120 de absolvenți de clasa a VIII-a, de șapte ori mai puțini decât anul trecut, au obținut media 10 la Evaluarea Națională. Europa Liberă a stat de vorbă cu câțiva dintre ei pentru a afla ce a însemnat examenul pentru ei și ce așteptări au de la viitor.
A fost primul an în care Evaluarea a fost făcută după așa-numitul sistem PISA, un programul de evaluare internaţională a elevilor, care a făcut, poate, ca numărul celor „de 10” să fie mai mic decât anul trecut (120 față de 839).
În acest sistem nu sunt evaluate cunoștințele învățate „pe de rost”, ci ceea ce ştiu şi pot face elevii în mod practic, la finalul învăţământului obligatoriu, cu cunoștințele pe care le-au asimilat. De altfel, numărul notelor de 10 la limba și literatura română, o materie cu un grad de subiectivism mai mare au fost cu mult mai puține decât cele de la matematică (467 față de 1.439).
Portrete de elevi de 10
Robert Lascăr dorește să devină neurochirurg și spune că pasiunea de a fi medic a moștenit-o de la tatăl său. Drumul pentru media 10 a însemnat pentru el concentrare, stabilirea clară a obiectivelor și echilibru între muncă și relaxare.
Mai important decât rezultatul în sine, la orice fel de concurs, este drumul și toate experiențele și tot ce ai învățat din asta.Robert Lascăr
„Când ai un obiectiv, ca mine, un examen atât de important și o echipă de profesori care sunt foarte interesanți și implicați reușești să treci peste obstacole și reușești să-ți găsești un ritm armonios de lucru, cum am reușit eu și colegii mei”, spune la Europa Liberă elevul de 10 de la Colegiul Național „Costache Negruzzi" din Iași.
Robert povestește că a muncit mult – și acasă și la școală și la meditații, dar a reușit o facă fără a fi epuizat: „Am muncit, dar nu mă simt foarte solicitat. Desigur că trebuie să existe un ritm organizat și trebuie să existe și pauze, și recreere. E foarte important, pe lângă ritmul de lucru. Eu fac un sport de care sunt foarte atașat, tenis, și în fiecare weekend mă duceam o oră – două la tenis, îmi eliberam mintea și chiar am simțit că m-a ajutat foarte mult.”
Examenul la matematică a fost mai ușor pentru Robert pentru că îi place mai mult matematica. Anul acesta a fost și la Olimpiada națională și a luat medalia de argint. Robert a analizat lucrurile pragmatic și s-a concentrat mai mult pe învățatul la română.
„Mai important decât rezultatul în sine, la orice fel de concurs, nu numai la această evaluare, este drumul și toate experiențele și tot ce ai învățat din asta. Normal că și rezultatul este important, dar mie mi se pare că tot prin ce am trecut eu a fost mai important și am fost foarte fericit de tot ce s-a întâmplat”, spune Robert Lascăr, elev de 10 la Evaluarea Națională din 2021.
Ilinca Balaban are 14 ani, este proaspătă absolventă a Școlii Gimnaziale nr. 97 din București, și a obținut media 10 la examenele de Evaluare Națională – o confirmare a muncii și un lucru bun pentru viitor.
„În primul rând înseamnă posibilitatea de a merge la orice liceu, ceea ce înseamnă foarte mult și înseamnă și că n-am muncit degeaba. În niciun caz nu mă așteptam să iau 10 la română”, spune Ilinca. Chiar dacă e mai bună la matematică, a învățat la fel de mult și a luat meditații pentru ambele examene nu doar pentru a parcurge materia, dar și pentru a înțelege ce trebuie să învețe pentru examen. „Am făcut și meditații, în principal am avut nevoie la română și m-au ajutat foarte mult. M-a ajutat și doamna profesoară de la școală. Și la matematică am făcut, dar la matematică eram mai sigură pe mine, n-am avut la fel de multe probleme ca la româna”.
Pentru că și-a dedicat ultimii patru ani învățării matematicii și pentru că are media 10 la evaluare, Ilinca vrea să aleagă cel mai bun liceu cu profil de matematică/informatică. Cât despre relaxare, are trei proiecte pentru această vară: să vadă locuri noi, să stea mai mult cu prietenii și să învețe o nouă limbă străină.
Și pentru Andra Vârlam de la Colegiul Național „Costache Negruzzi" din Iași examenul a fost o bună experiență pentru viitoare competiții, iar media 10 înseamnă accesul la un liceu bun. Și nu numai: „Acest examen a fost cheia spre intrarea într-o viață mai bună și spre un viitor strălucit. Nu cred că pot să spun că a fost greu sau ușor pentru că fiecare l-a interpretat [n.r. diferit], cred că a fost exact ce mi-a trebuit mie ca să fiu atentă la subiecte și să rezolv ca să iau notă maximă.”
Andra spune că s-a pregătit în fiecare zi și că au ajutat-o foarte mult profesorii ei. Nu a făcut și meditații, pentru că lucrul cu profesorii ei și munca acasă au fost suficiente.
Pe județe, cele mai multe medii de 10 au fost obținute în Cluj: 13 în Cluj-Napoca, una la Turda și una la Gilău.
