Vasilieva a mers la închisoarea unde este deținut Alexei Navalnîi, însoțită de șeful departamentului juridic al Alianței medicilor din Rusia și de doi membri ai sindicatului medicilor pentru a cere permisiunea să-l consulte pe Navalnîi, după ce acesta a fost mutat într-o secție izolată, cu tuse și temperatură severă.
Navalnîi este încarcerat la închisoarea din Pokrov, regiunea Vladimir, în colonia IK-2, cunoscută ca una dintre cele mai dure închisori din Rusia.
Securitatea din jurul închisorii unde este încarcerat Navalnîi, cel mai ferm opozant al președintelui rus Vladimir Putin, a fost sporită în aceeași zi după ce sindicatul Alianța Medicilor a cerut să-i fie permisă „intervenția umanitară” și „tratament calificat” pentru Navalnîi.
Anastasia Vasilieva, șefa Alianței medicilor, a ajuns la închisoare și a cerut permisiunea de a-l vedea pe Navalnîi, dar a spus că oficialii închisorii au refuzat să se întâlnească cu ea ca „reprezentant al comunității medicale”.
Ea a adăugat că șeful închisorii i-ar fi sugerat că trebuie să facă o cerere scrisă, trimisă prin poștă. La scurt timp, femeia a fost ridicată de poliție și băgată într-o dubă, fără nicio explicație.
Ridicată cu duba
„Au venit cu vehicule de poliție, au încărcat-o pe Anastasia Vasilieva, împreună cu șeful serviciilor juridice ale Alianței, Alexsandr Generalov, și doi membri ai sindicatului medicilor din regiunea Perm", a anunțat pe Twitter echipa lui Vasilieva.
Vasilieva și câțiva susținători ai lui Navalnîi s-au adunat la punctul de control improvizat cu o barieră metalică, pe care poliția o instalase mai devreme ca să blocheze accesul la faimoasa colonie corecțională nr. 2, aflată la aproximativ 100 de kilometri de Moscova.
În urmă cu o zi, Navalnîi a spus într-o postare pe Instagram că a fost diagnosticat oficial cu „tuse severă” și temperatură de 38,1 grade Celsius, ceea ce indică o ușoară febră, după ce un coleg de detenție a fost trimis la spital cu suspinciune de tuberculoză.
Alianța medicilor a criticat condițiile din închisoare, spunând că medicilor „nu li se oferă suficient echipament pentru a îngriji un pacient”.
„Infirmeria medicală din penitenciar este o secție de izolare. L-au izolat (pe Navalnîi) pentru că prezenta simptome ale unei boli infecțioase. E un lucru bun, dar nu are nevoie doar de izolare, ci și de tratament calificat”, a declarat șeful adjunct al sindicatului medical, Serghei Ribakov.
El a adăugat că sindicatul va organiza un eveniment în apropierea închisorii în sprijinul lui Navalnîi.
Publicația Sota Vision a relatat că o femeie s-a apropiat marți de închisoare cu un pachet de alimente și medicamente pentru Navalnîi, dar a fost respinsă.
Cel mai virulent opozant al președintelui Vladimir Putin este în prezent încarcerat în ceea ce este cunoscut drept unul dintre cele mai dure penitenciare din Rusia.
Navalnîi a povestit că unitatea în care este el încarcerat este formată din 15 persoane, dintre care trei au fost spitalizate cu suspiciune de tuberculoză.
Navalnîi, suspect de tuberculoză
Tuberculoza este o boală infecțioasă potențial gravă care afectează în principal plămânii și care se răspândește prin picături mici eliberate în aer, în principal prin tuse și strănut.
Boala a fost eradicată în mare parte în țările dezvoltate și o persoană cu un sistem imunitar puternic îi poate face față.
Navalnîi, însă, abia a supraviețuit unei tentative de otrăvire cu o neurotoxină din categoria Noviciok, după ce a stat în comă o lungă perioadă.
În postarea sa din 5 aprilie, Navalnîi a povestit că în unitatea unde este el încarcerat hrana constă într-un terci asemănător argilei și în cartofi înghețați.
Or, malnutriția și pierderea în greutate pun serios în pericol capacitatea sistemului imunitar de a lupta cu o boală ca tuberculoza.
„Am dreptul legal garantat de a invita un medic specialist pe cheltuiala mea. Nu voi renunța la acest drept, deoarece în medicii închisorii pot avea tot atâta încredere câtă am și în televiziunea de stat”, a spus bărbatul de 44 de ani în postarea sa de pe Instagram.
Navalnîi se plânsese anterior de dureri acute de spate și de picioare și de lipsă de somn, după ce este trezit noaptea din oră în oră, timp în care este filmat iar înregistrarea este transmisă mai departe, nu știe unde, deși celula sa este supravegheată și video.
Minciunile presei de stat
El a criticat știrile mincinoase date de presa de stat care a scris că el este închis în condiții confortabile și i-a invitat pe corespondenții presei de stat să vină să stea o singură noapte în închisoare cu colegi de celulă infectați cu tuberculoză.
Navalnîi a fost arestat în ianuarie pe aeroportul din Moscova, sub acuzația de încălcare a eliberării condiționate, pentru că atunci când a fost în Germania în comă și apoi în tratament, nu s-a prezentat la ofițerul de probațiune, așa cum cer termenii eliberării condiționate la o condamnare pentru o așa-zisă delapidare, despre care bărbatul spune că a fost instrumentată politic.
Arestarea sa a provocat proteste în toată țara și mii de arestări.
Luptătorul anticorupție s-a recuperat câteva luni la Berlin după otrăvirea sa cu Noviciok în Siberia, unde făcea o investigație de corupție.
Navalnîi i-a acuzat pe agenții Serviciului Federal de Securitate al Rusiei că au încercat să-l asasineze și l-a făcut responsabil direct pe președintele Vladimir Putin.
Un tribunal din Moscova l-a condamnat în februarie iar pedeapsa sa cu suspendare, de 3 ani și jumătate, a fost transformată în doi ani și jumătate cu executare, restul fiind considerat executat deja cât a stat în detenție.
Condamnarea lui Navalnîi a atras criticile SUA și ale aliaților care au cerut eliberarea sa necondiționată și tragerea la răspundere a celor responsabili de otrăvirea sa.