Linkuri accesibilitate

Donald Trump, suspendat doi ani pe Facebook. „E o insultă, un act de cenzură”. Reguli schimbate pentru liderii mondiali


Donald Trump a avut probleme după incidentele violente de la Capitoliu pentru care a fost acuzat de instigare.
Donald Trump a avut probleme după incidentele violente de la Capitoliu pentru care a fost acuzat de instigare.

Facebook a decis să îi suspende contul fostului președinte al SUA, Donald Trump, până în ianuarie 2023. De asemenea, compania a anunțat ce se va întâmpla cu conturile liderilor mondiali care nu respectă standardele aplicate comunității virtuale, informează Reuters.

Decizia suspendării contului lui Donald Trump a fost luată de Facebook la o zi după evenimentele violente din 6 ianuarie de la Capitoliu. Suspendarea contului va ține astfel cel puțin doi ani și va fi ridicată doar dacă nu vor exista alte riscuri.

Fostul președinte a caracterizat decizia drept o „insultă" la adresa celor 75 de milioane de americani care l-au votat. Donald Trump a adăugat că nu ar trebui permisă o astfel de „cenzură și reducere la tăcere".

„Ţara noastră nu mai poate suporta aceste abuzuri!'', a fost mesajul transmis de Donald Trump susținătorilor săi.

Fostul președinte a reamintit că va încerca să candideze pentru un nou mandat la Casa Albă în 2024.

„Data viitoare când voi fi la Casa Albă, nu voi mai accepta cine la cererea lui Mark Zuckerberg și soției sale”, a precizat Trump.

Facebook a anunțat că va colabora cu o serie de experți pentru a decide data de la care fostul președinte va putea avea acces din nou la conturile sale, dar acest lucru va ține cont de o serie de factori.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jennifer Psaki, a comentat cu reporterii situația și a afirmat că este „destul de puțin probabil ca zebra să își schimbe dungile în următorii doi ani”.

Companiile de social media irită liderii mondiali

Guvernul nigerian a suspendat, vineri, pe termen nelimitat activitățile Twitter din țară, la două zile după ce a fost eliminată o postare a președintelui Muhammadu Buhari în care acesta îi amenința cu pedepse pe secesioniștii regionali.

Facebook renunță la politica din 2019 potrivit căreia orice mesaj al unui politician e de interes public și va acționa ca pentru oricare alt membru al platformei.

Decizia în cazul Trump și noile politici aplicate de companiile de social media ar putea avea implicații și asupra modului în care Facebook tratează liderii și oficialii mondiali care încalcă regulile. Sunt condamnate, în special, mesajele care instigă la ură, violență sau confruntări civice. Sancțiunile pentru aceste conturi ar putea fi cuprinse de la suspendare între o lună și doi ani.

Mai multe organizații neguvernamentale au cerut companiilor precum Twitter sau Facebook să fie consecvente în abordarea lor și să sancționeze și alți lideri mondiali.

  • 16x9 Image

    Cristian Andrei

    Face parte din echipa Europa Liberă din aprilie 2019, prima dată ca freelancer, iar din ianuarie 2021 este Senior Editor. În ultimii 15 ani a trecut de la presa tipărită, la televiziune și apoi, la presa online. Ca reporter de teren în zona politică este printre cei mai experimentați jurnaliști acreditați la PSD, dar a relatat și despre evoluția tuturor partidelor din ultimul deceniu. A făcut parte din redacția Gândul până în 2015, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG