Tot mai mulți oameni din Estul Europei se întorc acasă și lasă goluri în piața muncii din Marea Britanie. Printre cei care pleacă se numără și mulți români cu care Europa Liberă a vorbit recent. Ce îi împinge pe oameni să părăsească țara unde au lucrat mai mulți ani și unde ar fi dorit în trecut să se stabilească?
Europa Liberă a vorbit cu Dr. Agnieszka Kubal, academician cu expertiză socio-legală de la University College London din capitala Marii Britanii, pentru a înțelege mai bine fenomenul muncitorilor care părăsesc Marea Britanie în contextul pandemiei și al Brexitului.
1. Marea Britanie se confruntă cu o pierdere a forței de muncă. Ce credeți că a provocat valul de muncitori din Europa de Est care aleg acum să se întoarcă în țările lor de origine?
„Eu îmi făceam cercetarea înainte de aplicarea deplină a legii privind libertatea de circulație a Uniunii Europene, adică în perioada de tranziție în care [migranții europeni] au trebuit să își înregistreze statutul de angajare și să rămână în acel registru timp de un an înainte de a deveni pe deplin legali. Mulți oameni au decis să nu respecte aceste tipuri de reglementări și prin urmare mulți dintre ei au rămas cu un statut semi-legal sau precar.
Oamenii au plecat pentru că locurile de muncă „s-au epuizat”
Autoritățile nu au vrut neapărat să-i deporteze pentru că ei aveau locuri de muncă, dar acele locuri de muncă erau prin agenții, nu erau locuri de muncă stabile. Nu se aflau acolo neapărat pentru că aceasta a fost alegerea lor, dar acestea au fost singurele locuri de muncă disponibile pentru ei.
După Brexit, cred că situația juridică a redevenit foarte asemănătoare cu cea din acea perioadă de tranziție. Dintr-o dată trebuie să aplici pentru acest statut de rezidență, există un prag pe care trebuie să îl îndeplinești pentru a-ți documenta rezidența. Este un fel de topor de-asupra capului lor, un lucru pe care trebuie să-l respecte. Și apoi a venit pandemia. Avem un grup de oameni care lucrează în locuri de muncă precare, care nu sunt siguri dacă vor avea un loc de muncă săptămâna viitoare și chiar și cei care nu lucrează neapărat în aceste condiții precare, deodată au dificultăți. Oamenii care se aflau în eșaloane inferioare ale pieței muncii au avut acum un alt stimulent să plece pentru că singurul lucru care îi ținea acolo, slujba, a dispărut.”
2. Am vorbit cu un șofer de camion care a descris condiții de muncă proaste - „sclavie modernă” - cu zeci de ore de muncă, fără asistență de la angajator și fără asistență socială. Ce ar fi putut face guvernul britanic pentru a preveni aceste condiții?
„Acestea sunt într-adevăr condiții de muncă foarte precare. Guvernul a introdus programul de retenție al locurilor de muncă, corect? Dar acest program nu este pentru oamenii care se află în condiții de muncă precare. Mai bine spus, pentru cei care se află într-un contract de muncă precar a fost mai dificil să aplice pentru acest program decât pentru cei care au un loc de muncă stabil. Ca angajator, dacă ai de ales între a pregăti sau nu documentele pentru angajatul tău, despre care nu ești sigur dacă va sta în țară sau nu, mai degrabă poate ai alege să nu pregătești aceste documente. Un alt lucru pe care l-ar fi putut face guvernul, din punct de vedere socio-legal, ar fi fost să înceapă să lucreze cu adevărat la un program de schimbare a narațiunii despre muncitorii din Europa de Est după Brexit. Referendumul Brexit a dezgropat niște animozități îngropate foarte adânc. Discursul public s-a dus într-o direcție în care nu ai fi crezut niciodată că se va duce. Vorbim despre discurs instigator la ură, despre stereotipuri adânc îngropate.
