oamenii au dreptul să protesteze, însă în mod civilizat și cu respectarea măsurilor sanitare în vigoare.

Potrivit liderului USR, PSD cultivă AUR în Parlament și nu întreprinde vreun demers pentru izolarea acestui „partid extremist” în Parlamentul României.

Dan Barna - „AUR este un partid extremist"
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:10 0:00

Amenzi pentru parlamentarii AUR și Diana Șoșoacă

Co-președinții AUR, George Simion și Claudiu Târziu, dar și senatoarea Diana Șoșoacă au fost amendați cu 15.000 de lei pentru organizarea protestelor, chiar dacă aceștia nu și-au asumat vreodată oficial rolul de organizatori.

George Simion a susținut ieri în Parlament că partidul său este „o țintă”.

Suntem consternaţi de faptul că tema antisemitismului este folosită politic fără raţionament, inclusiv de un înalt demnitar şi un înalt reprezentat din statul român, inclusiv de preşedintele Iohannis şi este inclusă în protestele din ultimele zile. Noi am cerut organelor abilitate să se sesizeze, pentru că a fost pomenit numele nostru acolo”, a fost poziția lui George Simion față de amenințarea cu moartea a actriței Maia Morgenstern.

  • 16x9 Image

    Cristian Andrei

    Face parte din echipa Europa Liberă din aprilie 2019, prima dată ca freelancer, iar din ianuarie 2021 este Senior Editor. În ultimii 15 ani a trecut de la presa tipărită, la televiziune și apoi, la presa online. Ca reporter de teren în zona politică este printre cei mai experimentați jurnaliști acreditați la PSD, dar a relatat și despre evoluția tuturor partidelor din ultimul deceniu. A făcut parte din redacția Gândul până în 2015, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG