Singura soluție pe care Ministerul Mediului o vede pentru a rezolva amenințarea la adresa oamenilor este uciderea urșilor care coboară în zonele locuite. Ministrul Tanczos Barna a propus recent o ordonanță de urgență prin care o echipă de intervenție ar putea elimina orice urs considerat agresiv în 24 de ore, spre deosebire de termenul actual de 15-60 de zile. Teoretic, este vorba de mutarea urșilor sau de uciderea lor. Practic, e vorba aproape exclusiv de ucidere.
Există însă soluții alternative. Ele sunt numai în aparență mai scumpe și mai dificil de aplicat. O concepție ceva mai complexă decât un așa-zis conflict între oameni și urși, nu e neapărat atât de greu de aplicat. Ea necesită însă expertiză, dialog între toate părțile implicate și voință politică.
Libearty - locul în care oamenii își răscumpără greșelile față de urși
„Libertatea este cel mai de preț bun pe care îl primim toți la naștere, în egală măsură: și oamenii, și animalele”, spune fondatoarea Sanctuarului de urși Libearty de la Zărnești, Cristina Lapis.
Urșii de la Zărnești trăiesc în țarcuri mari, verzi, cu piscine, mănâncă tot felul de bunătăți, inclusiv miere, nu le lipsește nimic. Dar toate aceste ființe sunt traumatizate. Fiecare din cei 113 urși de la Libearty a fost salvat din împrejurări dramatice sau de-a dreptul tragice. Și chiar faptul că trăiesc într-un fel de sanatoriu e o problemă în sine. Animalele sălbatice nu își au locul într-un spațiu înconjurat de garduri. Dar pentru locatarii de la Libearty, aici este cea mai bună dintre lumile posibile.
Interese personale vs protecția mediului. Contextul OUG de ucidere în 24 de ore
Istoria conviețuirii românilor cu urșii este foarte lungă. În urmă cu trei secole, aproape toată suprafața României era acoperită de păduri, înainte de al doilea război mondial era circa jumătate din suprafață, dar am ajuns la un procent de împădurire de numai 29%. Omul se extinde tot mai mult în habitatul natural al ursului - pădurile se reduc, iar hrana devine din ce în ce mai greu de găsit pentru populația de urși. Recent, din cauza pasiunii occidentale și locale pentru hrană bio - fructe de pădure, ciuperci etc, cantitatea de hrană disponibilă s-a redus și mai mult. Aceasta este explicația pentru care urșii vin în orașe și sate în căutare de mâncare.
Clasicele atacuri de la stână se petrec, practic, pe teritoriul lui Moș Martin și nu ele sunt invocate în controversele recente, ci apariția urșilor în localități. Ursuleții, înainte să devină prea mari, sunt îndrăgiți de oameni. Dar majoritatea urșilor adulți sunt un pericol, în special pentru cei din județele Covasna, Harghita, Brașov și Prahova. Locuitorii de la munte primesc mesaje prin RO-ALERT aproape în fiecare zi. Atacuri violente au loc în fiecare săptămână.
Propunerea prezentată de ministrul Tanczos Barna, un susținător deschis al vânătorii înainte de preluarea mandatului la minister, pare să vină în sprijinul ideii că viața oamenilor este mai importantă. „Sunt convins că viața umană va fi o prioritate pentru toate partidele politice și că vom lua, împreună, cea mai bună decizie pentru a proteja oamenii”, a declarat ministrul într-o postare recentă pe pagina de Facebook a ministerului. În aparițiile sale recente la televiziuni, în conferințe de presă și declarații, ministrul, al cărui mandat este ocrotirea mediului și a biodiversității, a susținut prioritatea vieții umane.
