România a dat dovadă de putere și voință în lupta împotriva corupției, a spus însărcinatul cu afaceri David Muniz în discursul său de la recepția de Ziua Americii, organizată la București. Președintele Klaus Iohannis a spus că „relația dintre România și Statele Unite ale Americii se bazează pe un parteneriat strategic solid și profund, pe apartenența comună la valorile democrației, statului de drept și drepturilor omului”
Primul care a vorbit la recepția oferită de SUA la București a fost însărcinatul cu afaceri David Muniz, care le-a transmis românilor că relația dintre America și SUA este una de lungă durată, bazată pe un parteneriat strategic.
„România a dat dovadă de putere şi voinţă de a lupta împotriva corupţiei; continuarea devotamentului faţă de statul de drept va contribui la eradicarea ultimelor rămăşiţe care bântuie sau mai afectează această naţiune. Suntem mândri că am ajutat România să promoveze statul de drept şi continuăm să vă fim alături în aceste eforturi", a spus el.
El a arătat că „naţiunile, ca şi oamenii, se definesc prin valorile pe care le apără şi prin partenerii pe care îi au".
„Astăzi văd o naţiune pe care Statele Unite se mândresc să o numească aliată şi prietenă. Vă mulţumesc că sunteţi alături de noi şi să ştiţi că vom sprijini România, pe măsură ce continuă să îşi ocupe locul binemeritat de lider european", a mai spus oficialul.
Parteneriatul Strategic „a dat o viziune asupra viitorului României''
David Muniz a menţionat şi misiunea României în Afganistan.
„În ultimii zece ani, naţiunile noastre au trecut prin multe schimbări, însă viziunile şi promisiunile încorporate Parteneriatului Strategic rămân. Ar fi o neglijenţă din partea mea să nu amintesc de îndată faptul că România a dus la îndeplinire, cu temeinicie şi curaj, garanţiile reciproce de securitate cuprinse în Declaraţia privind Parteneriatul. Ultimul contingent de trupe româneşti tocmai s-a întors din Afganistan şi le datorăm recunoştinţă, avem o datorie pe care nu o vom putea plăti integral niciodată", a mărturisit Muniz, iar cei prezenţi i-au aplaudat pe militarii menţionaţi.
Reprezentantul Ambasadei SUA a adăugat că "eforturile neobosite ale României de îmbunătăţire a interoperabilităţii şi cooperării cu aliaţii NATO, angajamentul de a-şi moderniza armata şi de a încorpora cele mai performante capabilităţi de apărare disponibile ne permit tuturor să răsuflăm uşuraţi".
Totodată, a spus că „România este într-o poziţie bună, pe cale să devină un jucător-cheie în sectoarele tehnologiei, inovării şi energiei paneuropene".
„Acest lucru nu ar fi fost posibil dacă cei aflaţi la conducerea României nu şi-ar fi onorat obligaţiile în ultimii ani şi nu ar fi creat un mediu propice afacerilor, în sectorul tehnologiei sau în alte domenii. Proiectul autostrăzii Craiova-Piteşti este numai unul dintre exemplele care ne arată cum pot aduce beneficii reale, rapid şi în mod tangibil, o bună supraveghere şi o administrare competentă a fondurilor publice la nivel ministerial", a subliniat Muniz.
Totodată, a menţionat că Statele Unite cred cu sinceritate că, „pentru ca România să îşi preia locul de drept la masa liderilor europeni, progresele viitoare trebuie să fie dominate de respectarea transparenţei şi a statului de drept".
„În urmă cu numai o lună, preşedintele Biden a declarat că un element de bază al politicii de securitate naţională a Statelor Unite este combaterea corupţiei şi că aceasta aduce ameninţări nu numai la adresa securităţii noastre, ci şi a eforturilor noastre de dezvoltare şi chiar la adresa democraţiei", a apreciat el.
În ceea ce priveşte drepturile omului, Muniz a afirmat că „poziţia fermă adoptată în acest domeniu face din România un lider".
„Poziţia adoptată de ţara voastră în ceea ce priveşte evenimentele din Belarus vorbeşte de la sine - este numai unul dintre cele mai recente exemple când România a apărat valorile lumii democratice. Ne-am săturat de actorii maligni constanţi şi de intimidările, corupţia şi propaganda lor. Vom continua să lucrăm împreună la conturarea viitorului naţiunilor şi popoarelor noastre, iar acele ţări care îşi tratează poporul şi vecinii ca pe o pradă şi caută numai să semene discordie aparţin trecutului", a mai afirmat David Muniz.
Însărcinatul cu afaceri a mulţumit României „pentru perspectiva limpede şi pentru măsurile luate în vederea protejării infrastructurii emergente 5G de controlul străin care nu prezintă încredere" şi „pentru că a îngreunat semnificativ munca formatorilor de opinie maligni şi a propagandiştilor".
Diplomatul a amintit că în urmă cu zece ani a fost semnată Declaraţia Comună privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii. „Aceasta recunoştea angajamentul nostru reciproc faţă de valorile democratice, legăturile noastre de prietenie, securitatea noastră şi viziunea comună asupra necesităţii de pieţe şi schimburi libere", a afirmat oficialul american.
Potrivit acestuia, Parteneriatul Strategic „a dat o viziune asupra viitorului României''.
