Ulițele Ojdulei sunt atât de liniștite și pustii încât ai crede că satul e aproape nelocuit. E puțin trecut de 7 dimineața și doar clinchetul ocazional de clopoțel al vreunei biciclete de navetist pedalând agale spre serviciu sau motorul turat la relanti al unei dube din care se vinde pâine cu cartofi aburindă, mândria locală, trădează faptul că aici locuiesc oameni.
Satul cu vreo 3.500 de suflete e în aceste zile în atenția întregii lumi, spre nedumerirea și în același timp frustrarea localnicilor, care se simt „jigniți” de faptul că restul lumii „respectă animalele mai mult ca oamenii”.
Astăzi, (n.r. joi) la cererea primarului, oamenii s-au adunat în centrul satului, ca să-și spună oful legat de atacurile din ce în ce mai dese ale urșilor la animalele și gospodăriile lor. Cu acte xeroxate, plângeri redactate pe foi îngălbenite de timp și chiar fotografii cu animalele ucise de urși, ojdulenii încearcă să-și spună și ei punctul de vedere în dezbaterea aprinsă ce a cuprins România de câteva zile, de când știrea că „Arthur”, unul dintre cele mai mare exemplare de urs brun din Carpați, vânat de prințul Emanuel von and zu Liechtenstein în luna martie, a făcut înconjurul lumii. „Ce braconaj, dom'le? Nu e niciun braconaj!", tună și fulgeră Zoltan Reman, localnic ale cărui oi au fost atacate, după propriile spuse, „de prea multe ori”.
„Familia mea e aici de cel puțin cinci generații și timp de 120 de ani nu au fost niciodată probleme de genul acesta”, adaugă Mircea Samson, un bărbat de 39 de ani, în timp ce privirea i se plimbă roată prin gospodăria îngrijită și pusă la punct. „În urmă cu 5 ani de zile a mai fost un atac în gospodăria mea. A doua zi, când m-am sculat, nu am mai găsit niciun animal în viață”, mărturisește ojduleanul.
Ca și ceilalți localnici păgubiți, Samson a depus o plângere la primărie pentru despăgubiri. După luni bune de așteptări și „multe drumuri pe la autorități”, omul și-a primit banii pe animalele ucise de urs.
„Însă nu și timpul pentru munca pe care am depus-o ca să îngrijim aceste animale. Și nimeni nu ne poate despăgubi pentru stresul în care stăm noapte de noapte, când ne trezim poate și de două-trei ori de la gălăgia pe care o fac câinii sau vecinii care bat în oale când ursul le atacă gospodăriile.”
Sentimentul de deznădejde amestecat cu frustrare e des întâlnit în rândul localnicilor din Ojdula în aceste zile. Doar în ultimul an, conform datelor oficiale, au fost înregistrate 16 dosare de despăgubiri pentru animale omorâte de urs în această localitate.
„În ziua de astăzi, după cum văd, o ursoaică sau un urs este mai presus ca oamenii”, e de părere Agoston Penzes, primarul Ojdulei. „Noi, localnicii, trebuie să stăm cu frică și urșii trebuie să ne omoare, că în Uniunea Europeană au fost trimise pentru fiecare membru al Uniunii Europene cereri prin care România s-a oferit să dea urși ca să aibe și ei efective. Nimeni nu a primit. De ce nu primesc în Austria, Germania, Franța?”, se întreabă, retoric, edilul. Și tot el răspunde. „D-aia, pentru că, acolo, agricultorii sunt oameni. Și aici nu suntem considerați ca oameni!”.
Ursul brun, mărul discordiei
România este țara cu cei mulți urși bruni din Europa, conform datelor publicate într-un raport al Comisiei Europene, citat de platforma Green Report. Însă nimeni nu știe exact câți sunt. Cifrele variază între 6.000 și 15.000 de exemplare. Depinde pe cine întrebi. „Până la sfârșitul anului se va face acest recensământ al urșilor, dacă avem 5 mii, 6 mii, 7 mii, fiindcă totuși pentru teritoriul României, pentru habitatul natural, ai o limită, peste care dacă treci sigur că vin în curțile noastre”, declara, la finalul lunii martie, liderul UDMR, Kelemen Hunor, într-un interviu pentru G4Media.
Teoretic, vânătoarea de urși este interzisă, conform legii, însă prin așa-zisele „derogări”, în cazul unor urși care se dovedesc că pun în pericol siguranța oamenilor, ea devine posibilă. Astfel, vânătoarea de urși în munții României prin derogări de la Ministerul Mediului a devenit în ultimii ani obiectul unei afaceri de milioane de euro. Aceste aprobări, prin care aproape 1.400 de urși au ajuns să fie vânați în ultimii șapte ani, au fost date de aproape toți miniștrii Mediului. La rândul său, Tanczos Barna, noul ministru de specialitate, a promovat în ultimii ani cu tărie vânătoarea în masă a acestor animale sălbatice, conform unei analize publicate la începutul anului de Europa Liberă.
Covasna și Harghita sunt de departe județele unde au loc cele mai multe „recoltări”, eufemismul autorităților pentru împușcarea animalelor protejate considerate periculoase.