Ministrul Tanczos Barna a susținut de repetate ori, în ultimul deceniu, împușcarea urșilor. „Am depășit de mult numărul de urși pe care trebuie să-i protejăm ca un angajament față de UE ”, a declarat în trecut acesta. Contactat la începutul acestui an de Europa Liberă pe tema opiniilor sale față de vânătoare în calitate de ministru, nu doar de simplu politician, Tanczos Barna a ignorat mesajele și apelurile redacției.
Reglementarea actuală de 15-60 de zile părea să încurajeze mascarea cu documente a partidelor de vânătoare sub forma „recoltării” justificate de agresivitatea mamiferului. Potrivit experților consultați de Europa Liberă, e puțin probabil ca anestezierea și mutarea animalului respectiv să poată avea loc în 24 de ore, așa cum se vrea prin noua ordonanță, după cum identificarea corectă a ursului agresiv, dacă nu e prins în momentul în care atacă, e foarte greu de făcut. Există riscul ca micșorarea termenului la 24 de ore să se transforme în undă verde pentru uciderea de urși.
Însuși ministrul a declarat în mai, într-o apariție la DIGI 24, că este „extrem de complicat” să identifice urșii și să îi deosebească unii de ceilalți, chiar și pentru specialiștii din fondurile de vânătoare. Tanczos Barna pune responsabilitatea și povara pe echipele de intervenție care vor trebui să decidă dacă să apese sau nu pe trăgaci.
Noua Ordonanță de urgență, derogările și voința politică
Ordonanța de urgență care ar permite împușcarea urșilor agresivi și a lupilor din zonele locuite în 24h a intrat, luni, în etapa avizării la ministere. Urșii care nu pleacă atunci când sunt goniți de oameni și cei care atacă vor putea fi împușcați potrivit documentului intrat în dezbatere interministerială. Fondatoarea Sanctuarului de urși Libearty de la Zărnești, Cristina Lapis, punctează însă faptul că „animalele nu sunt responsabile pentru faptele lor. Noi, oamenii, suntem responsabili pentru ele.”
Conform proiectului de lege, se poate interveni pentru a elimina un urs dacă nu există alte variante acceptabile în cazul în care este necesară prevenirea daunelor și este în interesul sănătății și securității publice.
Echipa de intervenție în situația unui urs periculos care a intrat într-o localitate, în cazul aprobării acestei ordonanțe, trebuie să includă jandarmii, reprezentantul autorităților locale (primarul) și un veterinar sau un vânător cu permis de folosire al armei cu tranchilizant. Dacă nu va fi disponibil un veterinar, soarta unui urs prins de echipa de intervenție va fi, probabil, moartea. „Dacă se dă liber la împușcat, specia acesta în cinci ani nu mai e”, avertizează managerul Sanctuarului de urși de la Zărnești, Florin Ticușan.
Modificarea legislativă urmează să intre în vigoare după împușcarea ursului Arthur de către prințul Emanuel von und zu Liechtenstein la Odjula/jud. Covasna, caz care a scos în evidență natura vânătorii de trofee. Scandalul public din mai anul acesta a făcut autoritățile să schimbe legea, astfel încât numai personalul tehnic al asociațiilor de vânătoare să poată împușca urșii. Prințul s-a folosit de o derogare de la normele europene de protecție a urșilor pentru a vâna unul dintre cei mai mari urși din România. Însă, conform actelor, prințul trebuia să vâneze o ursoaică cu pui care ar fi cauzat pagube în zonă, nu pe Arthur.
Ursul este o specie protejată prin normele europene și prin Convenția de la Berna, însă în ultimii zece ani s-au omorât cel puțin 1.400 de urși prin derogări de la Directiva europeană. Cei mai mulți sunt uciși în Covasna, Mureș și Harghita. „Sunt soluții care se cunosc de ani de zile și nu s-au aplicat. De ani de zile, se omoară urși cu autorizație, cu derogare, și totuși există încă problema, înseamnă că derogările nu duc la nimic”, consideră Cristina Lapis.