Aceștia sunt oameni de care avem nevoie, sunt oameni care au venit din Europa de Est și s-au integrat.
[Guvernul ar trebui] să înceapă o campanie nouă prin care să spună că aceștia sunt oameni de care avem nevoie, sunt oameni care au venit din Europa de Est și s-au integrat. Mulți dintre ei contribuie la economie, avem nevoie de ei. Ei bine, cred că acel tip de voce lipsește din guvern și din discursul public.”
3. De ce credeți că aceste atitudini față de imigranții est-europeni au fost lăsate să continue atât de mult timp?
„Acest lucru a acaparat cumva spațiul și guvernul nu a intervenit. Vorbim despre un guvern conservator, care a fost preocupat de a avea un acord comercial . Și care, de la bun început, a spus că libertatea de mișcare nu va face parte din acord. Au acceptat statutul de rezidență parțial datorită negocierilor cu Uniunea Europeană. Cred că există anxietatea în jurul acestui lucru - vor începe oare acum deportările, va pune guvernul în aplicare acest lucru, cât de insistent va fi guvernul? Știm deja că persoanelor care încercau să viziteze Marea Britanie ca turiștii din Europa li s-a refuzat intrarea. A existat și situația ambasadorului român care încerca să intervină și să aibă grijă de cetățenii săi care au fost reținuți pe aeroporturi.
Cred că schimbarea ar fi putut fi făcută într-un mod mai prietenos, într-un fel care să construiască o narațiune, care să transmită că Brexit se întâmplă, dar oamenii din Europa sunt încă bine veniți în UK. ”
4. Credeți că va veni o schimbare în percepția oamenilor?
„Cred că schimbarea este deja aici. Am văzut-o în articolul The Guardian care vorbea despre cetățenii deținuți în aeroporturi și aș spune că nu vedem 'suspecții obișnuiți', nu este vorba despre polonezi și români. Este vorba despre danezi, italieni și spanioli care sunt dintr-o dată deținuți la frontieră și rugați să se urce în primul avion pentru a se întoarce în țara de origine.
La fiecare sfârșit de articol vedem că Ministerul de Interne spune că a preluat controlul asupra granițelor iar publicul se așteaptă ca ei să respecte legea în vigoare. Deci vedem cum ei se ascund în spatele legii.”
5. Ce părere aveți despre programul privind statutul de rezidență? Este fezabil pentru viitor?
„Am auzit despre un însoțitor de bord, un bărbat spaniol care a aplicat pentru statutul de rezidență cu carte de identitate și a sosit apoi în Marea Britanie cu pașaportul. Polițiștii de frontieră nu au reușit să îl găsească în sistem, lucru care este o încurcătură mare având în vedere că el avea statutul de rezidență dar nu primise nici o dovadă a acestui lucru. Există o mulțime de oameni cu nume asemănătoare până la urmă. Acest lucru va putea duce pe viitor nu doar la confuzie ,dar la tragedii umane.”
6. Nu este prima dată când guvernul britanic face acest lucru. Crizele de lipsă a documentelor legale pe care le vedem acum seamănă cu ceea ce s-a întâmplat cu generația Windrush*. Vom vedea oare, din nou, incapacitatea guvernului britanic de a rezolva această problemă?
„Putem doar să așteptăm și să vedem. Sper doar că nu se va întâmpla și că va exista o marjă largă de apreciere. M-aș aștepta la acest lucru, în special față de cetățenii europeni. Dar ceea ce am văzut despre detențiile din aeroporturi a fost într-adevăr, foarte deranjant.”
7. Am vorbit cu un șofer de camion care ne-a spus că avea toate documentele pentru a intra în Marea Britanie. Ar fi trebuit, teoretic, să i se permită să treacă frontiera, dar a fost reținut pentru întrebări. Care este părerea dvs. cu privire la practicile informale ale polițiștilor de frontieră?