Ioana-Daiana Drânda, de la Liceul Teoretic „Gelu Voievod” din Gilău ne-a spus că e foarte importantă experiența câștigată în urma examenului, dar și nota, care arată că tot ce a făcut în ultimii ani are sens și că a muncit cu folos.
„Am muncit foarte mult și mă bucur că mi s-a confirmat munca. Nu a fost foarte greu examenul, dar a fost greu să învăț tot ca să mă asigur că orice ne-ar da, știu. La matematică nu mi-a fost deloc greu pentru că am fost și olimpică pe țară, în schimb, la română am muncit mai mult. Asta pentru că la simulare am luat 10 la matematică, dar numai 9.70 la română și am vrut să iau tot 10”.
Ioana a făcut meditații, a fost la un club de matematică iar după examen au urmat tortul și cadoul promis de părinți: exact telefonul mobil pe care și-l dorea. Vrea să facă matematică/informatică la liceu, iar după aceea are doua variante: fie Academia de Poliție, fie profesoară la universitate.
Româna a fost mai greu pentru că nu erau doar lucruri exacte și nu știi cum vor interpreta profesorii, fiecare percepe in mod diferit.Amalia Lefter
Amalia Lefter de la Colegiul Național „Costache Negruzzi" din Iași este convinsă că succesul la Evaluare are legătură directă cu munca din toți cei patru ani de gimnaziu și cu cei din jurul ei.
„Sunt foarte fericită. Când am văzut rezultatele eram foarte surprinsă și nu mă așteptam să iau notele maxime, deși știam că am scris foarte bine și aveam încredere în cunoștințele mele. Am învățat constant toți anii ăștia de gimnaziu și consider că meritul nu e numai al meu și că au contribuit și colegii mei și părinții, dar și profesorii, în primul rând, care m-au îndrumat și m-au susținut în fiecare moment dificil.” Evaluarea Amaliei cu privire la examen, în noul sistem PISA, este că nu a fost unul dificil, dar admite și că s-a pregătit foarte mult.
„Erau câteva exerciții la care se putea greși mai ușor, dar cu atenție, se putea primi o notă destul de bună. La româna a fost mai greu pentru că nu erau doar lucruri exacte și nu știi cum vor interpreta profesorii, fiecare percepe in mod diferit”, spune ea.
Amalia a făcut meditații pentru a consolida informațiile din clasă „cred că profesorii de la clasă au fost foarte importanți. Și cei de la pregătire m-au încurajat foarte mult”.
Îmi plăcea să desenez, dar n-am mai desenat de un an.Ștefan Matei
Ștefan Matei de la Școala Gimnazială numărul 97 din București spune că a muncit foarte mult pentru a obține media 10. Și a făcut chiar sacrificii: „Am învățat destul de mult, nu prea am avut timp liber, mi-am uitat toate pasiunile pe care le aveam. Îmi plăcea să desenez, dar n-am mai desenat de un an”.
Meditațiile au contat foarte mult, pentru că a putut învăța mai bine subiectele de la evaluare. „Am făcut meditații mai ales la limba română, de două ori pe săptămână, iar la matematică am făcut o dată pe săptămână. La matematică mă descurcam mai bine, dar la română nu aveam prea multe cunoștințe”, spune Ștefan.
Chiar dacă Ștefan își dorea în copilărie să devină astronaut, acum se gândește la meseria de programator și va alege un liceu de matematică/informatică. „Mi se pare că și nota și experiența învățatului sunt la fel de importante, deoarece nota este oglinda experienței, adică arată că am învățat și că m-am pregătit”, spune Ștefan.
Clasa a VIII-a în pandemie
Specialiștii în educație și psihologii admit la unison că elevii au fost printre cei mai afectați de urmările pandemiei de COVID-19. Oscilarea între școala online și cea față în față, îndepărtarea de prieteni și de colegi, nesiguranța, au fost realități cu posibile efecte pe termen lung care trebuie gestionate cu atenție, spun psihologii
Pentru elevii de 10 la Evaluarea Națională, pandemia a schimbat multe lucruri, dar, în cazul lor, ajutorul venit de la părinți și profesori a fost vital. Amalia spune că provocările pandemiei au trecut, pur și simplu mai ușor cu ajutorul celor din jurul ei și al profesorilor. Și Robert completează: „nu mi-a fost foarte greu, am avut noroc că profesorii ne-au fost alături și ne-au ajutat”.
Chiar dacă pandemia i-a dat peste cap programul de învățare, Ilinca a reușit să se adapteze. „Învățarea în perioada de pandemie a fost destul de grea la început, înainte să ne adaptăm și să se pună la punct toate lecțiile online făcute de profesori. Însă de la începutul clasei a VIII-a, de exemplu, totul a decurs foarte bine și nu mi s-a părut că avut un mare impact în ceea ce înseamnă învățarea pentru evaluare, pentru că profesorii au fost foarte serioși și ne-au ajutat să înțelegem chiar și în perioadele acestea”, spune Ilinca.
Pentru Andra, partea grea a pandemiei a fost că nu a reușit să își vadă prietenii atât de mult cât și-ar fi dorit, dar a exista și o parte bună: a avut mai mult timp să se concentreze asupra pregătirii pentru examen.
Și Ioana confirmă – pandemia a avut o parte bună: a putut sta acasă, unde a avut tot confortul necesar învățatului.