Situația pare să fi rămas la fel și după împușcarea lui Arthur - ursoaica care ar fi trebuit vânată s-a întors în sat. „Fiecare fermier cu care am discutat a spus că nu s-a schimbat nimic de când a fost împușcat ursul de sex masculin și că femela continuă să vină zilnic în gospodării”, a declarat pentru Europa Liberă președintele Agent Green, Gabriel Păun, în aprilie.
Esența scandalului uriaș generat de uciderea lui Arthur a fost că - la adăpostul unei derogări legislative legate de o ursoaică agresivă - a fost ucis un exemplar spectaculos în timpul unei partide de vânătoare.
Problema documentației „de formă” care favorizează vânarea unei specii protejate în România, se suprapune peste cea a braconajului propriu-zis, un fenomen asupra căruia autoritățile nu dețin date clare. Metoda, absolut barbară, ocolește complet birocrația obținerii unei derogări: prezentarea de dovezi că ursul ce trebuie ucis este agresiv. Braconierii sunt interesați exclusiv de blana urșilor, nu sunt interesați de monetizarea unor partide de vânătoare, așa că întind lanțuri și capcane. Urșii sunt împușcați în chinuri.
Identificarea ursului agresiv. Problema-cheie nerezolvată de OUG
Urșii, dacă nu sunt prinși în flagrant delict, sunt foarte greu de identificat odată ce au părăsit „locul faptei”. Potrivit Cristinei Lapis, de la Libearty, „această ordonanță de urgență nu este realistă. Trebuie să prinzi ursul asupra faptului, pentru că altfel e nevinovat. Pe hoț poți să îl mai cauți, dar ursul nu are sânge pe colți ca Dracula și nu își recunoaște el fapta. Managerul acestui Sanctuar vede urșii în fiecare zi - nici măcar el nu îi poate recunoaște cu exactitate, mai puțin dacă au însemne distincte. De la distanță, nu poți deosebi nici femelele, de masculi.” Or, exact această confuzie nerezolvată ridică temerea că ordonanța de urgență va deveni, ca și derogările de până acum, un instrument legal care va favoriza vânătoarea și uciderea urșilor, folosind ca pretext eforturile legate de siguranța locuitorilor din zonele de munte.
Pe de altă parte, este cert că în ultimii ani, s-au înregistrat din ce în ce mai multe apeluri la 112 și mesaje prin sistemul RO-ALERT cu privire la urșii din orașe și sate. Ca să se poată înlătura problema, importante sunt cauzele. Or, urșii intră în localități din mai multe motive:
- Teritoriile naturale au fost distruse în mare parte. Cu excepția unor păduri virgine pe întinderi limitate, nu mai există nicio zonă intactă ecologic în România, fiindcă oamenii pătrund din ce în ce mai mult în habitatele naturale. Se construiesc vile și pârtii de schi în pădure, fără gardurile electrificate necesare. Pădurile sunt defrișate, în timp ce orașele se extind înspre pădure.
- Schimbările climatice au modificat condițiile naturale de existență ale urșilor, care nu mai pot hiberna așa cum o făceau în trecut. Iernile sunt mai calde, primăvara și toamna încep să se reducă, iar urșii sunt extrem de confuzi în urma acestor schimbări. Managerului Sanctuarului Libearty, Florin Ticușan, povestește episodul straniu în care unul dintre urșii din Sanctuar a intrat anul trecut în hibernare din iunie până în august.
- Oamenii atrag urșii în mod activ către zonele locuite. Observatoarele de urși precum cel de la Tușnad sunt prea aproape de oraș, iar oamenii lasă de mâncare urșilor, mai ales puilor, în apropierea locuințelor, ceea ce îi obișnuiește să vină din ce în ce mai aproape de oameni. Puii de urs sunt ținuți pe lângă pensiuni pentru divertisment, dar când devin prea mari percepția se schimbă, din „adorabil” în „pericol”.