Practic, vedem schimbarea narațiunii de la mișcare liberă la construirea mișcării libere drept o amenințare.
„Polițiștii de frontieră au o marjă largă de libertate când vine vorba despre a le permite oamenilor să intre sau să nu. Documentele pe care le-am văzut refuzând intrarea oamenilor au menționat în mod specific faptul că ofițerul de frontieră în cauză și-a exercitat autoritatea de a judeca după caz, la propria discreție. S-ar putea să ai toate documentele dar în cele din urmă se rezumă și la persoana care examinează acele documente.”
8. Credeți că este justificat să numim acesta un val de „migrație inversă”, având în vedere că este implicat un anumit nivel de constrângere în părăsirea Marii Britanii?
„Cred că ar trebui luate în considerare câteva lucruri aici. Un număr mare de oameni și-au exprimat explicit dorința de a pleca. Dacă putem să denumim acest val unul de migrație inversă depinde de libertatea de decizie, dar s-ar putea să existe un element de constrângere. Aici ajungem la inima dezbaterii despre migrație. Când vorbim despre migrație, ne bazăm pe etichete. Aceasta este migrație forțată și aceasta este voluntară. În realitate, în fiecare decizie avem un amestec de ambele. Un amestec de 'Vreau să plec' dar ,în același timp 'poate că nu aș lua această decizie în lipsa unor factori care sunt independenți de liberul mei arbitru'- o serie de factori structurali.”
9. Credeți că cei care s-au întors deje în țările lor ar putea reveni în Marea Britanie? Dacă da, în ce condiții?
„Chiar dacă localurilor din Marea Britanie li se va permite să se redeschidă după pandemie, nu există suficienți angajați. Un proprietar intervievat de BBC Radio 4 a spus că sunt o mulțime de muncitori est-europeni care ,de-o dată, au plecat. Proprietarii se confruntă cu decizii despre deschiderea anumitor localuri. Aceste decizii cu care se confruntă proprietarii de afaceri ridică semnale alarmante privind forța de muncă. Momentan pandemia și deschiderea deplină a țării rămân printre principalele preocupări. Dar odată ce acestea vor fi rezolvate cred că următorul lucru pe ordinea de zi va fi ce s-a întâmplat cu toți acei muncitori. Ce s-a întâmplat cu ei? Și apoi cred că guvernul va avea o mare întrebare la care să răspundă - ce să facem pentru a ocupa acele locuri de muncă?”
10. Credeți că vor căuta să angajeze local?
„Cred că s-ar putea să facă acest lucru. Grupurile de angajatori sunt destul de vocale și au atenția guvernului.
Cealaltă problemă pe care o văd eu acolo o reprezintă condițiile în care sunt angajați lucrătorii imigranți. Acestea nu sunt neapărat condițiile în care localnicii ar dori să lucreze. Ei se bazează destul de des pe angajarea lucrătorilor străini pentru că acest lucru este mai ieftin pentru ei. În loc să modernizeze aceste locuri de muncă, ei se bazează doar pe lucrătorii est-europeni pentru a ocupa aceste posturi vacante. Poate acum vom vedea o schimbare. Legislația UE le oferea până acum lucrătorilor o modalitate de a se proteja de abuz și discriminare. Acești oameni vor fi angajați acum cu vize foarte precare, vor avea acces la vize sezoniere. Oamenii vor spune că în Marea Britanie avem și legi care protejează drepturile omului, dar, practic, dacă încerci să discuți cu angajatorul știind că mai ai doar două luni de rezidență în această țară, ce vei face? Vei încerca să-ți aplici drepturile sau vei prefera mai degrabă să strângi din dinți? ”
*Generația Windrush se referă la persoanele care, în perioada 1948 – 1971 au fost invitate să se mute în Marea Britanie din țările Commonwealth, pentru a acoperi lipsurile de pe piața forței de muncă.
