Într-o conferință televizată, Erdogan i-a transmis lui Biden „să se uite în oglindă” înainte să învinuiască națiunea turcă de genocid, făcând aluzii la morțile a milioane de persoane indigene din America.
„Nu se poate pune doar așa eticheta de genocid pe națiunea turcă”, a spus Erdogan.
Pe 24 aprilie, Joe Biden a devenit primul președinte american care a descris ca genocid masacrul și deportările armenilor din timpul Primului Război Mondial. Data de 24 aprilie comemorează ziua din 1915 când mii de intelectuali armeni acuzați că au fost ostili față de conducerea turcă au fost arestați la Istanbul.
Administrațiile americane precedente au evitat să folosească termenul „genocid” pentru a nu provoca Turcia, o putere regională importantă care le este aliată în NATO.
Biden a simțit însă oportunitatea de a „recunoaște istoric ceea ce a avut loc în 1915” pe baza „respectului profund pentru importanța drepturilor universale ale omului”, conform interviului ambasadorului Statelor Unite ale Americii în Armenia, Lynne Tracy, acordat serviciului armean al RFE/RL pe 26 aprilie.
Descriind poziția președintelui Biden a fi „nefondată și nebazată pe fapte”, Erdogan a repetat poziția turcă, spunând că problema este tema istoricilor, nu a politicienilor. Timp de mulți ani, Turcia a promis că își va deschide arhivele către o comisie bilaterală pentru a adresa acuzele.
„Credem că aceste comentarii au fost incluse în declarația sa în urma presiunilor grupurilor armene radicale și a cercurilor anti-turce. Însă acest lucru nu reduce impactul distructiv al acestor comentarii”, a menționat președintele turc.
Erdogan a adăugat că se va întâlni cu Biden în cadrul summit-ului NATO din iunie pentru a discuta „deschiderea unei noi uși” în relațiile diplomatice bilaterale.
„Trebuie să ne dăm seama cum să facem pași spre viitor. Altfel, nu vom avea de ales decât să urmăm politicile necesare poziției în care ne-au cufundat relațiile noastre”, a remarcat președintele turc.
Tensiunile dintre SUA și Turcia
Declarația lui Biden vine într-un moment în care relațiile bilaterale sunt deja foarte tensionate. Tensiunile se datorează, printre altele, achiziționării rachetelor rusești de către guvernul de la Ankara și legăturilor americane cu forțele kurde din Siria.
Erdogan a criticat Statele Unite pentru eșecul în a găsi o soluție pentru conflictul din Nagorno-Karabakh dintre Armenia și Azerbaidjan. De unde SUA, Rusia și Franța trebuiau să fie mediatori, Erdogan acuză Washingtonul că a stat degeaba în timp ce masacrul avea loc.
„Din păcate, peste 1 milion dintre frații noștri azeri au fost aruncați afară din Karabakh. Întreaga regiune a fost arsă și distrusă”, a spus președintele, referindu-se la un incident de acum trei decenii.
Turcia s-a aliat cu Azerbaidjanul în conflictul de anul trecut, în care Azerbaidjan a recâștigat zone din Nagorno-Karabakh pe care le cuceriseră forțele armene la începutul anilor 1990.
Bazându-se pe perspectiva turcă a evenimentelor, Erdogan a descris numeroase „minciuni armene” și a criticat puterile vestice pentru „principiile lor preferențiale”.
În timpul Primului Război Mondial și la scurt timp după, până la 1,5 milioane de armeni au fost uciși, potrivit istoricilor poporului armean, într-un eveniment cunoscut și sub numele de „Marea Ucidere”. Armenii au documentat crime în masă, banditism, violul femeilor, distrugerea proprietăților și alte atrocități.
Ca succesor al Imperiului Otoman, Turcia se opune folosirii termenului de genocid și contracarează cu faptul că sute de mii de musulmani au murit și în Anatolia în acei ani din cauza luptelor, foametei, frigului și bolilor.
Poziția oficială a Turciei este că revoluționarii armeni ar fi fost o a cincea forță aliată cu Rusia în timpul Primului Război Mondial și că deportările și morțile armenilor nu ar fi fost ceva premeditat sau intenționat. De asemenea, Turcia consideră că doar câteva zeci de mii de armeni au murit în acceste evenimente.
„Puteți găsi gropi comune ale turcilor care au fost omorâți, dar nicăieri nu sunt astfel de morminte pline cu armeni”, a declarat Erdogan.
„Un milion de turci și kurzi au fost masacrați de bandele armene. Pe 24 aprilie au fost arestați liderii acestor bande. În ziua aceasta nu se comemorează, de fapt, nicio tragedie”, a declarat președintele turc.
Erdogan a declarat, de asemenea, că până la 10 milioane de etnici turci și musulmani au fost uciși sau expulzați din Balcani și din Caucaz la finalul perioadei otomane din cauza naționalismului etnic încurajat de vest și a expansiunii Rusiei.
„Jumătate din națiunea noastră originează din exil”, a spus Erdogam. „Noi, turcii, nu căutăm să ne exploatăm propria durere.”