- Fondurile de vânătoare nu mai lasă mâncare pentru urși așa cum sunt datoare prin contracte să o facă, iar cultivarea ciupercilor și a fructelor de pădure golește pădurile de mâncare. În perioada în care ies din hibernare, urșii nu mai găsesc suficientă mâncare în pădure pentru a se recupera după somnul îndelungat. Ei se îndreaptă înspre orașe în căutare de mâncare și devin violenți, de foame.
Unul dintre motivele pentru care nu s-a găsit încă o soluție adecvată și situația s-a degradat, este lipsa cooperării în acest domeniu. Ministerele care ar putea lucra împreună - cel al Mediului, al Agriculturii, al Turismului nu cooperează, iar relația politicienilor cu ONG-urile este tensionată.
Povestea Sanctuarului de urși de la Zărnești
Cristina Lapis a fondat, cu greu, Sanctuarul de urși de la Zărnești. Inițial, în 2005, când a cerut primele aprobări, s-a confruntat cu o nepăsare ce părea de neclintit - autoritățile alese și/sau numite politic și autoritățile administrative au ignorat-o, au refuzat să-i acorde fonduri. În schimb, când Sanctuarul a devenit un succes, el s-a transformat mândrie și pentru responsabilii din țară.
Ministerul a presat în repetate rânduri experții de la Libearty să ia urșii găsiți de pe lângă case, chiar dacă nu se aflau în situații la fel de grave ca celelalte cazuri aflate sub ocrotire la Zărnești, conform Cristinei Lapis. Cel puțin 20 de urși au ajuns astfel la ei.
O problemă fundamentală în întreaga controversă ecologică/economică/politică este lipsa datelor exacte - autoritățile nu știu câți urși există în pădurile românești. Toate plângerile și toate soluțiile propuse sunt, de fapt, bazate pe estimări.
Autoritățile acuză ONG-urile că dau un număr prea mic, din dorința de conservare, în timp ce ONG-urile consideră că autoritățile dau un număr prea mare, pentru că doresc să elimine mai mulți urși. În orice caz, este cert că România este țara cu cei mulți urși bruni din Europa, potrivit datelor publicate într-un raport al Comisiei Europene, citat de platforma Green Report.
În acest context european, România și-a asumat protejarea a 6.000 de urși. Argumentul autorităților este că sunt prea mulți urși în România, și că în alte țări, sunt mai puțini. „Prea mulți urși implică un termen de comparație”, spune fondatoarea Sanctuarului despre declarațiile ministrului. „Dar ei niciodată nu au fost numărați, ci doar după metode clasice - fiecare asociație de vânătoare dau un număr aproximativ. Iese, ca pe vremea lui Ceaușescu, „ce recoltă avem?”. Urșii însă nu stau în loc și nu sunt foarte diferiți unii de alții încât să poată funcționa această strategie. Unii urși pot fi numărați de două sau de trei ori, alții deloc.
Ministerul plănuiește de mult un recensământ al urșilor. Acesta a fost amânat sau făcut doar cu aproximație. Premierul Cîțu a anunțat la începutul acestui an nevoia unui recensământ. Însă un recensământ adevărat, cu microcipare și urmărire, nu s-a făcut încă la noi în țară.
„Ar trebui ca asociațiile de vânători să fie ajutate în continuare ca să poată hrăni urșii, în timp să îi numere, să se pună garduri electrice, să îi microcipeze, să se reducă mâncarea pusă în pădure de turiști, să nu se mai permită culegerea tuturor fructelor și ciupercilor”, spune Cristina Lapis despre soluțiile complexe de care este nevoie. Aceasta consideră că banii pe care îi încasează fondurile de vânătoare din trofee, între 5 și 20 de mii de euro, ar trebui reinvestiți în gestionarea populației de urși și, mai ales, în hrănirea lor.