O anchetă în cazul vânătorii de la Ojdula este în desfășurare la această oră, cu mai multe instituții ale statului implicate, printre care și Garda Forestieră și Poliția Română. Marcos Barna, cel care a organizat vânătoarea pentru prințul venit din Austria, a refuzat să răspundă unor serii de întrebări referitoare la felul în care s-a desfășurat vânătoarea din luna martie. Acesta s-a rezumat la simplă declarație telefonică: „am făcut totul legal.”
La finalul săptămânii, Tanczos Barna anunţa că, în urma incidentului în care a fost implicat prinţul Emanuel von und zu Liechtenstein, acuzat că a ucis ursul Arthur, a fost schimbată legislaţia privind extragerea prin împuşcare a urşilor care reprezintă un pericol pentru comunităţi.
Astfel, dacă înainte exista un termen de 60 de zile de la eliberarea documentelor privind avizarea recoltării până la aplicare, iar legislaţia nu prevedea clar cine poate împuşca animalul, începând de joi exemplarele periculoase pot fi extrase în cel mult 15 zile, iar împuşcarea se face numai de către personalul tehnic al asociaţiei care solicită extragerea.
„De astăzi, toate extragerile de forţă majoră, de pericol pentru sănătatea omului, pentru comunităţi, se fac de către personalul tehnic al asociaţiei care solicită. Am oprit orice variantă de aducere a unor persoane străine care să pună în aplicare”, a declarat Barna, într-un interviu la Digi24.
Datele prelucrate de Europa Liberă din surse publice relevă că autoritățile au aprobat în ultimii trei ani uciderea a 138 de urși bruni. 80% din autorizațiile de ucidere a urșilor sunt duse la bun sfârșit de vânători. În privința relocărilor, procentul e de doar 30%.
Soluții există. Voința lipsește.
Sanctuarul de urși „Libearty” de la Zărnești/jud. Brașov este printre puține locuri din România unde urșii care au pierdut contactul cu natura pot fi relocați. Specialiștii de aici susțin că soluții există pentru problema urșilor din România. Doar să se vrea. „Acum a ieșit la suprafață ceea ce se întâmplă de fapt. Întodeauna când se dau derogări pentru urși cu probleme noi întrebăm același lucru: cum identifici tu după o săptămână, două trei, o lună, două luni, că exact acela este ursul?”, se întreabă Paula Ciotloș, vicepreședintele Asociației Milioane de Prieteni, cei care se ocupă de bunăstarea a peste 130 de urși în sanctuarul din apropierea Brașovului.
„Nu se poate identifica exact ursul decât dacă autoritățile vor începe să ia niște măsuri concrete. Așa cum s-au luat în alte țări. (...) S-au prins urșii cu probleme, în momentul în care au coborât în localități, au fost tranchilizați, microcipați, li s-au pus colare, au fost monitorizați, relocați și au fost castrați. Și atunci nu mai putem vorbi de o necesitate a reînceperii vânătorii”, e de părere Paula Ciotloș.
„Nu suntem copii să credem că acest prinț a venit absolut întâmplător exact în aceeași zi sau a doua zi după ce s-a dat acel ordin de împușcare pentru un urs care făcea probleme”, e de părere femeia.
Soluții concrete pentru localnici propune și Gabriel Păun, fondator al ONG-ului Agent Green și cel care a alertat opinia publică de soarta lui Arhur. „În cazul ăsta concret, un prinț a avut nevoie de un trofeu, a venit, a împușcat un urs foarte mare și a plecat cu el. Dar asta n-a rezolvat problema locuitorilor din Ojdula”, susține Păun, într-un interviu pentru Europa Liberă. „Cel mai banal gard electric face efectiv minuni. L-am testat la mai multe gospodării din județul Covasna și a avut mare succes”, adaugă acesta.
Spusele sale sunt confirmate și de Mircea Samson, în Ojdula, care de când și-a pus gard electric susține că atacurile au fost din ce în ce mai rare. Însă nu toată lumea îți permite o astfel de investiție sau o poate pune în practică acolo unde locuiește. Pentru ciobanii și gospodăriile fără curent electric, ursul este, în continuare, o amenințare.
Pentru Zoltan Bogozi, cioban din apropierea satului unde a avut loc atacul, urșii sunt „prea mulți”. „Umblă ca dracu'! Oriunde se duce omul, mereu se vede”, mărturisește bărbatul de 72 de ani, care are grijă de vaci la doar câteva sute de metri de locurile unde ursul își face simțită prezența aproape zilnic.
„Dumneavoastră dacă veniți singur de acolo, noaptea, până aici sus, singur, eu dau un milion pentru matale. O sută de lei”, e invitația-rămășag a lui Zoltan Reman pentru oricine vrea să se ia la trântă cu ursul pe văile Ojdulei.
Însă pariul cu adevărat important în aceste zile e dacă România va reuși să rezolve problema urșilor într-un mod decent, eficient și legal, în așa fel încât și oamenii din Ojdula, dar și cei din marile orașe ale țării, să privească ursul cu același respect și înțelegere.