El a menţionat şi misiunea României în Afganistan. „În ultimii zece ani, naţiunile noastre au trecut prin multe schimbări, însă viziunile şi promisiunile încorporate Parteneriatului Strategic rămân. Ar fi o neglijenţă din partea mea să nu amintesc de îndată faptul că România a dus la îndeplinire, cu temeinicie şi curaj, garanţiile reciproce de securitate cuprinse în Declaraţia privind Parteneriatul. Ultimul contingent de trupe româneşti tocmai s-a întors din Afganistan şi le datorăm recunoştinţă, avem o datorie pe care nu o vom putea plăti integral niciodată", a mărturisit Muniz, iar cei prezenţi i-au aplaudat pe militarii menţionaţi.
Klaus Iohannis: Vom continua să susținem o Alianță Nord-Atlantică robustă și indivizibilă
Președintele Klaus Iohannis a spus că relația transatlantică are „un suflu proaspăt”, „inspirat de Președintele Joe Biden și de Administrația pe care o conduce”.
„Suntem într-un moment de inflexiune, care va acționa drept catalizator pentru unitatea transatlantică. La nivel bilateral, relația dintre România și Statele Unite ale Americii se bazează pe un parteneriat strategic solid și profund, pe apartenența comună la valorile democrației, statului de drept și drepturilor omului”, a spus președintele Iohannis, care a adăugat că anul acesta România și SUA marchează anul acesta trei momente speciale în relația lor.
„Se împlinesc 10 ani de la adoptarea Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România și Statele Unite, 10 ani de la semnarea și intrarea în vigoare a Acordului între România și Statele Unite privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România și 5 ani de la atingerea Capacității Operaționale Depline a Facilității de Apărare împotriva Rachetelor Balistice de la Deveselu”, a spus Klaus Iohannis.
În discursul său, șeful statului a spus că seria evenimentelor importante este marcată și de programul de burse Fulbright.
„Un sprijin solid al dialogului educațional și cultural transatlantic îl reprezintă Programul de burse Fulbright – care anul acesta împlinește 75 de ani de la lansare și peste 60 de ani de prezență în România, completând astfel seria momentelor aniversare importante în relația bilaterală”, a spus Klaus Iohannis.
Președintele a amintit și de turneul european al președintelui Joe Biden, care „a fost un succes”.
„Discuțiile pe care le-am avut cu Președintele Biden în marja Summitului NATO au reprezentat, la rândul lor, un prilej de reconfirmare atât a solidității Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite, cât și a angajamentului partenerilor americani pentru securitatea euroatlantică”, a spus Klaus Iohannis.
De asemenea, președintele a amintit și de participarea, în premieră, președintelui american la Summitul Formatului București 9 din luna mai.
Klaus Iohannis a mai spus că România „este și va rămâne puternic ancorată în comunitatea de valori democratice, un promotor al unei relații transatlantice solide”.
„Vom continua să susținem o Alianță Nord-Atlantică robustă și indivizibilă, precum și cooperarea sinergică și complementară dintre NATO și Uniunea Europeană”, a arătat Iohannis.
„Vom continua să susținem o Alianță Nord-Atlantică robustă și indivizibilă, precum și cooperarea sinergică și complementară dintre NATO și Uniunea Europeană”
Președintele a vorbit despre „reziliența strategică transatlantică”, concept pe care România îl susține.
„Ceea ce vizăm este reducerea sau chiar eliminarea dependenței de actorii care nu împărtășesc aceleași valori ce reprezintă baza comunității transatlantice din care facem parte. Astfel trebuie interpretată și inițiativa României de a înființa la București Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență, pe care l-am inaugurat recent și care este deschis partenerilor”, a mai spus Klaus Iohannis.
Președintele a încheiat spunând că e convind că cele două țări vor reuși să fructifice „potențialul maxim momentul în care ne aflăm, atât de propice pentru reafirmarea valorilor comune și urmărirea strategică a intereselor împărtășite de securitate”.
Florin Cîțu: Guvernul vizează încurajarea şi stimularea unei prezenţe economice americane cât mai consistente în România
Prezent la recepție, alături de președintele Iohannis, premierul Florin Cîţu a vorbit despre crezul său şi anume faptul că proprietatea privată este sfântă, iar antreprenorii sunt eroii economiei, lucru care ar trebui îmbrăţişat şi de România, la fel cum au făcut Statele Unite, deoarece ar duce la dezvoltarea ţării noastre.
Cîțu le spus celor prezenți că a petrecut peste 10 ani în SUA, interval în care a învățat multe lecții.
„Parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite ocupă un loc central în arhitectura politicii externe şi de securitate a României. Este unul dintre cei trei piloni esenţiali ai politicii externe a ţării noastre, alături de creşterea rolului şi importanţei României în cadrul Uniunii Europene şi NATO. „Parteneriatul nostru are drept fundament solid angajamentul împărtăşit pentru democraţie, statul de drept, respectarea drepturilor omului, dar şi voinţa de a răspunde provocărilor şi ameninţărilor comune”, a spus Florin Cîțu.
Premierul a mai spus că România va menține cooperarea strategică cu Statele Unite la cel mai înalt nivel, în domenii precum apărarea, securitatea energetică, recuperarea economică sustenabilă, totodată, consolidarea rezilienţei şi întărirea relaţiilor transatlantice.
„Dincolo de excelenta noastră cooperare în planul securităţii şi importanţa creşterii prezenţei militare a Statelor Unite în ţara noastră, Guvernul României vizează încurajarea şi stimularea unei prezenţe economice americane cât mai consistente în România, inclusiv în ceea ce priveşte dezvoltarea surselor de energie, inclusiv cea nucleară. Recenta adoptare a legii de ratificare a acordului interguvernamental dintre România şi SUA privind domeniul nuclear-civil trebuie să dea semnalul pentru accelerarea configurării unor proiecte de anvergură, capabile să ofere o ancoră strategică suplimentară relaţiei bilaterale”, a spus Florin Cîțu.