Cooperarea este esențială pentru aplicarea unui plan inteligent și complex: „Societatea civilă trebuie să lucreze cu autoritățile și, împreună, să găsească cele mai bune soluții. Cei care se ocupă de animale cunosc soluțiile mai bine decât cei din autoritatea publică. Lucrând împreună, am putea face ca oamenii să poată trăi liniștiți”, punctează Cristina Lapis.
Incidentul cu Arthur, mediatizat în întreaga Europă, a pus pe harta problemelor românești încă una. Totuși, spre deosebire de corupție, traficul de ființe umane sau contrabanda din portul Constanța și nu numai, problema protejării ursului brun ar putea fi rezolvată mai repede în contextul preocupării din ce în ce mai intense pentru protecția mediului și a fondurilor europene uriașe, disponibile în acest sens.
Când mă uit la România, tot ce simt e rușine gândindu-mă la toate oportunitățile pierdute
„Sper că Guvernul României va acorda susținerea necesară, deși mă îndoiesc”, a punctat Ricky Stein, un vizitator austriac la Sanctuarul Libearty. „Când mă uit la România, tot ce simt e rușine gândindu-mă la toate oportunitățile pierdute. Dar pentru că nu sunt bani sau interese, nu s-a întâmplat nimic. Mesajul meu este: nu așteptați politicienii să facă ceva, dacă așteptați după ei, sunteți la fel de vinovați ca și ei pentru distrugerea mediului înconjurător. Pentru greșelile pe care le faceți acum, vor plăti copiii și nepoții voștri ”, avertizează vizitatorul de la Viena.
O vizită la Libearty - rutina unei vieți noi pentru urșii salvați
Lângă Zărnești, la rezervația Libearty, este liniște. Norii trec încet, iar grupurile de vizitatori se deplasează în valuri. Marele eveniment al zilei este prânzul urșilor, când o mașină colorată și acoperită cu urși pictați împarte sute de kilograme de mâncare celor 113 urși. În țarcurile mai mari, urșii se strâng cu zecile lângă gard, la masă. Echipa Europa Liberă a vizitat Sanctuarul de urși pentru a afla mai multe despre acest proiect și despre urșii bruni salvați din țară și de peste hotare.
Când am făcut această rezervație, la început, nu am vrut să primesc turiști
„Când am făcut această rezervație, la început, nu am vrut să primesc turiști”, mărturisește Cristina Lapis. „Am fost foarte supărată pe oamenii care au preferat să își întoarcă spatele sau să nu se gândească la problema aceasta”.
În 1997, Cristina Lapis a fondat prima asociație pentru protecția animalelor din România, un adăpost de câini. În 2005, a fondat Sanctuarul Libearty printr-un parteneriat public-privat, cu ajutorul World Animal Protection și mulțumită Primăriei orașului Zărnești, care a donat 69 de hectare de teren. Rezervația s-a extins pe măsură ce oamenii din toată țara au sunat pentru a le spune despre urșii ținuți în condiții mizere.
În prezent, 113 urși trăiesc o viață nouă la Zărnești. Majoritatea vin din situații de abuz - au trăit în captivitate în grădini zoologice, la persoane fizice, pe lângă pensiuni, benzinării sau mănăstiri. Unii urși și-au petrecut 20-30 de ani în cuști minuscule de metal și beton. Experții de la Sanctuar încearcă să le ofere urșilor cea mai bună viață - însă deceniile de traumă sunt greu de șters. „Interacțiunea cu omul le-a afectat foarte mult comportamentul - ei nu se mai pot hrăni singuri, deci nu mai pot fi reabilitați sau eliberați”, spune managerul rezervației.
Sanctuarul s-a extins pentru că, de drag, personalul a luat sub aripa lor și alte animale. Mai sunt acolo căprioare, cai, măgari, porci mistreți, oi, capre, iepuri, găini, bibilici, câini, porumbei.
În fiecare dimineață, programul personalului începe la 8:00, dar schimburile funcționează 24/24. Nu există nicio clipă în care animalele nu sunt supravegheate. Managerul Sanctuarului, Florin Ticușan, explică rutina zilnică: „Se fac verificările, vedem starea lor de sănătate, instalațiile electrice și de protecție. Până la miezul zilei, 12:00-13:00, hrănim și urșii. După-masă, se pregătește hrana pentru a doua zi și se face mentenanța necesară”. Vizitatorii pot intra doar dimineața, timp de câteva ore, pentru a nu deranja prea mult urșii.
În fiecare zi, personalul trebuie să pregătească în jur de două tone de mâncare pentru urșii din rezervație. Urșii sunt omnivori și se bazează pe această mâncare pentru majoritatea meselor. În pădurea din rezervație, urșii găsesc și alte gustări - fructe de pădure, ciuperci, chiar și frunze.
Rezervația este dependentă de donațiile externe pentru a-și susține activitatea. Deși au în jur de 150-200 de vizitatori în fiecare zi, taxa de intrare nu este suficientă. Pe site-ul Sanctuarului există și opțiunea adopțiilor - cei interesați pot face o donație mai mare sau una mică, recurentă, pentru a susține activitatea rezervației. Donatorii mai generoși pot plăti întreaga sumă necesară pentru susținerea unui urs timp de un an, 600 euro/lună.
Majoritatea vizitatorilor au fost, până de curând, străini. În timpul pandemiei, raportul s-a schimbat. De aproape un an și jumătate, majoritatea musafirilor sunt români. „Anul trecut [numărul vizitatorilor] a fost aproape zero, am avut un an greu, ca toată lumea”, își amintește Florin Ticușan perioada de carantină anti-COVID-19 și de restricțiile severe care au urmat.
În timp ce am obținut aceste informații, urșii și-au terminat prânzul. Soarele bate tare, din vârful ascuțit al cerului. Rezidenții Sanctuarului se retrag în piscină, alții înapoi în umbra pădurii. În această perioadă se încheie și vizitele la Sanctuar. Urșii își fac siesta, apoi au o agendă cunoscută doar de ei. Cert este că nu e cazul să fie deranjați.
Locuitorii de la Libearty: ursul biciclist & ursoaica inspector CFR
În rezervație, unii urși stau împreună, iar unii care au nevoi speciale, precum vitamine anume în mâncare, sunt separați. Florin Ticușan explică faptul că cei care stau împreună s-au învățat relativ ușor să trăiască astfel, au propria ierarhie și nu intră în conflict. Urșii care au deprinderi mai bune îi învață pe nou-veniți cum să se comporte, cum să mănânce ori cum să umble într-un țarc mare și pe iarbă. Un exercițiu impresionant.
Dar unii urși nu se pot dezobișnui de vechile deprinderi. Unii urși se tem să calce pe iarbă: n-au cunoscut-o niciodată. Unii nu știu să se hrănească: au fost crescuți cu pâine. Unii încă se învârt în suprafețe mici sau fac piruete: nu pot ieși mental din cușca sau arena în care și-au petrecut viața.
„Cel mai recent am luat o ursoaică de 32 de ani care a stat într-o cușcă pe ciment și căreia îi e teamă să pună laba pe iarbă, pentru că n-a cunoscut niciodată iarba. De când s-a născut, a stat doar pe ciment”, explică Cristina Lapis.
„Ursoaica Mura vine de la Circul Globus din București”, povestește fondatoarea Sanctuarului despre alt urs salvat. „La 6 ani, a refuzat să mai intre în arenă - s-a lăsat bătută, nemâncată, dar n-a mai vrut să intre în arenă. Directorul a acceptat să n-o eutanasieze și să ne-o dea, însă se vede pe labele sale din spate că a fost forțată să meargă pe bicicletă”.
„O ursoaică se urca la Azuga în tren, mergea cu navetiștii până la Câmpina, se ducea pe jos până la Azuga, a doua zi lua iar trenul. Navetiștii i-au dat de mâncare până a crescut. Gara ne-a sunat apoi să venim să o luăm”.
„Altul dintre urșii noștri a fost orbit de stăpân și ținut zece ani în lanț în fața Castelului Peleș ca oamenii să facă poze cu el”, continuă Cristina Lapis. „Acel om nu avea conștiință - dar toți cei care s-au oprit și au dat bani și au făcut poze sunt tot atât de vinovați. Indiferența și ignoranța ucid, la fel ca și vina de a face rău unui animal. Trebuie să învățăm să conviețuim în armonie cu toții, pentru că avem nevoie unii de alții.”
Atitudini de viitor
Și totuși, românii par să îndrăgească animalele. O privire mai atentă relevă lacune importante ale educației în masă. Potrivit unui sondaj IRES din mai, 90% dintre români susțin că protecția animalelor este importantă pentru ei, iar majoritatea consideră că drepturile animalelor sălbatice sunt protejate slab sau foarte slab de autorități. Cu toate acestea,
- 44% susțin experimentele pe animale,
- 45% susțin comerțul de blănuri,
- 49% susțin spectacolele de circ,
- 52% susțin creșterea animalelor sălbatice special pentru a fi vânate, și
- 61% exclud desființarea grădinilor zoologice.
„Vedem în noua generație o schimbare totală a modului în care privesc mediul înconjurător”, punctează Cristina Lapis. Copiii sunt mult mai responsabili și preocupați de ocrotirea mediului decât părinții lor.
De cinci ani, Cristina Lapis și colegii ei au invitat la Libearty peste 2.000 de elevi din școlile și liceele din Zărnești, Brașov și localitățile din apropiere, iar aceștia au participat la cursuri de protecția mediului ținute pe baza unui manual publicat special de Asociația Milioane de Prieteni.
Au venit să vândă bilete la circ și niciunul n-a vrut să cumpere.
„Am avut o vizită de copii și le-am arătat cum merge Mura”, povestește Cristina Lapis despre ursoaica venită de la Circul Globus. „Le-am spus copiilor cât de chinuită e. Fetițele au început să plângă. După un timp, m-a sunat directorul școlii să mă întrebe ce le-am făcut copiilor. 'Au venit să vândă bilete la circ și niciunul n-a vrut să cumpere', a explicat el. Ei bine, mi-am zis, iată, dacă nu putem interzice circul, putem trezi la realitate oamenii că circul e depășit, acum când te poți uita la Animal Planet și la National Geographic”. Educația adevărată despre natură vine din această observație a animalelor în habitatul lor, nu din urmărirea unor spectacole în care animalele sunt învățate să facă acțiuni nenaturale pentru ele, punctează Cristina Lapis.
„Sper că mai mulți oameni își vor aduce copiii aici, pentru că e singurul mod de a schimba ceva, pentru a învăța copiii bine și a le da educația de care au nevoie”, a spus unul dintre vizitatorii de la Sanctuar.
O să le povestesc și prietenilor mei despre ce am învățat aici
„Urșii sunt chinuiți la circuri și este foarte important să avem grijă de ei. O să le povestesc și prietenilor mei despre ce am învățat aici”, consideră Sebastian Andrei Negoiță, un vizitator în vârstă de 12 ani. „Nu aș mai merge la circ în continuare. Aș prefera să revin la rezervație”, declară cu hotărâre băiatul.
„Mediul este un ecosistem din care facem parte și noi și nu suntem stăpâni pe pământul acesta”, punctează Cristina Lapis. „Suntem doar turiști. Ar trebui să ne gândim la planetă ca la casa noastră. Nu trebuie să fim egoiști, să trăim noi bine acum și după noi, potopul. Suntem cu toții legați într-un lanț și fiecare verigă care dispare sau este ruptă are consecințe asupra întregului ecosistem”.
